Cercetătorii avertizează: medicamentele împotriva arsurilor îmbolnăvesc rinichii

De Consuela Stratulat pe
Arsurile sunt probleme foarte comune, dar medicamentele împotriva lor nu sunt atât de sănătoase precum ai crede. Vezi ce poți păți dacă le iei constant.

Medicamentele împotriva arsurilor și a refluxului gastroesofagian se mai numesc inhibitori ai pompei de protoni și pot fi luate din farmacii fără prescripție. Studii recente au scos la iveală faptul că aceste pastile pot afecta rinichii, potrivit webmd.com. Omeprazol, Nexium sau Prevacid tratează arsurile și refluxul gastric, reducând nivelul de acid produs de stomac. Cercetătorii au observat, însă, că oamenii care le iau au un risc cu până la 50% mai mare de a suferi de boli cronice ale rinichilor comparativ cu cei care nu iau astfel de tratamente.

Studiul nu stabilește o relație directă cauză-efect între medicamente și bolile de rinichi. Cercetări anterioare stabiliseră faptul că oamenii care iau inhibitori ai pompei de protoni se confruntă cu boli acute de rinichi sau nefrite interstițiale.

Trebuie să știi că bolile cronice de rinichi pot duce, cu timpul, la insuficiență renală, așa că nu ar trebui să ignori aceste concluzii. Noul studiu a fost efectuat pe aproximativ 10.000 de oameni, iar specialiștii au constatat că cei care luau medicamente împotriva arsurilor erau predispuși și la alte probleme de sănătate, precum obezitate, hipertensiune și probleme de inimă.

Citește și: Dr. Oz: 4 medicamente banale care te pot ucide

Cum afectează rinichii medicamentele împotriva arsurilor

Cercetătorii nu știu exact cum sunt afectați rinichii de aceste medicamente, însă au unele teorii. Una dintre ele ar fi faptul că inhibitorii pompei de protoni duc la scăderea nivelului de magneziu din organism, iar lipsa acestui nutrient poate afecta rinichii. O altă explicație ar fi că oamenii cu arsuri și reflux gastro-esofagian au o stare de sănătate mai proastă și sunt mai vulnerabili în fața bolilor. Dacă folosești constant inhibitori ai pompei de protoni, discută cu medicul tău înainte să întrerupi tratamentul. În plus, dacă nu ai simptome foarte supărătoare, nu ar trebui să iei deloc astfel de pastile.

Remedii naturiste împotriva arsurilor și a refluxului

Poți încerca să tratezi arsurile și refluxul și cu metode naturale. Jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu, de exemplu, de scapă de senzațiile supărătoare provocate de aceste probleme, potrivit everydayroots.com. Amestec-o cu apă și bea soluția obținută. În 24 de ore nu ar trebui, însă, să iei mai mult de o linguriță de bicarbonat, deoarece conține multă sare și poți reține prea multă apă ori te poți confrunta cu greață.

Sucul de aloe este, de asemenea, foarte bun împotriva refluxului. Jumătate de pahar din această bătură este de ajuns pentru a-ți calma stomacul. Ține cont că aloe poate acționa ca un laxativ, așa că încearcă acest tratament când ești acasă. De ajutor îți pot fi și o gumă de mestecat, un măr, o banană sau un ceai de ghimbir. Poți ține un jurnal alimentar în care să îți notezi care sunt alimentele care îți provoacă arsuri și reflux. Vei ști, astfel, să le eviți!

Sursa foto: 123rf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"