Medic, despre COVID-19: „E mai ușor să crezi într-o teorie a conspirației decât să te protejezi și să te speli cu apă și săpun”

De Oana Savin pe
Un medic de la spitalul „Victor Babeș” din Timișoara a vorbit despre pandemia de coronavirus, dând asigurări că acest virus este real, îndemnând românii să fie mai responsabili.

„Morţii sunt reali, pacienţii sunt reali. Virusul este real, iar sistemul nostru medical este fragil”, a avertizat Cristian Oancea, director medical la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara pentru Digi 24.

„E mai ușor să crezi într-o teorie a conspirației decât să te protejezi și să te speli cu apă și săpun. Pentru asta există un cuvânt, se numește iresponsabilitate”, a precizat el.

„Noi am avertizat. Cu cât vom fi mai responsabili cu atât vom depăși mai ușor acest al doilea vârf”, a completat medical timișorean.

Citește și: Virgil Musta: „Respectați cele trei reguli simple care vă pot feri de COVID-19!”

El a vorbit și despre sezonul vacanțelor, când oamenii merg la munte sau pe litoral, în număr foarte mare, fără să mai respecte distanțarea socială impusă de autorități.

„Uitați-vă pe Valea Prahovei, pe litoral, nimeni nu mai respectă nimic. Nu avem la ce să ne așteptăm bun. Toată lumea dă vina pe comorbidități, dar am avut și pacienți tineri, fără comorbidități”, a explicat dr Oancea.

„Căutăm explicații: lasă, că celălalt a avut comorbidități, dar să se știe că se poate întâmpla oricui. Îndemnăm la responsabilitate”, a încheiat acesta.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro