De ce ţi se electrizează părul şi cum îl îmblânzeşti iarna aceasta

De Erika Chivu pe

Dacă ai un păr cu fire rebele, care se electrizează uşor, probabil că iarna arăţi tot timpul ca şi cum ai fi băgat degetele în priză. Iată ce poţi face ca să-ţi îmblânzeşti părul iarna aceasta.

De ce ţi se electrizează părul

De vină este respingerea electrostatică. Pe scurt, atunci când părul se freacă de ceva, de exemplu, de căciulă, are loc un transfer de electroni, de la păr către obiectul respectiv, astfel încât toate firele pierd electroni, capătând astfel o sarcină electrică pozitivă. Cum îţi aminteşti de la orele de fizică, „plus” şi „minus” se atrag, dar „plus” şi „plus” se resping, aşa că firele tale de păr se împing unul pe celălalt, iar tu arăţi… ca Einstein pentru că tot a venit vorba de fizică.
Acest lucru se întâmplă când îţi scoţi căciula, când părul se freacă de pulover sau când foloseşti un pieptăn cu dinţi din plastic.

Părul uscat se electrizează mai tare

Cu cât firele sunt mai subţiri şi mai uscate, cu atât de electrizează mai tare. Deci ca să previi electrizarea trebuie în primul rând să previi uscarea părului, ceea ce e destul de greu iarna, când aerul este uscat atât afară cât şi în casă. Ai grijă să speli părul mai rar, să foloseşti apă călduţă, şi nu fierbinte, iar la final să-l ungi din abundenţă cu un balsam hidratant.
Nu freca părul cu prospul pentru a-l usca. Astfel nu faci decât să înrăutăţeşti lucrurile pentru că deranjezi cuticula. Acest strat exterior al firului de păr este format din solzi dispuşi exact ca ţiglele de pe acoperiş. Când freci părul, cuticula se ridică şi aspectul general este păr dezordonat, adicpă exact c enu ai nevoie.

Cum previi electrizarea părului

În afară de hidratare, foloseşte perii din materiale naturale, care nu favorizează electrizarea, iar dacă porţi căciulă, evită-le pe cele din lână în favoarea celor din bumbac. Încearcă un spray antistatic, pulverizat pe haine, căciulă, fular, etc, dar şi unul special pentru păr.
Când ai deja părul electrizat, piaptă-nă-l cu o perie pe care ai pulverizat puţin fixativ sau pur şi simplu unge-te pe mâini cu o cremă, apoi trece mâinile uşor prin păr.
Foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO