Yuzu – proprietăți, beneficii, cum arată și cum se consumă

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Duminică, 10 aprilie 2022, 14:40

Yuzu este un fruct minune din gama citricelor, înnobilat cu un parfum divin. În Asia, yuzu are renumele unui adevărat tratament pentru energizarea și revigorarea organismului.

Yuzu este unul dintre cele mai parfumate fructe exotice, foarte puțin cunoscut în Europa, dar foarte popular în Japonia și în Coreea, unde este folosit îndeosebi pentru proprietățile lui revigorante și energizante.

Familia citricelor cupride zeci de fructe comestibile, dar pe multe dintre ele abia acum începem să le descoperim în Europa. Yuzu ar putea să fie folosit tot mai des și la noi, după ce a cucerit Marea Britanie unde este folosit pentru cocktailuri deosebit de aromate.

Origine și cultivare

Numele științific al pomului este Citrus junos și este înrudit cu lămâiul și cu mandarinul. Este un pom fructifer prolific, cultivat în zonele temperate din Japonia, China și Coreea. Iubește mult soarele, dar rezistă bine și în zonele mai reci, unde mandarinul sau portocalul nu rezistă. De aceea, japonezii cultivă mai des yuzu și îl apreciază pentru calitățile lui revigorante.

Yuzu are câteva soiuri cunoscute și cultivate pentru fructele lor, unele mai dulci, așa cum este Yuko Yuzu, altele cu pulpa mai tare, mai acră și coaja ondulată, așa cum este Shishi Yuzu. Pomul crește greu și abia după 8 – 10 ani de la plantare se obțin primele fructe. După ce se maturizează, devine prolific și poate avea o producție de câteva mii de fructe pe an.

În Japonia, peste 80% din producția de yuzu este folosită pentru sucuri, sosuri și dulciuri. Foarte puține fructe sunt consumate ca atare, deoarece sunt foarte acre. Dar ele dau un parfum deosebit preparatelor alimentare și sucurilor.

Yuzu este folosit intens și în cluburi și baruri pentru cocktailuri.

Cum arată și ce gust au fructele de yuzu

Yuzu - proprietăți, beneficii, cum arată și cum se consumă

Ca mulți alți pomi fructiferi din familia citricelor, și Yuzu are flori mici și albe, delicat parfumate.

Fructele sunt de mărime medie, rotunde, de culoare galbenă, cu o coajă groasă, fie netedă, fie ondulată, în funcție de soi.

Pulpa acestor fructe nu este nici cărnoasă, nici deosebit de suculentă. Au semințe mari, dispuse radial, și o coajă destul de groasă. În schimb, sunt foarte aromate.

Gustul de yuzu este o combinație de mandarină, lămâie și grepfruit amar și nu se consumă crud decât foarte rar, fiind destul de acru.

Inițial, când yuzu a fost introdus în Japonia, era folosit pentru diverse leacuri, datorită concentrației mari de vitamina C. Ulterior, a început să fie folosit în bucătărie pentru sosuri și sucuri acre, dar și pentru dulciuri și dulcețuri.

Yuzu – principalele beneficii pentru sănătate

Parfumul puternic al acestor fructe este primul indiciu care ne arată că sunt foarte bogate în uleiuri volatile, în antioxidanți, vitamine și folați. De altfel, inițial sucul de yuzu era folosit drept medicament. În combinație cu puțină miere sau alte ingrediente dulci, acesta se administra pentru durerile de stomac, pentru greață și vărsături, dar și pentru efectele lui tonice și revigorante.

– pulpa și sucul de yuzu are efect revigorant și stimulează digestia după mesele copioase

– ajută sistemul imunitar al organismului să lupte mai bine cu virozele, gripele și diverse inflamații ale căilor respiratorii

– are proprietăți antiinflamatorii și ajută în caz de răceală, fiind mult mai concentrat decât orice supliment pe bază de vitamina C;

– are proprietăți antibacteriene și poate ajuta sistemul imunitar să combată diversele infecții și inflamații la nivelul mucoaselor;

– acizii și uleiurile volatile din yuzu, așa cum este acidul fenolic, precum și concentrația mare de vitamine au rol antibacterian și anticancerigen;

– uleiul esențial de yuzu este folosit frecvent de către japonezi pentru proprietățile lui calmante, relaxante, tonice și revigorante.

– yuzu alungă senzația de oboseală, alungă stresul și detensionează musculatura.

– uleiul esențial este folosit și pentru a trata mici leziuni la nivelul pielii, deoarece accelerează vindecarea și cicatrizarea lor;

– consumul periodic de suc de yuzu întinerește celulele, combate efectul oxidativ și ajută pielea să rămână tonică, elastică și hidratată.

Cum se folosește yuzu în bucătărie

În magazinele cu produse naturiste poți găsi suc de yuzu sau piure din pulpa acestor fructe. Se poate folosi la cocktailuri, sosuri, sucuri de fructe și salate de fructe.

Poate fi folosit pentru a da un gust acrișor sosurilor picante, orezului și preparatelor din pește.

Oțetul aromat cu yuzu este un gust deosebit și se folosește la salate.

Coaja, combinată cu mult zahăr, poate fi folosită pentru a da mai mult parfum gemului sau dulcețurilor din portocale și mandarine.

Tot din coaja de yuzu se poate fierbe un ceai foarte aromat și sănătos cu proprietăți tonice.  

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!