Ce se întâmplă în creierul celorlalți când porți roșu

De Consuela Stratulat, pe

Există un motiv pentru care atunci când vrei să pari îndrăzneață te îmbraci în roșu. Cercetătorii au demonstrat că bărbații sunt, într-un mod inconștient, dar puternic atrași de roșu, considerând femeile care o poartă mult mai dornice de sex decât altele. Află ce se întâmplă în creierul celorlalți când ești îmbrăcată în roșu.
Femeile își colorează buzele în roșu de 10.000 de ani, iar primele care au început această practică locuiau în Mesopotamia. Un studiu recent arată că, atunci când porți roșu, nu ești considerată doar mai atractivă, ci ești văzută și ca o amenințare de celelalte femei.
Psihologii de la Universitatea din Rochester au făcut un experiment pe 196 de femei heterosexuale. Jumătate dintre ele au privit o fotografie cu o femei într-o rochie albă, iar cealaltă jumătate s-au uitat la aceeași persoană, dar îmbrăcată în roșu. Femeile au perceput-o pe tânăra în roșu ca fiind dispusă pentru sex. Studiul a fost repetat în Slovacia, unde femeile care au privit tânăra în roșu nu numai că au considerat-o dornică de sex, dar au simțit nevoia să îți protejeze partenerul de ea.
În ciuda percepției, specialiștii țin să precizeze că nu toate femeile care poartă roșu sunt și deschise relațiilor sexuale. Culoarea roșie pur și simplu îți dă încredere și te face să arăți mai bine.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!