Orice femeie ar trebui să știe să-și facă cel puțin trei modele de coc simplu și rapid, pentru ocaziile neașteptate, când ai o simplă coadă de cal și trebuie să arăți elegant în 5 minute. Vezi câteva tutoriale video explicate, în care înveț să-ți faci un coc simplu și rapid, pentru ocazii speciale, fără efort.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Coc rapid, pentru păr ondulat
Acest model de coc se poate face în circa 2 minute și nu necesită prea multe accesorii de fixare. În plus, se pretează foarte bine pe părul ondulat, care poate fi problematic când vine vorba de coafuri fixe și elegante.
Dacă ai părul rebel, aplică mai întâi o ceară de păr sau un șampon uscat, pentru a face firele de păr mai ascultătoare pentru coafat.
Tapează părul din creștet și prinde-l cu un clește, departe de restul șuvițelor.
Părul care pică în lateral se ia și se împarte în două părți egale. Părul de la spate se prinde în coadă de cal simplă, cu un elastic obișnuit.
Se răsucește părul din coada de cal și se alege o șuviță din vârf, după care se trage părul spre ceafă, ținând șuvița aleasă întinsă, ca la o floare de ambalat de la florărie sau pentru cadouri.
Se răsucește părul astfel strâns într-un coc normal, cum este mai comod și se răsucește și șuvița rămasă în jurul lui. Se prind câteva agrafe pentru a fixa cocul.
Șuvița prinsă în creștetul capului se desface din clește și se răsucește spre dreapta, apoi se răsucește în jurul cocului, în sensul creșterii părului sau urmând eventualele vârtejuri, cărări, etc.
Se fixează șuvița de deasupra cu o agrafă, apoi se înfoaie puțin cocul, pentru mai mult volum, sau un aspect mai rebel, cu fire dezordonate.
Se repetă procedura și cu șuvița laterală oprită din coadă, care se răsucește în jurul cocului. Atenție mare ca șuvița să fie răsucită exact peste ureche, pentru un aspect îngrijit și un coc elegant.
Coc ușor de făcut, nu trebuie să știi să coafezi
Această coafură rapidă este recomandată pentru a doua sau chiar a treia zi de la spălare, când părul stă bine prins cu agrafe, deoarece părul proaspăt spălat este prea voluminos și are tendința să se răsfire în acest tip de coc.
Se prinde părul cu totul într-o coadă de cal foarte aproape de creștet. Se pot lăsa afară câteva șuvițe pentru încadrarea feței, sau un breton în trepte, inegal, etc, pentru un efect mai elaborat.
În timp ce prinzi coada de cal înaltă cu elastic, lasă ultima buclă neterminată și trage părul printr-un spațiu lăsat de semi-cocul format prin prinderea parțială (pentru mai multă precizie, urmărește tutorialul de mai jos).
Vei obține un fel de ciupercă din păr, care se fixează și cumințește cu agrafe, pentru o coafură stabilă și rezistentă.
Cocul rapid se finisează scoțând câteva fire rebele lângă breton, ceafă și urechi, pentru un look lejer și casual.
Coc rapid și simplu, pentru păr scurt (coc de balerină)
Dacă ai părul mediu spre scurt (de la bărbie la umeri), încă poți face un coc simplu și drăguț, cu ajutorul unei plase de păr și a multor agrafe și ace de păr.
Folosește puțin gel de păr pentru ordonarea șuvițelor din creștet și față. Perie și prinde părul scurt într-o coadă, astfel încât să reușești să prinzi cât mai multe șuvițe cu putință.
Firele prea scurte pentru a fi prinse în coadă se piaptănă spre baza ei, unde este elasticul și se fixează cu agrafe.
Părul prins în coadă se tapează și se dă cu fixativ spray, apoi se ordonează în formă de coc. Se prinde cocul cu tot cu șuvițele rebele într-o plasă de păr, care se fixează cu agrafe și ace de păr.
La final se poate folosi un spray pentru strălucire peste cocul super rapid făcut în doar câteva minute cu câteva agrafe și o plasă pentru păr.
Un coc simplu și rapid te scoate din încurcătură, când nu ai apucat să te coafezi și trebuie să ajungi la o întâlnire importantă, sau participi la o ședință cu șefii cei mari. Vezi cum se face o astfel de coafură în timp record.