Dureri de burtă – Află care sunt cauzele!

De Camelia Diaconu pe

Cred ca nu e om care sa nu fi suferit, macar o data, de dureri de burtă. Totuşi, durerile în regiunea abdominala pot fi semnale de alarma. Iată care sunt cauzele posibile atunci când te doare burta.

Banale sau fatale? Aceasta-i întrebarea, atunci când vine vorba despre durerile de burta. Caci, lasând la o parte neplacerile cauzate de ciclul menstrual, de constipaţie, balonare ori cele de dupa festinuri, exista o sumedenie de boli, unele chiar grave, care pot evolua latent, mascate de astfel de simptome. De cele mai multe ori se amâna vizita la medic, deşi acesta e singurul în masura sa stabileasca o cauza şi un tratament adecvat. Ţine cont ca abdomenul gazduieşte toate organele interne importante: ficat, stomac, pancreas, intestine, splina, rinichi, fiere, ovare, uter. Oricare dintre acestea poate da semne printr- o durere mai slaba sau mai intensa.

Dureri de burtă – cauze

Sunt mai multe cauzele, însa am ales sa ma refer acum la cele mai grave dintre ele. Caci, de cele mai multe ori, sunt ignorate, iar vizita la medic se dovedeşte a fi ulterior prea târzie sau inutila. Iata care sunt cauzele durerilor de burtă!

Dureri de burtă – Boli de ficat şi fiere

Afecţiunile hepatice şi biliare dau dureri în abdomenul superior, de obicei în partea dreapta, dar pot aparea şi crampe, însoţite de alte simptome specifice.

Dureri de burtă – Boala inflamatorie intestinala

Durerile abdominale, diareea cu sânge, alternate cu perioade de constipaţie si senzaţia de balonare sunt doar câteva dintre manifestarile colonului iritabil, afecţiune cunoscuta şi ca dischinezie intestinala. Simptomele difera de la om la om. Unele femei, de obicei sedentare, pot avea parte de dureri ciudate în regiunea genitala, din acelaşi motiv. Printre bolile din aceeaşi categorie se numara şi boala Crohn, rectocolita ulcero-hemoragica, ileita.

Dureri de burtă – Apendicita

E imposibil de ignorat durerea data de criza de apendicita. Totuşi, aceasta boala trebuie luata în calcul când simţi ca te doare burta mai tare, caci necesita intervenţie medicala de urgenţa.

Dureri de burtă – Cancerul de colon

Depistat adesea în stadii avansate, uneori din cauza simptomelor date de metastaze, cancerul de colon da semne totuşi. Sângerarea anala, balonarea şi durerea de burta sunt doar câteva dintre ele.

Dureri de burtă – Probleme ginecologice

Durerea abdominala care persista în timp, însoţita sau nu de dureri în timpul actului sexual, de menstre neregulate, constipaţie, dureri de spate sau urinari dese pot fi caracteristici ale fi bromului uterin. Când apar şi febra sau înţepaturile, poate fi vorba de anexita. Şi chisturile ovariene dau dureri abdominale, la fel ca şi endometrioza ori chiar cancerul genital. Pe lânga acestea, vaginitele, dereglarile hormonale şi chiar ovulaţia declanşeaza dureri. Nu trebuie pierduta din vedere nici eventualitatea unei sarcini extrauterine.

Alte cauze comune ale durerilor de burtă:

  • Reflux gastric;
  • Indigestie;
  • Virus stomacal;
  • Hernie;
  • Intoleranță la lactoză;
  • Ulcer;
  • Pietre la rinichi;
  • Alimente alterate sau alergii;
  • Infecții urinare;
  • Herpes zoster;
  • dureri menstruale.

Când ai dureri de burtă, dar analizele sunt bune

Când pacientul are dureri, deseori nu exista o relaţie între intensitatea durerii şi gravitatea bolii. Adica nu înseamna ca daca ai dureri mari ai o boala grava, iar daca ai dureri mici, boala e mai puţin grava. Sunt boli grave cu dureri mici (majoritatea cancerelor) şi boli fara gravitate cu dureri foarte mari (colica renala, biliara, durerile articulare etc). Sunt persoane cu dureri de mult timp, iar toate analizele sunt în limite normale. Este evident ca o durere e generata de o dereglare a unui organ, dar în majoritatea situaţiilor analizele sunt normale în caz de durere, deoarece aceasta poate fi data de un spasm muscular, de o distensie a unui organ, de o tulburare a unui nerv, iar în toate aceste cazuri analizele sunt normale. şi mai sunt şi dureri funcţionale, numite popular «pe sistem nervos»”. Dr. Alecse Valerian Diţoiu Spitalul Fundeni, despreboli.ro

Tratament naturist pentru dureri de burtă

  • Ceai de mușețel;
  • Ghimbir;
  • Masaj;
  • Comprese calde.

Prevenirea durerilor de burtă

  • Urmează o dietă alimentară echilibrată;
  • Bea cât mai multă apă;
  • Fă mișcare/exerciții fizice regulat;
  • Renunță la mâncărurile condimentare în exces;
  • Consumă alcool în cantități mici.

Alimente recomandate pentru durerile abdominale

  • Banane;
  • Mere;
  • Pâine prăjtă;
  • Orez;
  • Morcovi;
  • Iaurt.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro