Încălzeşte-te cu vin fiert!

De Flavia Jurca pe 23 noiembrie 2009

Ne îmbie şi ne e cu atât mai greu să îi rezistăm, cu cât vremea devine mai rece. Este vinul fiert, singurul alcool permis în post, fiindcă e camuflat în băutură de leac.
Nemţii şi austriecii nu fierb „gluhwein”, ca să nu irosească alcoolul în aburi. Ei îl încălzesc doar, după ce i-au adăugat mirodenii şi zahăr. În Austria este apreciat şi vinul alb fiert, nu doar cel roşu.

Ingrediente pentru 2 persoane:
 
1 măr
1 portocală
1 litru vin
1 pliculeţ mic de scorţişoară
3 cuişoare
Miere sau zahăr

Preparare:

Se spală fructele cu atenţie, să nu mai fie reziduuri de shellac pe coajă. Se taie câteva felii pentru ornat, iar restul se taie cubuleţe.

Vinul se dă într-un clocot scurt cu scorţişoara şi cuişoarele, iar când se ia de pe foc i se adaugă fructele şi mierea sau zahărul.

Se lasă să se răcească puţin, acoperind recipientul cu un capac.

Se consumă cu cornuleţe de post, biscuiţi sau panite din orez sau grâu.

Vinul fiert este cunoscut ca remediu împotriva răcelii încă de pe vremea romanilor. Nu abuza însă de el şi mai ales, nu te sui la volan după ce ai consumat vin fiert, fie el cât de slab alcoolizat!

Calorii per 200 ml: 300
Timp de preparare: 20 minute
Buget aproximativ:  13 lei

foto: Shutterstock

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital

Prima poză cu Florin Busuioc, după ce a fost externat din spital