Colecţia Versace for H&M, o explozie de culoare şi stil

De Diana Sorescu pe

Pentru că vrem să împărtăşim cu voi bucuria descoperirii, vă arătam câteva fotografii cu colecţia Versace for H&M, înainte să intre în magazine. Aşadar, să tragem puţin cu ochiul!

Versace for H&M

  Colecţia de designer pentru H&M aduce un boom de culoare şi evervescenţă, iar elementele statement Versace se regăsesc din abundenţă. Colecţia trasează două linii clare: o parte cu haine ce îmbină fantastic imprimeul animal print cu cel tropical, şi o parte cu pise vestimentare din piele, înnobilate cu ţinte, capse, inserţii metalice şi paiete, într-o reinventare glamour a curentului rock.
 
Din start, trebuie să ştiţi că această colecţie se adresează femeilor pasionate cu adevărat de modă, care adoră hainele cu atitudine şi care nu se sfiesc să iasă în evidenţă.
 
Colecţia Versace for H&M, o explozie de culoare şi stil
 
Articolele sunt preţioase şi pretenţioase. Combinaţiile sunt neaşteptate, iar materialele nonconformiste. Vorbim de rochii puternic colorate, stropite cu o ploaie de capse metalice, colanţi cu palmieri, accesorii masive, cu multe pietre, cristale şi detalii strălucitoare.
 
Colecţia Versace for H&M, o explozie de culoare şi stil
  Versace for H&M este o colecţie ce şi-a propus să celebreze femeia glamour, neînfricată atunci când vine vorba de alegeri vestimentare, fashionista care păşeşte pe linia fină între „dezastru estetic” şi „fabulos” şi reuşeşte mereu să ajungă în cea de-a doua categorie.
 
Tu ce părere ai de colecţia Versace for H&M?
 
Foto: Silvia Postolatiev

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro