Solstițiul de iarnă 2020. „Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn

De Unica.ro, pe
Solstițiul de iarnă 2020, ce marchează începutul iernii astronomice, va avea loc  în jurul datei de 21 decembrie. Anul acesta, la aceeași dată va avea loc și un fenomen pe cât de rar, pe atât de spectaculos: „Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn. 

Solstițiul de iarnă 2020 și „Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn sunt două evenimente astronomice importante, ce au loc în data de 21 decembrie. Întâlnirea dintre cele două planete din sistemul nostru solar este un fenomen rar și spectaculos pe care nu trebuie să îl ratați.

Când are loc solstițiul de iarnă 2020

Solstițiul de iarnă 2020, care va avea loc în jurul datei de 21 decembrie, marchează începutul iernii astronomice. Va fi cea mai scurtă zi din an, cu doar 8 ore și 50 de minute. În schimb, noaptea va avea valoarea maximă: 15 ore și 10 minute.

În România, solstițiul de iarnă va avea loc în data de 21 decembrie, la ora 12:02.

Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu. Cea a nopților va scădea în mod corespunzător, potrivit astro-urseanu.ro.

Ce înseamnă solstițiul de iarnă

Cuvântul solstițiu vine din limba latină – sol înseamnă soare și systere – a sta locului. De două ori pe an, în iunie și în decembrie soarele își schimbă ușor traiectoria, astfel că pare stă locului.

Solstițiul de iarnă este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În momentul solstițiului, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est. Apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest. La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a tării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont.

După cum este cunoscut, axa polilor Pământului își păstrează direcția fixă în spațiu, ea fiind înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”. Înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′.

De aceea, în emisfera cealaltă, 21 decembrie marchează solstițiu de vară, începutul verii astronomice. Este ziua în care partea sudică a Pământului este cea mai apropiată de Soare.

„Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn

În ziua solstițiului de iarnă va avea loc și „Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn, un fenomen rar și spectaculos. În seara de 21 decembrie, cele două planete se vor apropia aparent una de alta, fiind vizibile ca un astru dublu pe cerul de seară. Se vor afla la doar 0,1 grade depărtare. Asta reprezintă doar o cincime din întregul diametru al unei Luni pline.

„Cele mai mari planete din sistemul solar se vor afla foarte aproape aparent una de alta, atât de aproape încât vor părea un astru dublu”, potrivit Observatorul Astronomic București.

La București, Soarele va apune la ora 16:49, iar după ora 17 planetele se pot vedea cu ochiul liber. Vor fi vizibile până în ora 19, când apun. Fenomenul va putea fi observat dintr-un loc de unde se poate vedea apusul Soarelui.

Dacă priviți în acea zonă de cer, veți vedea doi aștri strălucitori, Jupiter fiind mai strălucitor decât Saturn. Saturn este la est de Jupiter pe cer.

„Cele două planete aproape că nu se vor putea distinge una față de cealaltă, iar prin telescop vom putea vedea în același câmp și inelele lui Saturn și benzile de nori ale lui Jupiter, împreună cu sistemele de sateliți ai planetelor. Dacă ar fi să puteți obseva cerul doar o noapte în 2020, alegeți noaptea de 21 decembrie!” a mai transmis Observatorul Astronomic București, potrivit descopera.ro.

marea conjuctie dintre jupiter si saturn

Următoarele întâlniri dintre Jupiter și Saturn

„Marea conjuncție” dintre Jupiter și Saturn a mai avut loc în anul 2000, însă a fost greu de observat. O astfel de conjucție, ce va fi vizibilă înainte de răsăritul Soarelui, va mai avea loc pe 31 octombrie 2040. Însă nu va fi la fel de strânsă.

Cele două planete se vor mai afla aproape una de alta abia în data de 15 martie 2080, când se vor vedea înainte de răsăritul Soarelui, în constelația Capricornus.

Saturn, care este a șasea planetă de la Soare, este cea mai îndepărtată și mai lentă planetă pe care o putem vedea cu ochiul liber. Jupiter, a cincea planetă de la Soare, este a doua cea mai lentă planetă luminoasă. De aceea, conjuncțiile dintre Jupiter și Saturn atât de rare. Saturn are nevoie de 30 de ani pentru a înconjura Soarele, iar Jupiter de aproximativ 12 ani.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro