Cum a început povestea „Te cunosc de undeva“. Dezvăluiri din culise

De Augusta Lazarov pe
Mai toate poveștile încep cu „A fost odată ca niciodată“ și mai toate au un final fericit. Dar fericirea e atât de variabilă de la om la om. Ce-l fericește pe unul îl nefericește pe altul.

Așa a început și povestea „Te cunosc de undeva“, o emisiune TV de prime-time, difuzată la ora la care se presupune că sunt cât mai mulți oameni acasă. Și într-un context de sâmbătă seara, când e predispoziție pentru distracție cu muzică și oameni „mișto“. A început în primăvara lui 2012 după o dezbatere asupra titlului propus de mine, care îi părea echipei prea lung. Dar eu sunt pentru titlurile care se bazează pe o expresie populară, pe care oamenii o folosesc în mod natural în vorbirea curentă. Și iată că am avut dreptate, titlul a fost adoptat rapid și a devenit brand.

E o mândrie personală că într-un peisaj TV atât de încărcat și de agitat, cu atât de multe pretenții, acest show să reziste 14 sezoane, performanță greu de egalat oriunde în lume. Când am ajuns la sezonul 10, reprezentantul distribuitorului olandez al formatului a venit în București și mi-a înmânat placheta pentru meritul de a fi primii din lume care am ajuns la performanța de a produce zece sezoane neîntrerupt. Nimeni pe mapamond nu reușise să găsească acel secret care să facă să funcționeze acest show atât de multe ediții. Produceam câte două sezoane pe an, a câte 16 ediții fiecare, ceea ce însemna 32 de săptămâni pe an, adică mai mult de jumătate din an eram în casele românilor sâmbătă seara și în reluare duminică dimineață.

Am trecut și prin momente grele, în care mi s-a cerut să schimb juriul, pentru „împrospătarea“ imaginii. Idee cu care n-am fost de acord, dar tot a trebuit să realizăm un sezon cu trei membri din patru înlocuiți. Românii urmau să nu-i mai vadă în sezonul 5 pe Aradits, Andreea, Ozana și Temi, ci a rămas cu noroc Aradits, iar lângă el s-au așezat Pepe, Monica Anghel și Delia. Câteva ediții. Pentru ca finalul sezonului să fie dus la bun sfârșit în formula Aradits, Pepe, Monica și Horia Brenciu.

Propunerea inițială de „împrospătare“ a fost abandonată, n-a funcționat din cauza dorinței publicului de a i se oferi produsul cu care se obișnuise și care-i plăcea. S-a revenit în sezonul 6 cu clasicul juriu care s-a reîntregit până la finalul sezonului 12, când Aradits a plecat „într-o lume mai bună“ (Pro TV), cum a scris într-un „roast“ la iUmor soțul meu, Andreas.

De atunci, Aradits a jucat în serialul „Vlad“ la Pro TV și îi doresc să joace în cât mai multe seriale. Îi era îndreptățită dorința de a-și face profesia de actor și, cum „în casă“ nu i s-a oferit această ocazie, a participat la castingul pentru „Vlad“ și asta a fost despărțirea lui de TCDU („Te cunosc de undeva“).

Din sezonul 13, ca prof’ de actorie și jurat al interpretării personajului a venit la propunerea mea Cristi Iacob. Un om excepțional și un actor mare. Chimia lui cu întregul concept a fost instantanee și m-am bucurat enorm. Pentru mine, TCDU e o magie. O lume pe care am construit-o și în care am crescut profesional și uman. O lume creată de cea mai mică echipă de producție care a existat vreodată. O lume în care am învățat și că vorbele nedublate de fapte valorează fum în vânt. Și au fost multe. Dar, cu vorba bună și zâmbet, uneori, sau cu nervi întinși la maximum, cu voci ridicate, cu tensiuni de-a dreptul inutile, de cele mai multe ori, lucrurile s-au rezolvat și am tras câte o concluzie de fiecare dată.

Citește și – Amalia Enache, despre pandemia de coronavirus: „Am fost naivă. Foarte naivă”

Am învățat că până și artiștii mari au emoții imense în „liftul transformărilor“, că acele trei minute de pe scenă spun totul despre zile de repetiții și de învățat texte, linii melodice și coregrafii. Că talentul nu se
învață, ci devine fluviu de neoprit când e dublat de muncă, de respect și de seriozitate. Asumarea fiecărui gest e vitală. Prin anularea sinelui și lăsarea personajului să te preia cu totul, doar așa au reușit mulți dintre artiști să facă „să coboare îngerul“, să simți că respirația se oprește, iar timpul și spațiul se dilată până la izbucnirea aplauzelor pornite sincer, fără semnalul „șefului aplaudac“.

Citește și – Twisted Stories. Top 3 cele mai complicate seriale pe care ai să le iubești!

După câteva ediții, în fiecare sezon, au fost artiști care au vrut să renunțe, copleșiți de efort, de varietatea stilurilor, de ritmul prea alert, de intensitatea pregătirii „în particular“ care trebuia să dubleze liniile directoare trasate de profesori la antrenamente. Dar am în‑
țeles că susținerea lor psihică, discuțiile îndelungi de lămurire a unor abordări, de acceptare a unor personaje și a punerii în scenă a momentelor artistice sunt esențiale în ducerea la bun sfârșit a fiecărei ediții.

Există povești fără sfârșit, în care fiecare frază de final deschide un nou capitol. Dar mai toate poveștile se termină într-o zi. Mai ales poveștile frumoase. Pentru a le face loc celorlalte lucruri frumoase care își așteaptă rândul. Am hotărât să pun punct acestui capitol minunat din viața mea. TCDU va continua fără mine. Echipa mea a avut destul timp să învețe ce trebuie să facă, așa că totul va fi bine. Iar eu aștept cu sufletul la gură să văd ce minuni mai sunt pregătite pentru mine.

Citește și – Cum să depistăm știrile false

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro