Marina Almășan: De ce mă feresc să dau sfaturi

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 29 iunie 2021, 16:16

În general, mă feresc să dau sfaturi. Asta pentru că sunt om, și nu sfânt, iar dimineața, când mă trezesc, oglinda îmi arată o claie de păr ciufulit, și nu o aureolă așezată cuminte pe creștet. Ce legătură are asta cu sfaturile? Simplu: să vă reamintească faptul că omul e supus greșelii (vă vorbește un expert) și, prin urmare, nimic nu poate fi mai dramatic decât să dai un sfat greșit.

E rău și pentru cel care-l primește, acceptă și ține cont de el, ajungând… în bălării, dar e rău și pentru tine, cel care i l-ai dat. Însă asta numai dacă ești o persoană empatică și căreia-i pasă de ceilalți din jurul său. Mie, de regulă, îmi pasă. De aceea mă țin deoparte în a da sfaturi care i-ar putea deraia pe cei din jur de la traiectoria corectă a vieții.

Regula nu se aplică peste tot

Bunăoară, nu sunt deloc zgârcită în ceea ce privește sfaturile „culinare”, șiretlicurile de scoatere a petelor de pe cămăși sau sfaturi privind alegerea destinațiilor de vacanță. |n toate acestea, un eventual eșec nu poate însemna decât cel mult o tocăniță prea sărată, o pată încremenită pe gulerul cămășii sau un concediu ratat. Nimic vital, până la urmă.

Mai greu este când ți se cer sfaturi „de viață”: cele din categoria „Spre ce facultate să-mi îndrept fiul?”, „Să mă mai întorc sau nu în țară?”. Sau și mai rău:Să mă mărit sau nu cu bărbatul ăsta?”, „Să divorțez oare?”. Și, ca un făcut, cele mai frecvente întrebări nu mi se pun legat de tocănițe sau petele de sos, ci legat de… măritiș!

Acum nu știu dacă propria experiență de viață mă îndreptățește să țin loc de Freud și să fac curățenie în viețile altora, am constatat însă că lumea se cam uită „în gura mea” și-mi ascultă opiniile…

Având pretenția că sunt un om corect, încerc, de fiecare dată, dintr-un început, să-i fac pe cei din jur să priceapă că nu sunt unguru” în acest domeniu. Că, în întreprinderile mele sentimentale, am avut cel puțin două eșecuri neașteptate și aș spune răsunătoare (asta referindu-mă la nesațul cu care au fost popularizate în presa vremii).

Marina Almășan: „Greșelile mi le cunosc”

Și le mai spun că mai degrabă mă pun să aleg cel mai potrivit tip de bombardier, pentru a spulbera o oaste vrăjmașă, decât să recomand cel mai potrivit tip… lângă care să poți îmbătrâni! Nu-mi iese și basta!

În mine sălășluiește, se pare, o eternă gâsculiță, care se hrănește nu cu grăunțe, ci cu fluturii din stomac, delicatesă care însă nu mă prea ajută să iau decizii corecte. Normal, doar de aceea am spus „gâsculiță”!

Greșelile mi le cunosc – sunt o fire enervant de analitică –, dar, iată, nu le pot înfrânge! Am așteptări prea mari de la oameni… care pot oferi prea puțin. Îi judec pe toți după propriile tipare: dacă eu iubesc năprasnic, cer să fiu iubită la fel. Dacă eu le sunt loială, de ce ei m-ar înșela? Dacă eu voi trage cu abnegație la jugul familiei, de ce să nu vreau alături un partener la fel de implicat? În fine, dacă eu admit să mă fac preș în fața unui bărbat, pe el îl vreau, în fața mea… covor persan!

Pân-acum n-am nimerit-o.

Citește și: Compasiunea și vindecarea emoțională

Minciunile și viața de cuplu

Arta de a spune NU

Dependenți de gândire

Despre alegeri

Alegerile mele mi-au adus alături oameni care nu auziseră, se pare, de „reciprocitate”. Și, nu, nu era vina lor. Ei erau… așa cum îi lăsase Dumnezeu: plini de ei, dar săraci cu duhul. Vina a fost a mea, că i-am ales. Că nu mi-am dat jos ochelarii de cal. C-am ales cu inima, nu și cu mintea!

Așa că astăzi, când o ființă dezorientată îmi cere sfatul, o avertizez verde-n față că nu sunt cea mai nimerită pentru rezoluții de genul „ia-l sau nu de bărbat”, „lasă-l sau rabdă”.

Dacă totuși respectiva insistă, în loc de sfat îi trec în revistă greșelile pe care eu însămi le-am făcut, când m-am aflat în locul ei, căci un om prevenit este un om pe jumătate salvat, nu-i așa?

Ce-o povățuiesc, așadar?

În primul rând, să nu aleagă numai cu inima, ci să conecteze și creierul la acest proces. Să nu nesocotească sfatul dat de părinți. Nimeni nu ne dorește fericirea mai dezinteresat decât părinții noștri! Și, chiar dacă sfaturile lor pot părea, la prima vedere, desuete sau mult prea subiective, în cele mai multe dintre cazuri ele se vor dovedi perfect valabile. Din păcate, mult prea târziu.

Și voi spune apoi să nu pornească niciodată de la premisa că-și va putea schimba alesul și că, investind dragoste și răbdare, va reuși să-i stingă defectele cu care-l ia, la pachet. Nici vorbă!

Un alcoolic va rămâne toată viața alcoolic, fustangiul nu va rezista în zgarda căsniciei, un puturos nu va deveni niciodată partenerul de tras la jugul comun, pe un zgârcit nici măcar iubirea nu-l va face generos, un încăpățânat va rămâne catâr toată viața, la fel și grobianul. Iar dacă se va pricopsi cu un taciturn, va ajunge să vorbească toată viața cu pereții, sperând, măcar o dată pe an, la un contorsionatte iubesc!”.

Ce v-aș încuraja

Dacă vă voi descoperi încremenite într-o relație nefuncțională, vă voi reaminti că singurul lucru bun, în propriile mele eșecuri, a fost… decizia de a rupe pisica-n două. Concluzie: barca trasă pe uscat lasă urme adânci… în suflet.

Cum la fel de bine vă voi spune că niciodată corabia nu trebuie părăsită la prima furtună, ci doar după ce ați încercat, din răsputeri, să țineți la distanță naufragiul. Asta ca să nu vă macine apoi toată viața gândul că nu ați făcut tot ceea ce ținea de voi.

 În final vă voi încuraja repetând vorbele pe care le tot aud, de când mă știu: ce-i al vostru, e pus deoparte! Și, mai mult: iubirea vine când nu te-aștepți!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!