Răzvan Ciobanu pleacă de la „Bravo, ai stil!“

De Monica Cismaru pe 03 ianuarie 2018
Răzvan Ciobanu, unul dintre cei cinci jurați din cadrul show-ului „Bravo, ai stil!“, de la Kanal D, nu va mai face parte din echipă începând cu noul sezon, care va debuta luna aceasta.

Creatorul de modă spune că vrea să se concentreze exclusiv pe munca sa de designer.

Bravo, ai stil

a fost singurul proiect TV din care mi-am dorit să fac parte. Din nefericire pentru mine, activitatea mea ca designer și clienții mei au avut de suferit.  Așa că am ales ca pentru o perioadă să mă ocup exclusiv de atelier, de clienți și de colecții noi. Dar le sunt recunoscător celor din familia Kanal D că au avut încredere în mine să-mi pună pe umeri așa o parte importantă din show. Sigur că porțile rămân deschise și poate vom mai avea colaborări în viitor. Acum am nevoie să petrec timp cu mine ca designer. Sigur că nu a fost o decizie simplă. Dar asta simt că trebuia să fac. este, practic,  pe care l-am crescut și la care am contribuit trei sezoane. Mulțumesc echipei pentru că a crezut în mine!”, a spus Răzvan Ciobanu.

Deocamdată, producătorii „Bravo, ai stil“ nu au anunțat dacă o altă vedetă âi va lua locul lui Răzvan Ciobanu sau ce alte modificări vor exista în structura emisiunii de la Kanal D.

Răzvan Ciobanu a apărut la Bravo, ai stil! alături de Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu, Iulia Albu și prezentatoarea Ilinca Vandici.

 

Citește și – Un nou scandal în showbiz! Iuliana Luciu, la cuțite cu Răzvan Ciobanu

Citește și – Răzvan Ciobanu, în urmă cu 15 ani. Fotografia în care arăta ca un “luptător de sumo”

 

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie

De ce fiica lui Mark Zuckerberg crede că tatăl ei lucrează la o librărie