Osteoporoza – tipuri, simptome, diagnostic, tratament

De Lumea Femeilor pe

Află ce este osteoporoza, cum se pune diagnosticul, care sunt simptomele şi care sunt variantele de tratament.

Ce este osteoporoza

• osteoporoza este o boală caracterizată prin scăderea masei osoase şi deteriorarea
ţesutului osos; consecinţele directe sunt creşterea fragilităţii osului şi, implicit, riscul sporit de a sueri fracturi
• din cauza scăderii rezistenţei, oasele osteoporotice sunt predispuse la fracturi mult mai uşor decât se întâmplă în cazul unui os sănătos. Astfel apar rupturi ale oaselor în urma unor traumatisme relativ uşoare care, în mod normal, nu ar provoca asemenea efecte. Cel mai des afectate sunt coloana vertebrală, şoldul, antebraţul, articulaţia mâinii şi coastele
• fracturile sunt, în mod obişnuit, de două feluri: fracturi produse prin tasare (cele de la nivelul coloanei vertebrale) şi fracturi sub formă de crăpătura (la nivelul şoldului).
• deşi osteoporoza este cunoscută de multă lume drept o boală a femeilor, bărbaţii pot fi, şi ei, afectaţi. În urma diferitelor studii, circa 1000 de femeie la menopauza din patru suferă de osteoporoză, la bărbaţi procentul fiind mai mic, de aproximativ 1 la 8 , la vârste de peste 50 de ani.

Ce se întâmplă în osteoporoza?

• oasele sunt formate din proteine, colagen, calciu şi alte minerale
• toată viaţa osul suferă un proces de regenerare, datorită celor două tipuri de celule: osteoclaste şi osteoblaste, ce înlocuiesc osul vechi cu ţesut nou, la “comanda” dată de organism, în funcţie de necesităţile sale de moment (îşi schimbă forma, rezistenţa etc.)
• când apar dereglări în acest proces şi celulele ce produc ţesut nou nu mai pot face faţă, apar osteoporoza sau osteopenia (densitatea osoasă este scăzută, dar nu atât de mult încât să se ajungă la osteoporoză)
• în urma scăderii densităţii osoase, se reduce şi rezistenţa acestora, de aici fragilitatea lor crescută, specifică acestei afecţiuni.

Ce  determină rezistenţa osoasă?

• masa osoasă (densitatea osoasă) este dată de cantitatea de os prezentă în structura scheletală (structura scheletelui)
• cu cât osul conţine mai mult calciu, fosfor şi alte minerale, cu atât are o densitate mai mare
• în mod normal, cu cât densitatea osoasă este mai mare, cu atât este mai crescută rezistenţa osului
• factorii genetici, de mediu şi medicamentoşi, toţi influenţează în mod direct densitatea oaselor
• bărbaţii au o densitate osoasă mai crescută decât femeile – aşa se explică de sunt ei mai puţin afectaţi de osteoporoză
• masa osoasă se acumulează în timpul copilăriei şi adolescenţei, atingând vârful în jurul vârstei de 25 de ani. Ea se menţine constantă aproximativ 10 de ani. După vârsta de 35 de ani, ambele sexe suferă o pierdere a densităţii osoase cu 0,3%-0,5% pe an, ca urmare a procesului de îmbătrânire
• la femei, estrogenul are un rol important în menţinerea masei osoase, de aceea, după instalarea menopauzei, când nivelul acestui hormon scade, se accelerează scăderea densităţii oaselor (pierderea este de aproximativ 25-30 % în primii 10 ani!)
• la bărbaţi, un nivel scăzut de testosteron, cum apare în hipogonadism, poate accelera instalarea osteoporozei.

Tipuri de osteoporoză

•  în funcţie de cauzele sale:
• osteoporoză primară
• apare în urma modificărilor suferite de organism o dată cu vârsta (aşa cum sunt modificările antrenate de menopauză)
• osteroporoză secundară
• cauzată de o afecţiune ce interferă cu procesul normal de remodelare osoasă.

Simptomele osteoporozei

• osteoporoza poate fi mult timp asimptomatică (fără simptome)
• primul simptom este, de obicei, durerea apărută în urma unei fracturi; deşi există şi fracturi osteoporotice nedureroase – practic, cele mai periculoase, pentru că rămân nediagnosticate (nu te doare – nu te duci la doctor!)
• fracturile coloanei vertebrale pot da dureri severe „în banda” ce radiază din spate spre părţile laterale; fracturile prin tasare repetate de la acest nivel vor cauza, în timp, dureri cronice de spate, cu scădere în înălţime şi curbări ale coloanei (aspect de cocoaşă) din cauza colapsului vertebrelor (colaps â fractură)
• fracturile de şold apar, cel mai des, în urma căzăturilor.

Diagnosticul în osteoporoză

• metoda cea mai sigură de diagnosticare este aşa-numita absorţiometrie duală a energiei cu raze X (DXA): adică…
• DXA măsoară densitatea osoasă în şold şi coloană, durează între 5 şi 15 minute, este precisă şi expune pacientul la mai puţin de o zecime din cantitate de raze care se foloseşte într-o radiografie normală de torace
• prin această metodă se compară densitatea osoasă a pacientului cu media densităţii osoase a persoanelor de acelaşi sex şi aceeaşi rasă. Astfel se calculează scorul „T”, care reprezintă densitatea osoasă în funcţie de deviaţia standard (DS) faţă de maximul densităţii osoase la tineri
• osteporoza este definită ca T â -2,5 DS sau mai mic
• osteopenia este considerată când T se găseşte intre -1DS şi -2,5 DS
• femeile de peste 65 de ani, cele sub 65 de ani, dar aflate la menopauză şi cu factori de risc, bărbaţii peste 50 de ani cu factori de risc prezenţi, toţi aceştia ar trebui să se supună screening-ului prin metoda DXA pentru osteoporoză
• diagnosticul se poate pune şi prin radiografii simple, dar abia când osul a pierdut deja cel puţin 30% din masa iniţială.

Principalele cauze şi factorii de risc în osteoporoză

• sexul feminin
• rasa caucaziană şi asiatică
• conformaţie mignonă
• antecedente familiale de osteoporoză
• fracturi la vârsta adultă
• fumatul
• consumul crescut de alcool
• lipsa exerciţiului fizic
• dieta cu deficit de calciu
• nivele de estrogen scăzute la femei
• malabsorbţia intestinală a diferitelor minerale
• niveluri scăzute de testosteron
• chimioterapie (prin afectarea toxică a ovarelor)
• amenoreea (lipsa menstruaţiei)
• inflamaţii cronice, cum sunt cele din artrita reumatoidă sau bolile de ficat • imobilizarea prelungită • hipertiroidism • hiperparatiroidism
• deficit de vitamina D (care ajută la absorbţia vitaminei C din alimentaţie)
• tratament cronic cu heparină (anticoagulant), fenitoină şi fenobarbital (anticonvulsivante), glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, metotrexat, antiacide ce conţin aluminiu etc. • sedentarism.

Prevenţie şi remedii clasice pentru osteoporoză

• cu toate că începerea timpurie a tratamentului reduce mult riscul fracturilor osoase, nu se poate spune că există un tratament curativ (vindecător); de aceea, prevenţia – în osteoporoză – este la fel de importantă ca şi tratamentul în sine
• scopul tratamentului clasic este de a preveni fracturile, prin reducerea pierderii osoase sau chiar prin creşterea densităţii şi rezistenţei oaselor.
• tratamentul are două părţi
• prima parte se referă la schimbarea stilului de viaţă, cu eliminarea factorilor de risc
• a doua parte vizează substanţele medicamentoase ce se pot administra
• schimbarea stilului de viaţă
• renunţarea la fumat şi alcool, efectuarea de exerciţii fizice zilnice (gimnastică, mers pe jos etc.), o dietă slabă în grăsimi şi bogată în calciu şi D
• suplimentele alimentare
• calciu: pentru a avea oase sănătoase, este nevoie de o alimentaţie ce conţine necesarul de calciu, încă din copilărie. Care este aportul corect?
– 800 mg/zi pentru copii, între 1-10 ani
– 1000 mg/zi pentru bărbaţi şi femei în premenopauză
– 1.200 mg/zi pentru persoane între 11-24 de ani
– 1.500 mg/zi pentru femei la menopauză
– 1.200-1.500 mg/zi pentru femei însărcinate sau care alăptează
Aceste cantităţi sunt suficiente pentru necesităţile organismului, şi pentru a evita osteoporoza, şi în cazul în care boala deja s-a instalat. În cazul unei alimentaţii sărace în calciu, se pot administra suplimente alimentare ce conţin calciu în diferite concentraţii.
•  vitamina D: este necesară organismului pentru că ajută la absorbţia calciului din alimentaţie în intestine. Lipsa acestei vitamine din organism poate provoca osteomalacia (oase moi din cauza aportului insuficient de calciu). Vitamian D ajută, la fel ca şi calciul, la creşterea rezistenţei osoase. Această vitamină este furnizată de alimentaţie şi de piele. Pielea produce vitamina D în funcţie de expunerea sa la lumina soarelui (persoanele ce locuiesc în zone însorite, cum ar fi California, Miami etc. “acumulează” mare parte din necesarul de vitamina D prin piele). Ce înseamnă un aport adecvat de vitamina D?
– 200 UI (unităţi internaţionale) pentru vârste între 19 şi 50 de ani
– 400 UI între 51 şi 70 de ani
– 600 UI pentru persoane peste 71 de ani.
• adminstrarea de hormoni
• din tratamentul osteoporozei face parte şi terapia hormonală (administrarea de estrogen, după instalarea menopauzei);  estrogelul se găseşte sub forma orală sau de patch-uri; este combinat şi cu progesteron, pentru a evita apariţia cancerului uterin.

Atenţie sporită!
• atenţie la supradozajul de vitamina D – este toxic şi poate duce la niveluri crescute de calciu în urină şi sânge, cu formarea de pietre la rinichi!
• trebuie evitat tratamentul hormonal de lungă durată, din cauza numeroaselor sale efecte adverse (tromboză venoasă, infarct, accident vascular, cancer de sân etc.).
• alegerea unui tratament corect în osteoporoză se face numai cu ajutorul unuia sau mai multor medici specialişti în domeniu şi niciodată acţionând pe cont propriu, eventual şi pe baza sfaturilor unor prieteni, rude, cunoştinţe sau în urma citirii anumitor informaţii postate în ziare, pe internet etc.

Remedii naturiste în osteoporoză

• acupunctură
• reflexoterapie
• masaj terapeutic al spatelui
• tratament homeopat
• Actea racemosa • Kalium iodatum
• tratament fitoterapeutic
baie de trunchi (baie făcută în totalitate, în cadă)
• într-un săculeţ se pun în părţi egale: frunze de ferigă, arnică, flori de soc, frunze de mentă, ventrilică; se pune săculeţul în apă de baie; baia durează 20 de minute şi se face zilnic, timp de 10 zile; în timpul băii se bea sucul de la o lămâie (50 ml), amestecat cu apă plată şi neîndulcit
amestec de plante
• muşeţel 30 g, verbină de câmp – 30 g, ciuboţica-cucului 20g, salvie• 20 g, coada-calului – 20 g, cimbrişor – 20 g, urzică – 20 g, lumânărică • 10 g, sulfină • 10 g; 1 linguriţă cu vârf din acest amestec se infuzează 3 minute, în 250 ml de apă clocotită; se beau 3 căni pe zi, în care se adaugă câte 10 picături de tinctură de coada-calului.

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere

Influencerii de pe Instagram au descoperit Cernobîlul, iar acum pozează sexy în zona de excludere