10 motive amuzante pentru care întârzii mereu la intâlniri

De Diana Zagrean pe

Eşti mereu în întârziere şi nu ştii cum a zburat timpul între duş şi alegerea rochiei pentru petrecere? Iată 10 motive amuzante pentru care întârzii mereu la intâlniri.
 
1. Cu ce mă îmbrac?
Această etapă durează poate cel mai mult, deoarece majoritatea femeilor sunt convinse că nu au cu ce să se îmbrace pentru o ocazie, indiferent dacă este vorba de prima întâlnire cu un bărbat drăguţ, o cină în familie, o ieşire în club cu fetele, sau un eveniment monden.
2. Voi cu ce vă îmbrăcaţi?
Următoarea etapă este să întrebi şi restul participanţilor la eveniment (mai ales dacă este vorba de prietene), care este dress code-ul. Urmează probe infinite de outfit-uri, o pauză lungă la alegerea accesoriilor, pantofii, geanta. Cum să pleci din casă fără s te asortezi şi fără geanta preferată?
3. Duş, spălat pe cap, epilat
Ai uitat să te epilezi la salon? Ai o zi în care părul nu-ţi stă, sau ţi-a ieşit un coş pe nas exact când ai nevoie să arăţi perfect?
Orice astfel de pregătire care presupune igienă, piele perfectă şi un păr coafat durează. Nicio divă adevărată nu arata ca scoasă din cutie când se dă jos din pat.
4. Machiaj
Un machiaj bine făcut te pune în valoare, îţi dă încredere în tine şi îţi măreşte şansele să-l cucereşti pe tipul drăguţ.
5. Update, poze, check-in
Gata, arăţi aproape perfect, machiajul a ieşit bine, coşul nu se mai vede şi părul a fost îmbânzit. Trebuie să dai un anunţ pe Facebook că te pregăteşti să ieşi în oraş, nu? O poză de detaliu, care durează, că nu iese din prima, un plus de pudră, parcă rujul nu merge cu fardul. Apoi pierzi puţin timp şi ca să vezi dacă cineva îţi dă like şi dacă cineva mai vrea să vină cu voi.
6. Parfum, retuşuri machiaj
Ultimele retuşuri iau destul timp. Doar nu vrei să mergi în oraş şi să transpiri în club, mirosind a muncitor pe şantier, nu? Un strop de parfum, un lus de blush, puţină pudră şi poate că oja trebuie retuşată, mai ales după duş. Când a trecut timpul?
7. Am uitat cheile, cardul, buletinul
Taxi-ul a venit, sau iubitul te aşteaptă jos şi nu sunt locuri de parcare. Cobori câteva trepte, aungi la lift, ai încuiat bine casa? Nu cumva ai uitat cheile, buletinul, sau banii mărunţi pentru băuturi şi taxi? Întotdeauna e ceva, mai ales că eşti dea în întârziere, doar nu te poţi gândi la toate odată, se întâmplă oricui. Te întorci şi vezi că parcă mai trebuie puţin ruj.
8. Telefon de la cea mai bună prietenă
Când să ieşi pe uşă, sună telefonul, e cea mai bună prietenă care, după caz, are o dramă sentimentală, întârzie şi ea şi nu găseşte cerceii preferaţi. Cel puţin 5 minute dezbateţi ce e de făcut, doar nu o să o laşi baltă la greu.
9. Am emoţii (dacă e întâlnire amoroasă)
Dacă ai emoţii, pierzi puţin timp pentru simplul fapt că eziţi la fiecare alegere, ţi se pare că nu arăţi perfect, sau pentru că nu ştii ce îi place mai mult tipului cu care te vezi. Sigur, o ţinută simplă şi şic este ideală, dar parcă ar merge şi ceva mai decoltat, ca să vadă că nu eşti doar inteligentă, ci ai şi ceva ajutor de la mama natură. E greu să fii femeie!
10. Nu-mi găsesc pantofii
Când să ieşi pe uşă, îţi dai seama că pantofii cei noi şi frumoşi nu sunt în cutia lor. Oare unde i-ai pus când i-ai purtat ultima oară? Oare i-ai împrumutat prietenei tale şi nu i-a adus înapoi?
Sau, în unele cazuri, pantofii preferaţi, care merg la rochia aleasă cu mult efort, sunt doar unul. Cine poate ieşi în oraş într-un picior. Caută cu calm, ca să nu te murdăreşti.
Sună cunoscut toate aceste mini-crize, care te fac să pierzi timp cu decizii şi alegeri esenţiale? Nu-i nimic, toate femeile vor să arate perfect şi chiar şi bărbaţii ştiu, în adâncul lor, că preferă să te aştepte şi să apari ca o zână, decât să ajungi la timp, dar să nu te simţi în pielea ta din cauza unui amărât de coş, sau a lipsei de apă caldă la baie.
Sursa foto femeie întârzie: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro