Familie: Cum se-nţeleg copiii tăi?

De Revista Unica, pe

Oricât te-ai strădui să fii o mamă la fel de iubitoare pentru fiecare copil de-al tău în parte, e imposibil să nu apară şi semne de rivalitate între ei. Află ce să faci pentru a da sens pozitiv zicalei „Se au ca fraţii“.
Competiţia între fraţi este mai puternică atunci când au vârste apropiate şi acelaşi sex şi se naşte dintr-o dorinţă naturală de afirmare a personalităţii. Când este mic, fiecare copil vrea să primească toată atenţia şi dragostea părinţilor, precum şi cele mai frumoase cadouri, jucării şi haine. Este necesar ca părinţii să conştientizeze semnalele de respingere dintre fraţi şi să-i ajute să descopere laturile pozitive ale prezenţei unui alt copil în cadrul familiei, arătân-du-le că nu doar pierd sau împart unele lucruri, ci şi câştigă multe altele. Părinţii pot ajuta crearea unui cadru necesar pentru dezvoltarea unei relaţii de prietenie între fraţi, în primul rând asigurându-i că îi iubesc pe fiecare în parte şi stând de vorbă cu ei când sunt supăraţi sau se simt nedreptăţiţi.

Cumperi totul «la dublu»? Pe termen lung, greşeşti

Uneori, părinţii tind să aleagă calea mai simplă şi le cumpără lucruri în mod identic: dacă unul dintre copii a primit o jucărie, primesc şi ceilalţi; dacă unul pleacă în excursie, pleacă şi ceilalţi. Acest model pune prea mult accentul pe compor-tamentele exterioare, pe faptul că relaţia este corectă doar dacă există identitate în tot ce primesc de la părinţi. În timp, la cea mai mică diferenţă, copilul se va simţi respins sau neglijat şi va continua să aibă această atitudine şi în viitor, în relaţiile sale de prietenie sau de cuplu. Fiecare gest
va fi contabilizat, fiecare cuvânt şi fiecare cadou vor fi puse sub semnul întrebării. Este mai bine ca părinţii să le explice copiilor care sunt criteriile pentru care fiecare dintre ei primeşte ceva, ajutându-i să dobândească încredere în alegerile părinţilor şi în corectitudinea acestora. Dacă fiecare decizie are la bază criterii clare, pe care ei le înţeleg, vor reuşi, în timp, să treacă peste sentimentele de frustrare fireşti. Spre exemplu, dacă un frate primeşte haine atunci când îi rămân mici sau pentru că are nevoie de ele la anumite activităţi sportive, el va suferi când vine rândul celuilalt să primească. Totuşi, îşi va da seama că supărarea vine din lipsa obiectului nou, şi nu din cauză că s-ar simţi mai puţin iubit. Frustrarea cauzată de posesiuni trece mai uşor decât cea generată de convingerea că celălalt este mai valoros, convingere care îl poate marca profund în restul vieţii sale.

Sportul descarcă energiile fraţilor adolescenţi

În adolescenţă, fraţii a căror relaţie a rămas competitivă vor deveni mai agresivi între ei, întrucât acum sunt mai puternici fizic şi stăpânesc mai bine limbajul. E de aşteptat chiar ca ei să se bată în această perioadă de dezvoltare. Când nu o fac fizic, limbajul lor răneşte adânc. Părinţii nu mai au acum forţa de a le impune reguli de conduită. Ei pot interveni, sugerându-le fraţilor să aibă activităţi comune: sport sau un curs extraşcolar. La fel de po-trivite sunt activităţile desfăşurate împreună cu restul familiei: mersul la concerte, la teatru, drumeţiile, pescuitul, campatul, luarea mesei şi orice activităţi distractive. Competiţia în sine nu este atât de rea dacă există respect reciproc, şi fraţii sunt conştienţi atât de defectele, cât şi de calităţile proprii şi ale celorlalţi. Această perioadă a adolescenţei este traversată mai uşor de fraţii apropiaţi ca vârstă, fie că sunt de acelaşi sex, fie de sex diferit.

Când fratele mai mare este prea mare

Dacă diferenţa de vârstă este mare între fraţi, le va fi greu să relaţioneze, în special dacă fratele mai mare este băiat. Fetele, chiar dacă nu le face plăcere, sunt mai dispuse să aibă grijă de un frate mai mic şi să joace rolul de model. Fratele mare nu doreşte să intre în lumea celui mic, este lipsit de răbdare şi interes şi, adeseori, îi arată dispreţ sau indiferenţă. Cel mic fie îi declară război, respingându-l la rândul său şi întrerupând relaţionarea cu el, fie caută să-i intre în voie cu orice preţ, făcându-i servicii diverse, de la sarcini în gospodărie până la a minţi pentru el în faţa părinţilor. Rivalitatea în această perioadă poate coexista cu admiraţia venită din partea celui mai mic. De multe ori, fratele mai mare nu se află în competiţie directă cu fratele mai mic, mai puţin în cazul în care simte că mezinul primeşte mult mai mult din partea părinţilor. Dacă Prâslea este mai dotat intelectual sau excelează în vreun domeniu de activitate, aflându-se constant în centrul discuţiilor şi preocupărilor familiei, cel mare poate să fie afectat în dezvoltarea imaginii de sine. El se va simţi mai puţin valoros şi va da semne de resemnare sau scădere a ambiţiei.

Uneori, e prea târziu

Rivalitatea între fraţi poate continua şi la vârste mai mari, când părinţii au o influenţă tot mai redusă în viaţa copiilor lor. Statisticile arată că fraţii încep să se înţeleagă mai bine cu trecerea timpului, când fiecare are o viaţă proprie. Exis-tă totuşi posibilitatea ca indiferenţa şi răceala să se adâncească, şi ei să devină mai degrabă străini. Aşadar, în copilărie, părinţii au un rol esenţial în a-i ajuta pe copii să devină prieteni, să relaţioneze, să coopereze şi să înveţe să se sprijine unul pe celălalt. O astfel de relaţie strânsă le va fi utilă copiilor tot restul vieţii.

Ghid de acţiuni utile pentru părinţi

► Atenţie şi timp fiecărui copil în parte. Când apare un frate mai mic, fiecare părinte trebuie să îi ofere celui mare un timp exclusiv şi să facă unele activităţi doar cu el, măcar de două-trei ori în timpul unei săptămâni.
► Activităţi interactive comune întregii familii. De exemplu, dacă iau masa împreună, fiecare copil trebuie să contribuie cu ceva la aranjatul sau strânsul mesei şi, de asemenea, trebuie implicat în discuţiile din jurul mesei; discuţia nu trebuie totuşi centrată în jurul celor mici; părinţii trebuie să comunice şi ei aspecte personale. Aceste comportamente ajută copiii să-şi asume treptat un rol matur în viaţa de familie şi să accepte ca toţi ceilalţi să fie pe rând în centrul atenţiei.
► Este nevoie de pedepse, în cazul agresiunilor. Totuşi, nu este bine să le inducă vinovăţie copiilor şi să le spună că sunt răi. Este mai potrivit să încurajeze exprimarea punctelor diferite de vedere, acţionând ca mediatori şi judecători imparţiali şi readucând dreptatea între fraţi.
► Exemplul personal este util  când vine vorba de a relaţiona bine cu fraţii (unchii şi mătuşile celor mici şi) cu alţi membri ai familiei lărgite. Părinţii pot veni cu poveşti şi exemple din copilăria lor, vorbind atât despre momentele dificile, cât şi despre soluţiile găsite de bunici sau de ei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!