Remedii naturiste pentru tratarea tiroidei

De Libertatea pentru femei pe

Of, hormonii ăştia! Cel puţin cei tiroidieni afectează toate celulele organismului şi, la cea mai mică neregulă, îi dau peste cap toate funcţiile.
Vezi totul în tonuri de gri. Eşti tristă, constipată, ţi-e frig întruna, răceşti des… În plus, ţi-e aproape imposibil să te concentrezi şi te simţi mai obosită ca oricând. Kilogramele se pun exact pe unde nu trebuie şi nu reuşeşti cu niciun chip să mai scapi de ele. Ar trebui să pui un mare semn de întrebare asupra funcţionării normale a tiroidei. E foarte posibil ca aceasta să fie prea leneşă şi să nu secrete suficienţi hormoni, declanşând astfel ceea ce în termeni medicali se numeşte hipotiroidie. Dacă, pe de altă parte, trăieşti stări opuse celor de mai sus, completate de agitaţie inexplicabilă, senzaţie de nod în gât şi de sufocare, căderea părului, stări de leşin şi o scădere în greutate vertiginoasă, înseamnă că glanda tiroidă lucrează prea intens în cazul tău, accelerează arderile şi te face să suferi de hipertiroidie.

Hrăneşte-te cu sănătate!

Cu dereglările tiroidiene nu-i de glumă. La primele semne, e bine să dai fuga la medic, căci neglijenţa poate duce la afecţiuni grave, precum anemia, bolile cardiace, tulburările ciclului menstrual. Medicamentele prescrise, în urma analizelor, au rolul de a suplini lipsa hormonilor naturali. Totuşi, alimentaţia are un rol-cheie. Trebuie evitate alimentele grase, dar şi varza, spanacul, alunele, ridichile sau piersicile, care inhibă absorbţia iodului. O dietă bogată în fructe de mare, peşte oceanic şi carne albă te va ajuta să ameliorezi simptomele. În plus, vei reuşi să îmbunătăţeşti substanţial funcţiile tiroidei cu ajutorul uleiului de cătină, a sânzienelor, salviei, creţişoarei, urzicii. Şi, repet, nu amâna vizita la medic!

Reţete de succes din farmacia verde

Înainte de a începe orice trata-ment pentru reglarea tiroidei, e indicat să urmezi un regim de detoxifiere a organismului, în special a ficatului. Iodul va face parte din alimentaţia zilnică, în dozele recomandate. Roşiile, strugurii, porumbul, usturoiul, morcovul, perele şi ceapa sunt aliaţi de nădejde în dietă.

Testează-te acasă!

Da, e posibil! Numai că e doar o măsură de urgenţă, foarte la îndemână, care trebuie neapărat urmată de un control de specialitate. Trebuie doar să-ţi măsori temperatura, dimineaţa, imediat ce te-ai trezit, cu ajutorul unui termometru. Dacă temperatura corpului este sub limitele normale, adică sub 36,5ûC,  poate fi vorba despre hipotiroidie. Dacă, dimpotrivă, temperatura este ridicată peste limita normală, atunci e posibil să suferi de hipertiroidie. Măsurătorile trebuie repetate 4 zile la rând, timp de 10 minute, la aceeaşi oră.

Pentru HIPERTIROIDIE

► Prepară un decoct din muguri de nuc. Ai nevoie de 200 g muguri uscaţi şi de 400 ml apă. Se fierbe până scade la jumătate, apoi se zdrobesc mugurii şi se adaugă 300 g miere. Se păstrează la frigider şi se iau 3 linguri pe zi, înainte de masă. Reglează metabolismul, înlătură oboseala, transpiraţia excesivă şi măreşte rezistenţa.
► În cazul celor cu boala Basedow, se ia zilnic, pe stomacul gol, câte o linguriţă de amestec din pulbere de rădăcină de brusture dulce şi turiţă mare, de 3 ori pe zi. Ceaiul de păducel şi talpa-gâştei e foarte eficient, consumat ca infuzie, câte 2 căni pe zi, dimineaţa şi seara.
► Bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, câte 100 ml suc proaspăt de ţelină.
► Decoctul din rădăcini de pătrunjel face minuni. Pune la fiert 50 g rădăcină într-un litru de apă şi lasă 20 minute.Bea-l îndulcit cu miere naturală.
► Timp de 3 săptămâni, ia zilnic câte 3 linguriţe de pulbere de ghimpe. Faci pauză 10 zile, apoi poţi relua cura.

Pentru HIPOTIROIDIE

► Cura cu oţet de mere cu miere este deja recunoscută. Se bea zilnic, înghiţitură cu înghiţitură, un pahar cu apă plată în care se adaugă 2 linguriţe de oţet.
► Prepară o infuzie din amestec în părţi egale de coada şoricelului şi creţişoară, câte o linguriţă la o cană de apă. Bea câte două căni pe zi, dimineaţa şi seara, cu jumătate de oră înainte de masă.
► Bea, de 3 ori pe zi, câte 50 ml suc de orz verde.
► Prepară un amestec din 40 g drăgaică, 40 g coada calului, 20 g gălbenele, 20 g traista ciobanului, 20 g salvie, 30 g ciuboţica cucului, 30 g tătăneasă, 30 g trifoi roşu, 20 g urzică. Pune o linguriţă de plante la 250 ml apă clocotită, lasă să se infuzeze 3 minute, strecoară, apoi bea câte 3 căni pe zi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro