Dacă vrei să ai un somn liniștit și să fii sănătoasă, ar trebui să ții cât mai departe de pat dispozitivele electronice. Află de ce.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Un grup de cercetători de la Spitalul din Boston a căutat să lămurească lucrurile în legătură cu un obicei pe care toată lumea îl are și care poate afecta serios sănătatea, potrivit iheartintelligence.com. Dr. Anne-Marie Chang, cea care a condus studiul, susține că oamenii care se uită în ecranul unui eReader, laptop, smartphone sau TV înainte de culcare nu se odihnesc bine.
Înainte de a trage aceste concluzii, oamenii de știință au analizat 12 participanți care au citit pe un iPad în fiecare seară, timp de 5 zile, câte 4 ore. Au repetat procesul și cu o carte printată. La final, specialiștii au constatat că indivizii care citeau pe un iPad adormeau mai greu și aveau perioade REM mai scurte. În plus, organismul lor secreta mai puțină melatonină și se simțeau mai obosiți a doua zi, chiar dacă dormeau opt ore.
„Știam din cercetări anterioare că lumina de la ecranele dispozitivelor electronice alterează somnul și micșorează nivelul de melatonină. Studiul actual arată rezultate concrete în acest sens și scoate în evidență diferența dintre cei care citesc o carte și cei care citesc pe un ecran”, a declarat dr. Anne – Marie Chang.
De ce nu este bine să dormi puțin
Specialiștii susțin că lipsa somnului poate duce la obezitate, diabet și boli cardiovasculare. Un nivel mic de melatonină a fost, de asemenea, asociat cu un risc crescut de cancer. Dacă vrei să îți stimulezi creierul înainte de culcare, este mai indicat să citești o carte printată.
„Cei care trebuie să folosească computerul înainte de culcare ar trebui să aleagă soft-uri sau tehnologii care filtrează lumina albastră”, recomandă dr. Chan.
Dacă vrei să dormi bine noaptea, este indicat să respecți și alte reguli. De exemplu, ar trebui să eviți cofeina, alcoolul sau nicotina, pentru că acestea conțin substanțe stimulante și îți afectează calitatea somnului. Mediul în care dormi trebuie să fie întunecat și răcoros și ar trebui să te culci atunci când ești foarte obosită. Nu este indicat să te uiți la ceasul din dormitor în timp ce încerci să adormi, pentru că vei avea insomnii.
Dacă nu adormi în 20 de minute de când te-ai pus în pat, ridică-te și mergi în altă cameră. Fă ceva relaxant, citește o carte sau ascultă muzică liniștită și vei vedea că ți se va face somn. Dacă vrei să te odihnești bine ar trebui, de asemenea, să eviți cinele copioase și să te mulțumești cu o salată sau legume fierte. Și mișcarea te ajută să adormi, însă trebuie să o faci cu 3 ore înainte de culcare, pentru că altfel te va ține trează.