Lavinia Petrea, despre vara în pandemia de coronavirus

De Lavinia Petrea pe
Ne-am trezit senini într-o dimineață pe la jumătatea lui martie, în viețile noastre aparent ordonate. Unii ne-am dus copiii la grădiniță, alții, la școală. La alte uși tocmai suna bona sau bunica. Până să ne punem capul pe pernă iar, am rămas mască ascultând ordonanțe militare.

SURPRIZA

Nu ne-am închipuit nicio clipă că o să ne trezim, iată, într-un frumos august obligați să purtăm, la propriu, măști și frecându-ne obsesiv cu dezinfectant în loc de cremă de protecție solară. Acea dimineață de primăvară cu cei trei copii fericiți la grădiniță și cu mine alături de Mihai la o palmă distanță la pupitru e acum o amintire din altă viață. Dar noi, oamenii, suntem niște ființe minunate, cu o capacitate formidabilă de a ne adapta și de a întoarce, după ce ne revenim din șoc, măcar o bucată din „rău“ în favoarea noastră.

Așa mi s-a întâmplat mie. Am avut nevoie de trei săptămâni să mă adun și să redevin stăpână pe noua mea viață. Ba să mai și bifez reușite și să realizez lucruri pe care le amânasem la nesfârșit. Am stat și m-am gândit de ce mă prinsese pe mine atât de mulțumită dimineața aceea de martie și cum ajunsesem în acel punct. Cu trei copii – de 1 an și jumătate, 3 și 5 ani – ieșind pe ușă fericiți că merg la grădiniță, cu casa în ordine, și eu, mama fericită că în sfârșit are niște timp doar pentru ea.

Datorită rutinei (de care firește noi, adulții, spunem că fugim, deși cred că doar aparent) pe care le-o creasem copiilor, mi-a venit imediat răspunsul. Copiii, și mai ales cei mai mici, au nevoie de rutină, de repetitivitate, de independență și de un timp cu atenție doar pentru ei, pentru fiecare în parte, dacă sunt mai mulți frați. Acestea sunt sfaturi prețioase pe care le-am primit de la educatoarea copiilor mei. M-am străduit să le pun în aplicare și a funcționat. Copiii se dezvoltau armonios, iar eu eram mulțumită de viața noastră.

ADAPTAREA

Așa am făcut și acum, adaptând totul la noile condiții. Le-am făcut copiilor un program – într-o formă simpatică, pentru ca ei să înțeleagă ce au de făcut, chiar dacă nu știu să citească – pe care l-am lipit în camera lor. Am încercat să-l respectăm. Nu fac armată cu ei, dar un program și o ordine a lucrurilor le dau un sentiment de siguranță.

Trebuie să ne privim copiii, să știm care sunt activitățile lor preferate, care sunt momentele din zi în care ei sunt foarte cooperanți, când sunt mai sensibili și ce-i ține ocupați cel mai mult. Și, în funcție de aceste lucruri, să ne organizăm și noi activitățile pe care trebuie să le facem pentru serviciu. Când am de lucru, mă pun la masă, nu la birou, și îi invit și pe ei „să lucreze“.

„Lucrul“ lor, de la modelat plastilină, tăiat hârtie, lipit, desenat până la experimente cu apă, este foarte diferit de joaca liberă. Stau multă vreme ocupați așa, sub ochii mei, și atunci mă pot concentra la ce am de făcut, fără să mă întreb din secundă în secundă ce fac, dacă sunt în siguranță. Le pun la îndemână apă și ceva gustări, ca să le fie ușor să își sa­tisfacă și nevoi de acest gen fără ajutor, plus că se simt independenți, iar asta le face atât de bine.

ZOOM IN, ZOOM OUT

Acum, că e vară, copiii chiar trebuie să aibă liber la activități cu apă. Se distrează foarte mult, îi relaxează și s-ar juca așa ore! În cadă, pe balcon într-o minipiscină, lighean sau găleată, iar dacă aveți o curte cât de mică, o stropeală cu furtunul o să-i facă cei mai fericiți. De asta au nevoie. De fericire! Un copil care a avut un moment de mulțumire maximă într-o zi este un copil înțelegător apoi și cu nevoile părinților. Copiii nu se plictisesc atât de ușor pe cât credem! Obosesc și devin mai irascibili și dificili, da.

Ori rămân în pană de idei și au nevoie de îndrumare, de sugestii despre modul în care ar putea să își petreacă timpul. Dacă nu mai dorm la prânz, când dau semne de oboseală, le puteți oferi timpul doar pentru ei despre care vorbeam mai sus. Nu vă feriți să le propuneți aceleași activități – dintre cele favorite – câteva zile la rând, de teamă că s-au plictisit.

Citește și – Amalia Enache, despre pandemia de coronavirus: „Am fost naivă. Foarte naivă”

Am mai învățat un lucru. Că, atunci când lucrurile nu sunt așa cum mi-aș dori sau nu seamănă cu planul meu, să iau lucrurile exact așa cum sunt. Fără să caut vinovați, fără să mă compar cu alte femei, mame, sau situații ideale.

Nu e chiar ușor nici să te trezești la 4, să mergi la serviciu, apoi să vii acasă și să preiei ștafeta de la soț și să te ocupi de trei copii mici, de masă și de casă, dar nici să fii proaspăt, zâmbitor și creativ la ședința de pe Zoom, când poate „rufele ți-s la soare“, iar „copiii cer mâncare“. Dar trebuie să ne gândim că cel mai important este să avem grijă, cum putem mai bine, de sănătatea noastră și a celor dragi.

CÂND TIMPUL E NOUL ROZ

Știu că realitatea nu e roz. Știu că am fi preferat să avem la îndemână toate lucrurile care ne făceau înainte viața mai ușoară și mai confortabilă și să ne bucurăm la fel ca până acum de vară, liberi, fără măști, fără stres și nu cu atâta dor după ceva ce simțim că i-a fost furat fiecăruia dintre noi în ultimele luni. Să ne uităm și la ce am câștigat: ceva de neprețuit – timp.

Citește și – Cum a început povestea „Te cunosc de undeva“. Dezvăluiri din culise

Timp pe care un părinte i l-a acordat copilului său și nu i-a ratat primul cuvânt sau primul dinte căzut. Timp pe care tu ți l-ai dat ție, să te întorci la tine. Timp pe care un copil i l-a acordat bătrânei lui mame și i-a răspuns la telefon mai des ca niciodată. Timp să ni se facă dor de toate lucrurile de care uitaserăm. Timp să învățăm să ne adaptăm, să acceptăm mai mult neprevăzutul, ca parte din viață.

Acum știm cum e să trăiești și într-o pandemie, cu frica-n sân că un virus te poate răpune pe tine sau pe cineva drag și cu dorința de ne căpăta viețile înapoi. Viețile acelea de care uneori ne plângeam că sunt banale.

Citește și – Cum să ne împrietenim cu schimbarea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro