Ce trebuie să ştii despre pastilele pentru durere

De Erika Chivu pe

Dacă le cumpărăm fără reţetă avem impresia că sunt 100% sigure. De fapt, şi analgezice banale au riscurile lor pe care mulţi dintre noi nu le ştiu.

Iată care sunt cele mai folosite analgezice eliberate fără reţetă şi ce ar trebui să ştii despre ele.

Paracetamolul

Reduce durerea şi febra, motiv pentru care este folosit în medicamente pentru dureri şi răceală. Deşi pare un medicament banal, paracetamolul este cauza multor probleme, putând să provoace insuficienţă hepatică dacă este luat în exces.

Dacă iei mai mult de una, două doze ocazionale, NU trebuie să consumi alcool. Combinația de paracetamol și alcool solicită mai mult ficatul.

Din păcate, nu toată lumea ştie că paracetamolul se găseşte şi în medicamentele care nu poartă acest nume şi astfel au loc supradozele. Fervex, Parasinus, Algozone Forte, Codamin, Saridon, Panadol sunt doar câteva din medicamentele ce conţin paracetamol. Citeşte cu atenţie prospectul înainte să iei ceva.

Antiinflamatoarele nesteroidiene

Mai puţin cunoscute în românia până de curând, antiinflamatoarele nesteroidiene vin puternic din umră, datorită unor medicamente care au parte de multă reclamă: Nurofen, Motrin, MIG-400, Modafen, etc. Cea mai cunoscută substanţă din această clasă este ibuprofenul, dar există şi altele, de pildă meloxicamul sau ketoprofenul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO