Zanzibar – exotism, romantism şi eros

De Revista Unica pe

Chiar că-s nebun de legat, fetelor! Altfel n-aş fi fost în stare să fac trăsnăile ce urmează în exoticul Zanzibar
De la Dar Es Salaam, capitala Tanzaniei, până în Zanzibar, am zburat mai puţin de o oră. Auzisem tot felul de lucruri frânte despre misterioasa insulă, dar nimeni nu mă lămurise pe de-a-ntregul. Aşa că am plecat să văd cu ochii mei ce nu-mi credeau a auzi urechile (teoretic, urma să vizitez una dintre cele mai tari destinaţii din Oceanul Indian.)

De la aeroport la hotel: 70 dolari

La aeroport, căldură mare, monşer, da’ mare rău de tot, şi o mulţime nesfârşită de taximetrişti. Iar din avionul comunal gen Antonov coborâseră vreo 20 de moşnegi nemţi rătăciţi, başca mândrea. Eu adică. Spun unui şofer că vreau să ajung la hotelul cu pricina. Mi-a trântit omul un preţ de am auzit şacali în Mombasa (care e taman în Kenya, la peste 1 000 kilometri!): 70 de dolari. M-au luat piticii albaştri la creier şi nervii pe la stomac. S-a întâlnit hoţul cu prostul? Întreb alt şofer, şi altul, şi altul. Musulmani, cu poale-n brâu şi scufiţe albe-n cap, toţi într-o vorbă. Chiar am faţă de pinguin cu pene? Deja luasem personal chestia asta cu 70 de dolari, care între timp coborâse pe la vreo 45. Dar eram prea nervos să plătesc mai mult de 30. Ofertez şi mi se râde-n nas. Autobuze nu aveam, că îmi confirmaseră cei de la informaţii, iar din spusele lor hotelul era la 80 kilometri de oraş. Nasol! Mă foiesc, mă izmenesc şi-mi vine gândul viclean să fac autostopul până în oraş, să-i las pe ăştia cu buza umflată! Caut o maşină mai mişto şi văd o Toyota Rav4 nou–nouţă, condusă de un musulman simpatic, la vreo 45 de ani, care tocmai pleca. Îl întreb dacă are drum în oraş şi ţuşti în maşină. În urma mea, o cohortă de taximetrişti alerga disperată. Ţipând că mă duce la hotel pentru 35 de dolari. Dar eu nu şi nu. Eram hotărât să nu plătesc mai mult de 30. În final, omul nostru mă lasă la un traximetrist din gaşca lui, în centrul Zanzibarului. După mii de discounturi, acesta acceptă să mă ducă pentru 40 de dolari!

Pitoresc şi romantic – Stone City

Am pornit la drum cu Mustafa, care râdea întruna, dezvelindu-şi dinţii laţi şi galbeni, în timp ce-mi prezenta insula din mers: „Acum suntem în Stone City. Vechiul centru al oraşului, în care locuiau sultanul şi califii pe vremuri. Tanzania este formată din două ţări mai vechi: Tangania, întinsă de la lacul Tanganica şi până la ţărmul oceanului, locuită de negri, şi Zanzibar, insula din dreptul Tanganiei, locuită de musulmani. Sultanul a fost îndepărtat,  şi acum avem preşedinte şi parlament.“
În Stone Town întrezăream din mers romanticele construcţii arabe din piatră, de-a lungul uliţelor
înguste, pline de magazine pitoreşti şi ceainării orientale. După câţiva kilometri, peisajul s-a schimbat complet şi am intrat în junglă. De-o parte şi de alta a drumului, era o pădure nesfârşită de palmieri de toate dimensiunile şi formele. Din loc în loc, mici grupuri de case înghesuite, din chirpici, acoperite cu frunze de palmier. Fără garduri şi ascunse soarelui de frunzele incredibil de verzi ale palmierilor, locuinţele aveau bătătura plină de copii. De fapt, tot drumul era înţesat de oameni. Mii de femei purtau pe cap lucruri dintre cele mai neobişnuite, de la legături imense de banane la ligheane şi coşuri umplute cu te miri ce. Din loc în loc, ne oprea câte o patrulă înarmată, care îl controla pe Mustafa dacă are licenţă de transport în zona turistică. Nu avea decât licenţă pentru zona locală, din jurul oraşului, dar dădea câţiva bănuţi patrulei şi se îndepărta râzând, după care striga în gura mare: „Mushchila, my friend! Asta la arabi înseamnă probleme, dar problemele în Zanzibar le rezolvă corupţia. Iubesc corupţia, iubesc această ţară! Mushchila! Mergem mai departe, că doar eşti prietenul meu!”

Prin pieţele de peşte şi de condimente

După aproape două ore de mers prin junglă, nu întotdeauna pe cele mai bune drumuri, dar fără îndoială deosebit de pitoreşti, am ajuns la hotel. Un resort de 4 stele spre 5, cu all inclusive, în toată puterea cuvântului. Plaja cu nisip alb, apa limpede a Oceanului Indian şi serviciile bune nu au fost suficiente să mă ţină departe de pitorescul oraşului. M-am împrietenit seara cu Daniel, de la recepţie, un negru sadea, de religie catolică. Mi-a confirmat ceea ce ştiam deja, că în zona hotelurilor nu circulă autobuzele turistice şi că transferurile se fac doar cu taxiurile. Iar de aici, din resort spre oraş, un taxi costă 60 de dolari, că vine doar la cerere. Când l-am luat la întrebări cum ajunge personalul acasă, mi-a spus că e un autobuz doar pentru staff, la ora nouă: „Păi, prietene, mâine vin cu tine în oraş şi nu te culci până nu mă faci să mă simt ca un zanzibarian sadea… Arată-mi tot ce poate să facă pentru mine insula asta, în afară de cluburi, resorturi şi fiţe pe malul oceanului, că de astea-s sătul până peste cap“. Şi m-a dus în piaţa de peşte, unde am văzut toate rasele de vietăţi ale mării, în diverse stadii de putrefacţie. E inutil să vă mai spun că filmam, fotografiam, mă uimeam şi croşetam cu stomacul doi pe faţă, doi pe dos. Dar am rezistat până la capăt.

Flora, o negresă cu fundul mare, şi rotund

În fine, m-a dus să-mi prezinte şi gaşca lui. Aşa m-am trezit într-un bloc faţă de care locuinţele din Ferentari sunt luxoase. Am intrat într-o locuinţă în care ne aşteptau cu nerăbdare mai mulţi prieteni şi prietene de-ale lui Daniel. M-am împrietenit imediat cu doi fraţi gemeni şi cu o negresă tipică. O tipă plinuţă, cu fundul mare şi rotund, de ziceai că se învârte tot globul pământesc  când mergea legănat, de pe un picior pe altul: „Eu sunt Flora, se prezintă ea, după a doua cutie de bere.“ „Iar sora ta, Fauna, unde este?, o întreb uşor amuzat de un asemenea nume.” Hei, de unde ştii că am o soră? Bine, nu o cheamă aşa şi a plecat de trei ani cu un băiat din Suedia.” E inutil să vă mai spun câte poze a făcut Flora cu mine şi câte beepuri şi telefoane mi-a dat de atunci. Din Zanzibar m-a sunat şi-n Madagascar, şi-n Seychelles, şi-n Mozambic. Ba chiar şi-n Maldive, fetelor! Nu ştiu câţi bani o fi dat ea pe apelurile astea, în condiţiile în care salariul mediu în Zanzibar este de 80 dolari pe lună, când ai noroc să-l câştigi, iar apelul costă peste doi dolari minutul. Oricum, acum când văd un număr cu + 255 în faţă, dau reject.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

”Aroganță și egoism...” Meghan Markle, criticată pentru aparițiile de la Wimbledon

”Aroganță și egoism...” Meghan Markle, criticată pentru aparițiile de la Wimbledon