Oxitocina, hormonul care poate minimiza durerea în travaliu şi la naştere

De PR, pe

Cu un secol în urmă, cercetătorii au descoperit oxitocina, denumită şi „hormonul iubirii. Potrivit specialiștilor, eliberarea acestui hormon în organism poate contribui la minimizarea durerii în travaliu și la naștere.
Mecanismul este unul simplu – odată eliberată în organism oxitocina este hormonul care face uterul să se contracte în timpul travaliului. Nivelul de oxitocină din sânge creşte treptat pe toată durata travaliului, atingând nivelul maxim chiar în momentul expulziei, contribuind la starea de bine şi acceptare care se instalează, minimizând durerea.
Totodată oxitocina este un potenţial stimulator pentru contracţiile care dilată colul, ajutând asltfel fătul să înainteze. Când nivelul de oxitocină este crescut, contracţiile puternice duc la desprinderea şi eliminarea placentei, reducând astfel sângerările şi micşorând riscul unor hemoragii post-partum.
Cum se manifestă oxitocina?

Studiile au demonstrat că acest hormon are nevoie de „intimitate” pentru a se manifesta şi pentru a avea efecte benefice asupra femeii care este în travaliu, naşte sau chiar alăptează. De aceea, o femeie care tocmai a născut şi alăptează, va elibera laptele mai uşor dacă va alăpta într-o cameră în penumbră, unde este doar ea şi bebeluşul, fără a fi întreruptă de alţi factori externi.
Care sunt factorii care stimulează oxitocina?
Punerea copilului la sân imediat după naştere este cea mai bună metodă de a creşte nivelul de oxitocină. Dr. Michel Odent spune că un rol la fel de important îl joacă şi legătura imediată dintre mamă şi copil, contactul piele pe piele, şi privirile împărtăşite ducând şi ele la creşterea nivelului de oxitocină. Tot el atenţioneză asupra faptului că în secolul nostru, aproape că s-a uitat de nevoia de intimitate a femeii, atunci când naşte sau alăptează. De aceea, acest hormon care ajută atât de mult, nu se mai eliberează suficient în organism deoarece viitoarea mamă este perturbată de factorii externi şi nu se mai simte relaxată şi în siguranţă.
Mai multe detalii pe acest subiect vor fi oferite la conferința sustinuță de Dr. Michel Odent pe 1 octombrie 2012 la Bucureşti. Evenimentul este organizat de MedLife alături de Leagănul Vieţii şi Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare, cu sprijinul Chicco și în parteneriat cu Alpha Bank, Apa Nova, Avon Baby, Dorna, Stem Sure; fiind recomandat de PRO TV – emisiunea „Ce se întâmplă doctore?”, revista „Ce se întâmplă doctore?”, și susținut de grupul Mediafax, The One, Gandul, Depici.ro, Sexgen.ro.
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro