Când niciodată nu e suficient de bine – cum oprim vocea critică în cuplu

De Lucian Negoiță, pe Ultimul update Luni, 05 iulie 2021, 10:30

Cu siguranță că, fără ceea ce numim „critică”, ar fi imposibil să ne adaptăm la mediul în care trăim. În permanență mintea noastră analizează, etichetează, compară, încearcă să descopere relația dintre cauză și efect a faptelor noastre, iar critica este implicată în această analiză a realităților interioare și exterioare.

Când ajungem să criticăm, putem percepe niște efecte benefice pe termen scurt, ceea ce ne va încuraja să continuăm și să avem o falsă percepție despre critica în exces. Să „spunem ce avem pe suflet”, să „ne răcorim” ne face să ne simțim mai bine pe moment. Să îi arătăm celui de alături cât de puțin se pricepe și cât de buni suntem noi ne face să ne simțim superiori. În mediul profesional, combinat cu perfecționismul, a fi critic (sau autocritic) ne poate motiva spre rezultate, performanțe mai înalte.

Din păcate, când mintea noastră e invadată de ruminații critice în exces, avem de suferit atât noi, cât și relațiile noastre de cuplu. Conform studiilor Institutului Gottman, specializat de peste 30 de ani în consilierea cuplurilor și a familiilor, critica excesivă în cuplu generează, în peste 65% din cazuri, alterarea relației și duce în final, pentru multe perechi, chiar la despărțire. Pentru un psihoterapeut, critica e văzută ca unul dintre cei patru Călăreți ai Apocalipsei când vine vorba despre o relație.

Cum acționează critica în cuplu

Criticismul atacă stima de sine a partenerului, provocând mai multe emoții negative: furie, teamă, rușine sau vinovăție. Dusă la extrem, folosită în fiecare zi, critica poate fi un semn al abuzului emoțional în relație. |n sfera patologiei emoționale, ea poate duce la depresie sau anxietate. Partenerul criticat simte că nu mai e bun de nimic, nu mai știe cine e, simte mereu teama de a nu face ceva greșit, ajunge să se simtă ca și cum ar locui în casă cu un gardian care vede numai greșeli. Persoanele aflate într-o relație cu o persoană extrem de critică ajung să se simtă terorizate.

Critica este folosită de obicei de parteneri narcisici, deopotrivă femei și bărbați. La nivel subconștient, nevoia lor de a fi apreciați, de a arăta că sunt mai buni decât cei din jur, se traduce printr-un impuls de a domina, de a arăta celui apropiat ce anume îi lipsește sau face la un nivel inferior.

Totodată, critica poate fi un semn al competiției în cuplu când cei doi parteneri o folosesc ca pe o armă. Să-ți arăt eu cum se face / Lasă-mă pe mine, ție îți ia prea mult timp / N-ai făcut bine, eu aș fi procedat altfel în situația ta / Unde ai învățat asta?/ Doar atât poți? |n această luptă, ambii combatanți vor pierde, pentru că armonia din relație este distrusă.

Critica poate castra!

Metaforic și nu numai, critica se poate furișa în viața noastră sexuală, în patul conjugal, ca o amantă de temut, nevăzută și neștiută. Adesea bărbații care se prezintă în cabinetul meu cu tulburări de dinamică sexuală, ejaculări precoce, impotență psihogenă îmi povestesc că au avut o mamă critică, care trăiește emoțional prin actuala parteneră, care îi critică de dimineață până seara, din rolul de tată până la cel profesional.

Același lucru e valabil și pentru femei – un partener narcisic, posesiv și hipercritic duce la un libido scăzut și la o minimizare extremă a vieții sexuale.

Dacă vocea critică sunt chiar eu?

Cu siguranță multe persoane nici nu conștientizează cât de critice sunt cu partenerul. E greu să ne vedem din exterior, dar avem câțiva indicatori serioși care ne pot spune dacă și noi avem un astfel de comportament toxic.

Dacă războaiele în cuplu sunt dese, dacă plecând de la critici ajungem mai mereu la conflicte, dacă partenerul ne dă un feedback direct în acest sens, dacă prieteni, rude, colegi observă o astfel de tendință la noi, atunci mai mult ca sigur folosim critica în exces.

