Campania de vaccinare, etapa a II-a. Unde te poți vaccina în București. Lista completă a centrelor

De Unica.ro, pe
Începând de vineri, 15 ianuarie, ia startul etapa a II-a a campaniei de vaccinare. Aceasta este dedicată persoanelor de peste 65 de ani, celor care suferă de boli cronice, dar și lucrătorilor "care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale".

În categoria de boli cronice se încadrează următoarele afecțiuni:

  • Diabet zaharat
  • Obezitate
  • Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
  • Afecțiuni cardiovasculare
  • Afecțiuni renale
  • Afecțiuni oncologice
  • Afecțiuni pulmonare
  • Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
  • Afecțiuni hepatice moderate/severe
  • Afecțiuni autoimune
  • Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.

Lista completă a centrelor de vaccinare din București

Conform Mediafax, 8 centre de vaccinare, cu 23 de puncte, au fost organizate, în primă fază, pentru etapa a doua a campaniei. Autoritățile au anunțat însă deschiderea a 29 de puncte în plus, în cel mai scurt timp. Iată care sunt centrele de vaccinare de la nivelul Capitalei.

Spitalul Clinic Colțea – centrul ambulatoriu pentru sportivi / 1 centru cu 3 puncte de vaccinare. Calea Dudeşti, nr. 104 – 122, Bucureşti.

Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca – 1 centru cu două puncte de vaccinare / Calea Floreasca, nr. 8, Bucureşti.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr Matei Balş – 1 centru cu patru puncte de vaccinare / Strada Dr. Calistrat Grozovici, nr. 1, Bucureşti.

Institutul Peneumofiziologie Marius Nasta – 1 centru cu patru puncte de vaccinare / Şoseaua Viilor, nr. 90, Bucureşti.

Spitalul Obregia – 1 centru cu două puncte de vaccinare / Aleea Argeşelu, nr. 8, Bucureşti.

Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă – 1 centru cu trei puncte de vaccinare / Strada Panduri, nr. 22, Bucureşti.

Spitalul Universitar de Urgenţă – 2 centre cu cinci puncte de vaccinare / Splaiul Independenţei, nr.69, Bucureşti.

Cum te poți programa pentru vaccinare în etapa a II-a a campaniei naționale

Programările pentru etapa a II-a a campaniei de vaccinare se pot face pe platforma oficială, prin medicul de familie, prin call center la numărul de telefon 021.94.62, prin structurile de asistență socială de la nivelul fiecărui sector, prin contul unui aparținător – pe platforma oficială, sau prin intermediul angajatorului, pentru persoanele care desfășoară activități esențiale.

Citește gratuit ediția de ianuarie a revistei Unica. O găsești AICI

Când te poți programa pentru vaccinare în etapa a doua

Începând cu 15 ianuarie, oricine se poate programa pentru vaccinarea în etapa a doua. Prefectura a anunțat, conform Mediafax, că vaccinările vor începe de luni, 18 ianuarie 2021.

Persoanele care se încadrează în criteriile de vaccinare pentru etapa a doua pot fi vaccinate indiferent dacă au sau nu asigurare de sănătate.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro