Dacă ţi se întâmplă să respiri rapid şi sacadat, adânc sau superficial, s-ar putea să ai probleme grave de sănătate. Nu sta pe gânduri, vezi dacă este cazul să te îngrijorezi. Respiraţia rapidă îţi spune ce boli ai, află ce este în neregulă.
Ritmul normal al respiraţiei unui adult în stare de repaos (nu aleargă şi nu este speriat) este situat între 8 şi 16 respiraţii pe minut. La copii, ritmul normal este de până la 44 de respiraţii pe minut.
Tahipneea este un termen medical folosit de doctori pentru a semnala o respiraţie rapidă, anormală. Ea poate fi cauzată de stări nervoase, boli pulmonare, boli cardiace sau de altă natură.
Dacă respiri adânc şi rapid
Hiperventilaţia este respiraţia profundă şi rapidă care apare în momente de anxietate maximă, sau panică.
Când respiri, organismul tău inspiră oxigen şi expiră dioxid de carbon. Hiperventilaţia face ca nivelul de dioxid de carbon să scadă foarte mult în sângele tău, ceea ce îţi dă starea de rău.
Hiperventilaţia apare în momente foarte stresante, cum ar fi un atac de panică, dar poate apărea şi în cazul unor afecţiuni grave: boli de plămâni sau de inimă, sângerări abundente, infecţii grave.
Respiraţia profundă şi rapidă poate fi o urgenţă medicală, dacă nu ţi sa mai întâmplat şi nu ştii deja ce trebuie să faci ca să reduci hiperventilaţia.
Hiperventilaţia apare şi în cazul unor fobii, cum ar fi frica de înălţime, claustrofobia sau alte astfel de stări anxioase cu cauze psihice.
Dacă respiri superficial şi rapid
Există mai multe cauze medicale care determină respiraţia rapidă şi superficială:
Astmul bronşic, un cheag de sânge în plămâni sau chiar inimă, înecarea cu un obiect străin, boli cronice pulmonare, insuficienţă cardiacă, pneumonie sau alte infecţii ale căilor respiratorii, bronşite sau tahipnee trecătoare constatată la unii nou născuţi.
Este cazul să suni la 112 dacă apar:
– albăstrirea pielii, unghiilor, buzelor, sau a zonei din jurul ochilor
– dureri în piept
– febră
– dificultăţi în respiraţie, oprirea ei în anumite intervale
– apariţia bruscă a respiraţiei rapide şi superficiale
– agravarea oricăror simptome de acest fel
Sursa foto: Shutterstock