EXCLUSIV Interviu cu Elena Perseil, designerul vestimentar sensibil, care iubește femeia

De Bianca Prangate pe
Elena Perseil este omul din spatele imperiului de design vestimentar cu același nume, care seamănă la fiecare pas iubirea pentru artă și frumos. Am stat de vorbă cu ea pentru numărul de ianuarie al revistei Unica, iar mai jos poți vedea o parte din interviu.

Îmbrăcată într-un pulover roz fin și o fustă midi superbă, pe care chiar ea a creat-o, Elena Perseil este o femeie care știe că, doar pentru că o așteaptă o zi lungă, nu înseamnă că trebuie să arate mai puțin decât extraordinar. Am fost la ea în atelier, într-un microunivers al celor mai frumoase rochii pe care le-am văzut vreodată, iar ea mi-a vorbit despre arta care înflorește din ea cu fiecare piesă vestimentară nou creată, despre autenticitate și despre a le face pe femei fericite.

Ce voiai să devii când erai mică?

Știu că îmi plăcea să pictez, să desenez, dar nu știu dacă îmi puneam neapărat întrebarea ce vreau să mă fac când voi fi mare. Mă simțeam foarte bine când desenam, când îmi imaginam lucruri, povești, citeam despre eroi, despre oameni care au făcut ceva, care au influențat lumea. Cred că aveam ideea asta de a face ceva care să ajute, care să influențeze și în care să mă pot exprima liber.

EXCLUSIV Interviu cu Elena Perseil, designerul vestimentar sensibil, care iubește femeia

Cine au fost primii norocoși care ți-au purtat creațiile?

Colegii din liceu. La balul de la terminarea liceului, țin minte că eram cel puțin trei fete care purtam chestii din catifea neagră – materialul acesta îl găseam cel mai ușor și ni-l și permiteam. Eram trei fete care purtam deja rochii brandul Elena Perseil.

Cum a fost când ai lucrat la Paris?

Am învățat și acolo lucruri – învăț în fiecare zi și îmi place asta, e unul dintre motoarele mele. Când n-o să mai simt nevoia să mai învăț ceva, cred că o să-mi pierd o parte din oxigen. A fost interesant, pentru că ai acces la multe tehnici, la multe materiale, la piețe dife­rite, la cerințe diferite. Este un contact direct cu industria luxului. Nu ai un contact uman cu clientul. Servești un target puțin abstract. În România, am putut să unesc creierul cu inima și să ne întâlnim undeva la mijloc prin rochiile pe care le fac. Între mine și clientă este acest spațiu în care respirăm amândouă și ne simțim bine.

Cum te-ai hotărât să te întorci în România?

Nu cred că m-am întors, nu cred că am plecat. România face parte din mine și Franța face parte din mine și mă simt un om european mai degrabă. Pentru mine un drum la Paris îl consider ca și cum m-aș duce la Iași. Îmi place să cred că oamenii nu au granițe și granițele ni le punem singuri, ni le imaginăm. Femeile le-am regăsit ca fiind aceleași – noi livrăm și în țările arabe, și în Japonia, și în America. Femeile își doresc același lucru. Prin mesajul meu transmis prin rochii servesc o anumită nevoie comună de frumos, de a se îmbrăca repede, ușor și a arăta bine.

Ce piedici ai întâlnit pe drum?

Piedici personale, fricile personale, angoasele personale – sunt singurele piedici cu care ne întâlnim toți. Sunt piedicile noastre pe care ni le punem singuri. Sunt temerile pe care le avem toți – în primul rând temerea impostorului. Cu cât vrei să fii mai perfecționist, ți-e teamă că nu ești destul.

Ce te inspiră pe tine?

Frumusețea femeilor – interioară, exterioară. Când spun frumusețe, nu fac diferențe.

Când îți vine o idee, care este procesul de creație?

Este atât de variat acest proces al creației, este atât de bogat, doar tu să fii deschis să auzi și să simți de unde vine. Că faci muzică, că faci pictură, că faci fotografie, că ești în top ma­nagement – indiferent –, trebuie să fii conectat cu tine, cu intuiția ta. De multe ori văd un material, merg la târgul de țesături și selectez materiale pentru o colecție pe care o voi face în șase-șapte luni. Mă inspiră și simt că se potrivește pentru acel moment, în acel timp, în acel loc. Apoi văd, de exemplu, o clientă sau o prietenă care probează o rochie într-un fel și de la ea îmi imaginez cu totul altceva – sau ea îmi spune: „Dacă aș avea un umăr dezgolit, ce părere ai?“. Sau pur și simplu stau singură și î­ncep să desenez un portret vorbind la telefon cu cineva, după care încep să desenez o floare și îmi dau seama că s-a terminat conversația și mă uit că am desenat o fustă de fapt. Uneori vin și din inconștient. Eu fac asta de aproape 30 de ani, deci e felul meu de a respira. Cam de la 19 ani gândesc rochii.

Cu ce materiale îți place cel mai mult să lucrezi?

În general, îmi place mult zona soft, de confort. Îmi place mătasea, îmi plac mixurile de materiale, dar și broderia, detaliul, delicatețea.

Dacă nu ai fi fost designer, ce ai fi fost?

Mi-ar fi plăcut să fiu speaker pentru a trăi frumos, să ajut oamenii să se elibereze de ce au în interior, să lucrez în asociații umanitare, să fiu coregraf de dans cinci ani din viața mea, să fiu pictor (și probabil voi fi la un moment dat), să predau pianul unor copii într-un sat.

Ce sfat le-ai da designerilor aflați la început de drum?

Să fie autentici, să fie ei, să întrebe „ce aș aduce eu nou comparativ cu ce este deja?“, să nu se uite la ce e în jur și să se uite la ce e înăuntru. Ceea ce durează este ceea ce ai tu în interior. Cel mai bun tu ești tu! Dacă există o persoană pe care tu ai făcut-o fericită că a purtat rochia ta, deja ți-ai făcut misiunea.

Creațiile superbe ale Elenei le poți admira și pe site-ul ei oficial, AICI.

Foto – Arhiva personală

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro