Sâmbătă şi duminică, pe 26 şi 27 iunie, poţi participa la primul târg concept de pantofi şi genţi, care se desfăşoară la librăria Cărtureşti. Intrarea va costa 10 lei.
Dacă te-ai săturat să-ţi cumperi genţi şi pantofi din marile magazine ca apoi să le vezi pe stradă la alte zeci de femei, acum ai o alternativă destinata celor care vor să fie unice.
Tuxedoconfessions.com îţi propune să înlocuieşti shopping-ul la mall cu o vizită la un târg ce se încadrează în spiritul slowretail. Astfel poţi avea o relaţie directă cu designer-ul şi poţi primi sfaturi avizate din partea lui.
La târgul „The big iSHOES” , care are loc pe 26 şi 27 iunie la Cărtureşti – Cafeneaua Verona – vei găsi creaţiile unor tineri designeri români, dar şi piese venite din străinătate. Poţi cumpăra produsele Papucei, YvY Bags, Albertina Ionescu sau Lust of Creation, dar şi pe cele aduse în Romania de Fashion Lab, Passion Shoes, Cool Bazar şi Tuxedo Confessions.
În afară de pantofi şi genţi, la târgul „The big iSHOES” mai găseşti produse bio de îngrijire corporală, oferite de Mio Bio, dar şi cărţi de modă profilate pe designul de pantofi şi genţi, cărţi aduse de Cărtureşti.
În cadrul târgului se desfăşoară un concurs de schiţe pentru pantofi şi genţi la care poate participa oricine este pasionat de design, fie că are sau nu studii în domeniu. Câştigătorul ales de expozanţii târgului şi de public va fi anunţat pe 27 iunie, iar premiul său va consta în materializarea creaţiei sale în atelierele Sepala şi YvY Bags.