Ce ne-a adus aici

Dacă ați ajuns la concluzia că aveți o tendință excesivă de a critica, probabil că vă întrebați de ce și cum ați ajuns aici. Ei bine, de cele mai multe ori răspunsurile le găsim tot privind înapoi spre perioada copilăriei. Întrebați-vă dacă în acea perioadă vreo figură de atașament din cele care v-au crescut – poate părinții sau bunicii – foloseau cu voi această metodă pentru a vă educa și a vă motiva. Învățarea prin model este una dintre cauze.

Altă cauză poate fi găsită și în metodele folosite de învățători sau profesori la școală. |n mediul școlar, rezultatele voastre erau apreciate sau criticate? Vi se relevau și rezultatele, faptele bune sau lupa era centrată exclusiv pe ceea ce nu funcționa?

Dincolo de mediul familial sau școlar, sunt generații întregi care au crescut în comunism, când critica a fost folosită ca o pârghie motivațională pentru o întreagă societate, cu efecte puternice de distrugere emoțională și psihică. Erai ridicat în picioare la ședințele de partid și ți se cerea să-ți faci autocritica – de ce nu ai reușit să obții rezultatele propuse? Să nu uităm că bunicii și părinții noștri au trăit în acea eră ale cărei ramuri se întind până în prezent.

Un mediu abuziv nu înseamnă doar familia de origine. De multe ori regăsim și în mediul profesional superiori sau colegi hipercritici. Recunoaștem cu ușurință aici atmosfera îmbibată cu tensiuni, emoții negative.

Orice comportament de genul acesta poate fi însă schimbat cu multă atenție, muncă și răbdare.

Vocea critică și teama de abandon

O analiză atentă ne arată că aducem vocea critică în cuplu când nu ne sunt îndeplinite nevoile emoționale și instrumentale, când nu ne simțim iubiți, respectați, apreciați. Criticăm în speranța că vom primi ceva ce ne dorim.

De multe ori însă criticăm și când ne este teamă – descopăr de multe ori în cabinet că în spatele reproșurilor și al comportamentelor de verificare stă bine ascunsă teama de abandon!

Dacă suntem geloși, critica poate fi o strategie total disfuncțională care va îndepărta partenerul de noi. De ce nu mi-ai răspuns la telefon? / N-ai dat niciun semn de viață astăzi, am așteptat toată ziua să mă suni… / Niciodată nu petreci destul timp cu mine… parcă fugi de mine… / Aseară erai târziu pe chat, cu cine vorbeai?… Toate acestea sunt semnele fricii de pierdere, pierderi suferite de multe ori și în copilărie, prin părinți indisponibili ca timp sau resurse emoționale față de noi.

O analiză a trecutului nostru din această perspectivă – când am mai simțit teamă și am fost părăsiți? – poate fi un bun exercițiu interior de conștientizare a rădăcinilor acestei capcane emoționale numite abandon.

În căutarea partenerului perfect

Critica poate apărea și când nu suntem pe deplin convinși că partenerul nostru e cel mai potrivit pentru acest rol. Uneori ne stabilim niște standarde atât de înalte (și de multe ori nerealiste) încât e imposibil ca cei de lângă noi să se încadreze în tipar.

Aflați într-o relație, continuăm să ne spunem că putem găsi pe cineva mai bun, că merităm ceva mai bun. Iar dacă încă suntem aici, asta nu înseamnă că nu ne dorim să facem din partenerul nostru partenerul ideal, acel Făt-Frumos sau Ileană-Cosânzeană, dorit(ă) poate inconștient.

Există critică constructivă?

Împachetată corespunzător, exprimată pe un ton calm într-un context potrivit și dintr-un rol de adult emoțional, ea poate avea și valențe funcționale. Cu câteva condiții: partenerul să își asume comportamentele negative, să nu fie într-o apărare continuă și în negare, să-și dorească să învețe, să vrea să evolueze alături de noi, și nu împotriva noastră.

Uneori văd în cabinet băieți deghizați în bărbați, cu comportamente adictive, jucând jocuri psihologice de provocare și pedepsire a partenerelor, așteptând să vadă dacă sunt pedepsiți sau iertați după câte o boacănă, fie că e vorba de o seară cu băieții, un comportament „interzis” precum jocurile de noroc, bețiile, comportamente financiare nesăbuite.

Citește și: Perfecționismul, prieten sau inamic

Compasiunea și vindecarea emoțională

Minciunile și viața de cuplu

E timpul să vorbim despre deblocările erotice

Cum oprim critica partenerului

La cabinet recomand în astfel de situații două strategii:

Putem folosi ceea ce numim comunicare emoțională – în relație cu partenerul care ne critică, vorbim despre emoțiile noastre, despre cum ne simțim noi în raport cu comportamentul celuilalt. Când tu ridici tonul, simt teamă / mă simt pusă la zid, simt furie când începi să mă acuzi / simt tristețe ori de câte ori îmi spui că nu fac bine un lucru. Aceste tactici de comunicare emoțională necesită răbdare și exersare continuă.

Dacă avem nevoie de o strategie persuasivă, care să combată critica unui partener excesiv de perfecționist și cu elemente narcisice, putem să-i mulțumim ori de câte ori ne critică: Mulțumesc că vrei să devin mai bună, te rog spune-mi de fiecare dată, atrage-mi atenția, este și o dorință a mea să devin mai bună! |nsă aici e important să nu folosim un ton ironic, ci să spunem această formulă pe un ton calm și ori de câte ori suntem criticați. Vom vedea după două săptămâni de utilizare cum va scădea frecvența acuzelor.

A ne exprima nevoile și emoțiile, a-i reflecta celuilalt ceea ce ne supără sau când face ceva împotriva valorilor și principiilor noastre de viață reprezintă semne ale unei sănătăți emoționale. Altfel spus, să fii asertiv, să pui limite sau să ceri te va proteja împotriva unei relații toxice și te va păstra sănătos în corpul și în psihicul tău.

Recomandări de lectură

Știința Încrederii. Acordul emoțional în cuplu, de John Gottman, editura Curtea Veche Publishing. Preț: 70 lei

O abordare științifică asupra iubirii, din care aflăm care este fundamentul unei relații de cuplu sănătoase și durabile. Un text esențial atât pentru terapeuți, cât și pentru toți cei care aspiră să își înscrie povestea în durată, de la cel mai reputat cercetător american în domeniul relațiilor de cuplu.

Oare inefabilul iubirii și taina relației dintre doi oameni pot fi traduse în cifre? John Gottman, psiholog clinician de renume și profesor emerit la Universitatea din Washington, Seattle, susține că da. Iar abordarea statistică și matematică nu este doar o ambiție științifică de cabinet, ci rezultatul a patruzeci de ani de muncă. Gottman și echipa sa au dus relația de cuplu în laborator, au studiat-o și au ajuns la concluzia că încrederea este acel element-cheie, cuantificabil, a cărui prezență sau absență poate conduce la înflorirea sau, dimpotrivă, la erodarea iubirii.

 

Singurătatea în doi nu e pentru noi. Cum să trăim împreună și să ne păstrăm individualitatea, de Jacques Salomé, editura Curtea Veche Publishing. Preț: 43 lei

Aritmetica unui cuplu sfidează legile aritmeticii. Jaques Salomé ne învață cum să trăim împreună și să ne păstrăm individualitatea.

Înainte de a forma un cuplu, el și ea sunt doi. După ce își spun jurămintele de iubire, el și ea devin unul, ca în povești. Ce se întâmplă însă în momentul în care ne dăm seama că suntem totuși doi, că ne plac aceleași lucruri, dar în moduri diferite? Jaques Salomé ne face demonstrația unei aritmetici speciale a cuplului: 1+1=3

Relația este cel de-al treilea element al cuplului, este ceea ce clădim împreună din diferențele noastre, ca bărbați și femei, iar calitatea ei este cea care dăinuie și ne permite să ajungem până la NOI, fără să-l desființăm pe EU.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!