Lavinia are 24 de ani şi a terminat Facultatea de Chimie în cadrul Universităţii Bucureşti. Momentan, este consultant financiar. E pasionată de modă, îi place să fie aranjată ori de câte ori iese din casă, iar o dată pe săptămână dă o raită prin magazine. Îi place baschetul, pe care îl practică de la vârsta de 5 ani, şi adoră să meargă la cumpărături. La serviciu, adoptă o ţinută elegantă, când iese cu prietenii se îmbracă mai degrabă casual, şi, pentru o zi, a fost vedeta noastră.
Lavinia a selectat două dintre cele mai frumoase fotografii ale sale, s-a înscris în pagina de concurs şi a fost sunată de stilistele noastre.
Ce a urmat? O şedinţă foto extraordinară în care Lavinia a intrat în pielea actriţei Kate Backinsale.
Ajutată de colegele noastre, Alexandra şi Oana, tânăra a purtat 7 vestimentaţii pentru fiecare zi a săptămânii.
Dacă vrei şi tu să te îmbraci precum Kate Backinsale, atunci te invit să urmăreşti pictorialul ce urmează şi să vezi cum te poţi adapta stilului unei vedete fără a necesita cheltuieli exorbitante.
Luni – la întâlnire
Rochie Tina R (139 lei), Geantă-plic Rebelle (158 lei), brăţară Rebelle (69,50 lei), pantofi Mustte (399 lei).