Cum să faci zăpadă artificială pentru decorațiunile de Crăciun

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Vineri, 02 decembrie 2022, 16:08

Copiii așteaptă cu nerăbdare să ningă în fiecare iarnă! Dar poți să faci zăpadă artificială împreună cu ei înainte să ningă afară! Așa vă decorați bradul de Crăciun și vă bucurați de magia iernii acasă, la căldură!

Descoperă cinci rețete simple să faci zăpadă artificială, pufoasă și rezistentă, cu care poți decora bradul, globulețele și toate podoabele de Crăciun. Vei găsi mai jos diverse rețete de zăpadă artificială din ingrediente foarte ieftine, dar și câteva ponturi să o folosești pentru decorațiunile tale de Sărbătoare.

Cele mai bune rețete să faci zăpadă artificială pentru Crăciun

1. Bicarbonat de sodiu și apă – rețeta sigură pentru copiii mici

Cum să faci zăpadă artificială pentru decorațiunile de Crăciun

Cumpără o cantitate mai mare de bicarbonat de sodiu, pentru că se găsește și la pungi mai mari de 100 de grame. Pune o cană de bicarbonat într-un bol încăpător și adaugă câte o lingură de apă treptat, amestecând cu un tel. Amestecă bine până când compoziția capătă textura unor fulgi albi și ușori.

Este o rețetă sigură pentru copiii mici, pentru că nu conține produse cosmetice, așa cum conțin rețetele următoare. Chiar dacă înghit puțin bicarbonat, nu este niciun pericol pentru copiii, din contră, acesta reduce ușor aciditatea gastrică.  

2. Bicarbonat de sodiu și spumă de ras

Pune o cană de bircarbonat de sodiu într-un bol de plastic și adaugă treptat spumă de ras. Amestecă bine cu o furculiță până când amestecul devine pufos și capătă consistența omătului proaspăt. Ai mare grijă să nu înghită copiii această zăpadă artificială, și nici animalele de companie!

3. Bicarbonat de sodiu și balsam de păr

Dacă vrei să faci zăpadă artificială foarte simplu, dar nu ai spumă de ras, folosește puțin balsam de păr. Adaugă balsamul treptat și amestecă bine cu un tel. Vei obține fulgi pufoși și albi care se lipesc ușor de crengile de brad sau de micile tale decorațiuni de Crăciun.

4. Amidon de porumb și spumă de ras

În loc de bicarbonat de sodiu, poți folosi amidon de porumb, care este foarte alb și pufos. În acest caz, trebuie să amesteci amidon de porumb și spumă de ras în părți egale și să folosești o furculiță pentru a le combina. Vei obține o spumă albă și consistentă care se lipește ușor pe decorațiunile de Crăciun.

5. Amidon de porumb și loțiune de corp

Folosește o loțiune de corp albă și cremoasă și adaugă amidon de porumb amestecând continuu cu un tel mai mic. Vei obține o spumă pufoasă care poate fi ușor de modelat.

Câteva trucuri simple

Adaugă sclipici

Cum să faci zăpadă artificială pentru decorațiunile de Crăciun

Folosește un sclipici argintiu sau multicolor să faci zăpada să strălucească. Copiii vor fi încântați de aspectul ei festiv.

Adaugă esențe parfumate

Pune câteva picături de ulei esențial de brad, de mentă, de scorțișoară sau de vanilie când faci zăpada artificială. Va mirosi în casă a Sărbătoare!

Ce avantaje are zăpada artificială făcută în casă

Cu toate că este foarte simplu să cumperi zăpadă artificială din comerț, știm că de multe ori aceasta are un miros greu și neplăcut. Dacă faci zăpadă artificială acasă este mai ieftin și o poți parfuma după bunul plac cu diverse esențe specifice Sărbătorilor de iarnă.

În plus, această zăpadă este ușor de modelat, se lipește ușor de orice decorațiune, fie ea din carton, din lemn sau din sticlă.

Iar în ceea ce privește curățenia, este ușor de aspirat de pe orice suprafață.

Cum să folosești zăpada artificială făcută în casă

Cum să faci zăpadă artificială pentru decorațiunile de Crăciun

Modelează oameni de zăpadă

Joacă-te cu cei mici și modelați împreună oameni de zăpadă din spuma albă pe care o pregătești fie cu amidon, fie cu bicarbonat de sodiu. Oamenii de zăpadă pot fi așezați pe un platou, lângă beteală, globuri și alte decorațiuni pentru un decor festiv de Crăciun.

Decorează crengile de brad

Dacă faci zăpadă artificială cu bicarbonat, aceasta este ușor de presărat pe crengile de brad. Nu contează că mai ajunge și pe covor. Este ușor de aspirat!

Ornează decorațiunile de brad

Zăpada artificială mai lipicioasă, mai ales cea cu spumă de ras, este ușor de lipit de diverse decorațiuni. Iar dacă adaugi sclipici în ea, va fi cu atât mai frumoasă. O poți lipi pe globulețe, steluțe sau mici figurine făcute din lemn, din plastic sau din carton gros.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!