O contesă seducătoare, un sclav sau un bandit celebru? Vezi ce ai fost într-o viaţă anterioară! Tu ce ai fost într-o viaţă anterioară? Cu ajutorul astrologiei karmice poţi descoperi ce viaţă ai dus înaintea celei de acum.
Conform credinţei hinduse în reîncarnare, Karma, poţi afla ce ai fost într-o viaţă precedentă doar cu ajutorul zilei de naştere. Ai putea avea surprize: ai fost bărbat sau o persoană de altă rasă, ai trăit pe un alt continent sau ai avut o condiţie materială opusă celei de acum.
Dacă te-ai născut între:
– 7 iulie 1930 şi 27 decembrie 1931 – 24 mai 1941 şi 20 noiembrie 1942 – 26 ianuarie 1949 şi 25 iulie 1950 – 19 august 1967 şi 18 aprilie 1969 – 7 aprilie 1986 şi 2 decembrie 1987
Un cuceritor sau un Don-Juan
Fie că ai fost un trubadur îndrăgostit sau încântătoarea fiică a unei familii nobiliare care a fugit cu un străin fără bani, dragostea a avut un rol foarte important în precedentul tău destin. La fel de bine ai fi putut fi o contesă libertină care frângea inimile bărbaţilor. Indiferent dacă ai trăit o singură pasiune gen Romeo şi Julieta sau ai fost o adevărată cuceritoare, cert este că zeiţa iubirii şi-a pus amprenta pe existenţa ta anterioară.
Scopul vieţii tale actuale este să ţi dezvolţi independenţa. Acum, cel care îţi dirijează viaţa este Marte, zeul războiului, al curajului şi al îndrăznelii. Eşti o femeie care reuşeşte în viaţă chiar dacă este singură. În viaţa sentimentală, este bine să ţii cont şi de nevoile jumătăţii tale şi nu numai de ale tale. Să aspiri spre independenţă nu înseamnă să-i neglijezi pe cei dragi.
Dacă te-ai născut între:
– 24 august 1922 şi 22 aprilie 1924 – 29 decembrie 1928 şi 6 iulie 1930 – 3 august 1947 şi 25 ianuarie 1949 – 5 octombrie 1956 şi 15 decembrie 1959 – 20 februarie 1966 şi 18 august 1967 – 121 septembrie 1984 şi 6 aprilie 1986
Un vraci capabil să cheme ploaia, un profet din Evul Mediu acuzat de vrăjitorie sau un intermediar între spirite şi cei vii, în viaţa ta anterioară ai avut de-a face cu supranaturalul sau te-ai folosit de magia neagră care, în anumite cazuri, s-au întors chiar şi împotriva ta. Pluto, divinitatea care ţi-a guvernat existenţa anterioară ţi-a insuflat gustul pentru putere pe care ai încercat să ţi-o exersezi asupra celorlalţi convingându-i că ai capacităţi supranaturale.
Cum eşti în prezent?
Astăzi, cea care îţi influenţează karma este Venus, zeiţa iubirii şi a simţurilor. De aceea, în această existenţă, eşti exact opusul celei care ai fost în trecut: nu crezi decât în ceea ce vezi cu ochii tăi. Nu crezi în supranatural, în vrăji sau în superstiţii. Crezi doar în lucrurile simple şi concrete, care nu au nimic ieşit din comun.
Dacă te-ai născut între:
– 17 aprilie 1927 şi 28 decembrie 1928 – 4 decembrie 1945 şi 2 august 1947 – 26 august 1964 şi 19 februarie 1966 – 3 noiembrie 1970 şi 27 aprilie 1972 – 17 martie 1983 şi 11 septembrie 1984
Un aventurier, un călător
Un călător în căutarea unor ţinuturi nedescoperite alături de Cristofor Columb, un filozof al Renaşterii, în existenţa ta anterioară ai încercat să-ţi lărgeşti orizonturile călătorind sau gândind. Această viaţă precedentă a ta a fost marcată de mari reuşite şi de o mare bucurie de a trăi. Ai fost o persoană liberă, iubitoare de nou şi ai avut o viaţă plină de aventuri.
Cum eşti în prezent?
Ca şi în trecut, şi acum eşti atrasă de aceleaşi lucruri: să te deplasezi şi să îţi foloseşti mintea în cele mai diverse feluri. Diferenţa este că acum nu mai vizezi aventura şi necunoscutul. Mercur, planeta care îţi dirijează viaţa în prezent, este cea a comunicării. Să explorezi singură Sahara nu te mai atrage în această viaţă. Îţi plac şi acum călătoriile la fel de mult, dar numai în compania celor dragi.
Dacă te-ai născut între:
– 27 octombrie 1925 şi 16 aprilie 1927 – 12 mai 1944 şi 3 decembrie 1945 – 29 martie 1952 şi 9 octombrie 1953 – 24 decembrie 1962 şi 25 august 1964 – 10 iulie 1975 şi 7 ianuarie 1977 – 25 septembrie 1981 şi 16 martie 1983
Un politician, un afacerist
Ai fost un primar, un deputat sau un un membru al clasei dominante din Evul Mediu. Destinul tău anterior, guvernat de planeta Saturn, a ambiţiei şi a tenacităţii, a fost unul mă-reţ din punct de vedere social şi material. Este foarte posibil ca, pe lângă bogăţie, să fi avut şi o funcţie politică aducătoare de putere în această viaţă anterioară.
Cum eşti în prezent?
În această existenţă, cel mai important lucru pentru tine este familia. Relaţiile cu cei dragi şi cu copiii sunt cele asupra cărora îţi canalizezi întreaga energie. Astăzi aspiri la un singur lucru: să-ţi îndeplineşti cât mai bine rolul de părinte faţă de copiii tăi. Chiar dacă ai în continuare succes profesional, în inima ta cariera ocupă locul doi. Pe primul plan e indiscutabil familia.
Dacă te-ai născut între:
– 23 aprilie 1924 şi 26 octombrie 1925 – 25 iunie 1933 şi 8 martie 1935 – 21 noiembrie 1942 şi 11 mai 1944 – 16 decembrie 1959 şi 23 decembrie 1962 – 28 octombrie 1973 şi 9 iulie 1975 – 6 iulie 1978 şi 24 septembrie 1981
Un justiţiar, un savant idealist
Fie că ai fost un revoluţionar în slujba semenilor, fie un cercetător care a contribuit la descoperirea vaccinului, viaţa ta a stat sub semnul lui Uranus, planeta ştiinţei, dar şi a generozităţii şi a fraternităţii. Ţi-ai dedicat viaţa pentru ajutorarea celor din jur chiar dacă, pentru asta, a trebuit să devii un bandit care fura de la bogaţi pentru a da săracilor.
Cum eşti în prezent?
Datorită generozităţii tale anterioare, eşti răsplătită în prezent cu un destin protejat. Viaţa ta actuală depinde de Soare, astrul cel mai puternic şi cel mai benefic. Dar Soarele induce şi o doză de egoism. Nu trebuie să-ţi fie ruşine să fii ambiţioasă, ai dreptul. Nu uita însă de generozitate. Nu vei fi fericită decât dacă eşti corectă cu cei din jur.
Dacă te-ai născut între:
– 28 decembrie 1931 şi 24 iunie 1933 – 15 septembrie 1936 şi 23 mai 1941 – 9 octombrie 1953 şi 2 aprilie 1955 – 28 aprilie 1972 şi 27 octombrie 1973 – 7 ianuarie 1977 şi 5 iulie 1978
Un războinic, un luptător
Fie că ai fost un războinic de temut din armata lui Napoleon, fie un militant curajos sau un voluntar generos, viaţa ta anterioară a fost guvernată de zeul Marte, al războiului. Aceasta este, de asemenea, şi divinitatea plăcerii şi a sexualităţii, ceea ce spune multe despre viaţa ta plină de aventuri amoroase fără grija zilei de mâine.
Cum eşti în prezent?
Viaţa ta actuală este mai puţin tumultuoasă. Venus, zeiţa dragostei este cea care te ghidează. Viaţa de cuplu este acum marea aventură a vieţii tale, iar toată puterea şi iubirea ta sunt dedicate în prezent unei singure cauze: partenerul tău. Dacă în viaţa anterioară căutai mai mult plăcerea, acum ştii să fii şi fidelă într-o relaţie.
Dacă te-ai născut între:
– 7 februarie 1921 şi 23 august 1922 – 9 martie 1935 şi 14 septembrie 1936 – 26 iulie 1950 şi 28 martie 1952 – 3 aprilie 1955 şi 4 octombrie 1956 – 19 aprilie 1969 şi 2 noiembrie 1970 – 3 decembrie 1987 şi 18 noiembrie 1990
Un sclav, un muncitor
Ai fost cumva un sclav vândut unui stăpân nemilos în Antichitate? Sau un muncitor de culoare de pe o plantaţie de bumbac? Foarte bine ai fi putut fi şi un călugăr sărac care a renunţat la bunurile lumeşti în favoarea credinţei. Destinul tău anterior a fost marcat de sărăcie şi dependenţă faţă de alţii. Cel care ţi-a guvernat existenţa a fost Mercur, zeul muncii.
Cum eşti în prezent?
Scopul principal al vieţii tale actuale, influenţate acum de Neptun, este de a-ţi ajuta semenii. În prezent, eşti sensibilă la problemele altora şi te pui la dispoziţia lor, fie participând la acţiuni umanitare, fie exercitându-ţi această solidaritate prin intermediul meseriei.
Karma, după fapte
Conform religiei hinduse, o persoană are mai multe karme-existenţe. Acestea sunt mai bune sau mai rele, în funcţie de cum s-a comportat persoana respectivă în viaţa anterioară.
Foto: Thinkstock