Retrospectiva anului. Vedete din România care au născut în 2018

De Oana Dinu pe
Pentru multe cupluri celebre anul acesta a fost unul plin de emoție și de nerăbdarea de a își strânge în brațe pentru prima oară micuții. Ce vedete din România au născut în 2018.

Mai multe artiste și persoane publice de pe meleagurile autohtone au devenit mămici anul acesta, iar altele au primit vestea unei sarcini. Noi le-am urmărit pas cu pas și am scris despre momentele unice din viețile lor. Iată vedetele care au născut în 2018.

Vedete care au născut în 2018 – Ioana Maria Moldovan

Ioana Maria Moldovan a devenit mamă pentru prima oară chiar la începutul anului 2018. Aceasta a născut pe cale naturală, în data de 13 ianuarie, un băiețel sănătos, care a primit numele de Andrei Ioan. Deși trăiește o poveste de dragoste de 13 ani alături de tatăl copilului ei, Marian Galeș, cei doi nu s-au căsătorit până acum.

Vedete care au născut în 2018 – Maria Marinescu

Maria Marinescu a adus pe lume cel de-al doilea copil tot în luna ianuarie a acestui an. Creatoarea de modă a născut un băiețel, dar a vrut să păstreze discreția în privința fericitului eveniment. Aceasta s-a căsătorit în 2016 cu Alin Petrache și cresc împreună 5 copii. Vedeta mai are un băiat din căsătoria anterioară cu Frank Colin, iar soțul ei are trei fetițe.

Vedete care au născut în 2018 – Laura Cosoi

Laura Cosoi a născut în luna iunie a acestui an o fetiță. Actrița a împărtășit bucuria cu fanii și a postat prima fotografie cu Rita chiar în ziua în care a adus-o pe lume, 11 iunie. Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean s-au căsătorit în 2015, după o relație de șapte ani.

Vedete care au născut în 2018 – Roxana Ciuhulescu

Cezar Ioan, cel de-al doilea copil al prezentatoarei Tv a venit pe lume în ziua de 13 iulie. Băiețelul a fost creștinat chiar în ziua în care Roxana s-a căsătorit cu tatăl lui, Silviu Bulugioiu. Roxana Ciuhulescu mai are o fetiță, Ana Cleopatra, din căsnicia cu Mihai Ivănescu, bărbatul de care divorțat după o căsnicie de 10 ani.

Retrospectiva anului. Vedete din România care au născut în 2018

Vedete care au născut în 2018 – Anca Lungu

Anca Lungu a născut în data de 14 iulie 2018 un băiețel sănătos pe care l-a botezat Georgios Alexander. Fosta prezentatoare Tv mai are o fetiță de 4 ani cu fostul soț, Ștefan Lungu. Aceasta a decis să se stabilească în Franța cu iubitul ei, Harry Arampatzis, un milionar grec.

 

View this post on Instagram

 

Happy feet. The original. 💙👣 #babyfeet #happyfeet #homemadephotography

A post shared by Anca Lungu (@anca.lungu) on

Vedete care au născut în 2018 – Elena Ionescu

Fosta solistă a trupei Mandinga, Elena Ionescu, a adus pe lume în 3 august un băiețel, Răzvan. Artista a fost nevoită să apele la operația de cezariană pentru a naște în condiții de siguranță, din cauza unor probleme mediacale.

elena ionescu si bebelusul ei

Vedete care au născut în 2018 – Adelina Pestrițu

Tot în 3 august 2018 a venit pe lume și Zenaida Maria, fetița Adelinei Pestrițu și a iubitului ei, Virgil Steblea. După experiența nașterii, Adelina a destăinuit fanilor cum e adaptează la noul ei statut de mămică. „Primul ei plânset m-a făcut să simt fericirea până în măduva oaselor și să-mi curgă șiroaie de lacrimi imposibil de controlat. Am știut că abia atunci am simțit ce înseamnă cu adevărat să fii un om realmente fericit” a povestit vedeta pe blogul ei.

Retrospectiva anului. Vedete din România care au născut în 2018

Vedete care au născut în 2018 – Lavinia Petrea

Prezentatoarea știrilor Pro Tv, Lavinia Petrea, a adus pe lume o fetiță în luna august. Karin este cel de-al treilea copil al vedetei și al soțului ei, Romulus Dan Varga. Cei doi mai au împreună doi copii, pe Mathias, în vârstă de patru ani, și pe Klara, în vârstă de un an și jumătate.

Lavinia Petrea si fetita ei Karin

Vedete care au născut în 2018 – Ela Crăciun

Ela Crăciun a adus pe lume cel de-al treilea copil în luna octombrie a acestui an. Jurnalista nu doar a promovat nașterea naturală prin intermediul social media, dar a și ales pentru ea această variantă de fiecare dată. Aceasta a devenit pentru prima oară mamă la vârsta de 23 de ani. Alex are acum 12 ani, iar fetița ei, Alesia, 7 ani.

Vedete care au născut în 2018 – Feli Donose

Printre vedetele din România care au născut în 2018 se află și Feli Donose. Artista a născut pe data de 22 noiembrie o fetiță căreia i-a pus numele Nora Luna. Chiar dacă este foarte discretă în ceea ce privește viața ei personală, cântăreața în vârstă de 31 de ani a împărtășit cu fanii prima fotografie cu micuța. Înainte de a o aduce pe lume, Feli i-a dedicat fetiței ei un cânt extrem de emoționant, prin care a descris ce înseamnă pentru ea perioada sarcinii. “Două inimi bat în mine, două-mi și doream de mică, una este de la mama, alta îmi va spune “Mămică”!, a fost mesajul prin care artista a dat vestea cea mare.

Feli Donose a nascut

Vedete care au născut în 2018 – Andreea Ibacka

Pe data de 4 octombrie a venit pe lume primul copil al cuplului Andreea și Cabral Ibacka, după o așteptare de nouă luni și jumătate. Cei doi erau nerăbdători să o cunoască pe „Petunia”, așa cum au mărturisit în paginele revistei noastre. Simpaticul Cabral nu este la prima experiență de acest gen, acesta fiind tatăl unui fetițe de 16 ani, Inoke, din căsnicia sa cu prima soție, Luana.

Retrospectiva anului. Vedete din România care au născut în 2018

Vedete care au născut în 2018 – Adela Popescu

Pentru cuplul Adela Popescu – Radu Vâlcan sărbătorile de iarnă au debutat cu venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Vedeta a născut un băiețel perfect sănătos și este extrem de fericită că familia s-a mărit, așa cum se vede din fotografia postată imediat după ce a ieșit din sala de operații. Radu și Adela au devenit părinți pentru prima oară în iunie 2016. Împreună cu fiul lor, Alexandru, au fost protagoniștii unei ședințe foto pentru numărul de decembrie al revistei Unica din acel an.

Retrospectiva anului. Vedete din România care au născut în 2018

Vezi care sunt cele mai frumoase nume de fete pe care le poți da fiicei tale!

Sursă foto: Facebook/Instagram

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis