Superstiții de Revelion. Ce trebuie să faci ca să ai noroc în dragoste

De Oana Savin pe
Superstițiile de Revelion sunt respectate de foarte multe persoane care consideră că astfel vor avea parte de noroc și biure tot anul care vine. Însă, cei care cred cel mai mult în aceste superstiții sunt tinerii în căutarea unei mari iubiri.

Dacă vrei să ai parte de multă dragoste în Noul An, iată ce trebuie să faci.

Superstiții de Revelion în România

Sub vâsc sau nu, sărutul este obligatoriu în noaptea de Revelion, dacă doriţi să aveţi parte de afecţiune în anul ce vine. În caz contrar, veţi avea un an cu puţine satisfacţii sentimentale.

Este bine ca fetele care doresc să se mărite în Noul An să vadă un bărbat la geamul dormitorului la cumpăna dintre ani.

Conform tradiției populare, fetele nemăritate pun în Ajunul Anului Nou un fir de busuioc într-un vas cu apă, o ramură de măr și un ban. Dimineața, fetele își vor visa alesul cu care urmează să se căsătorească.

Se spune că acel obiect pe care îl ții mână de Anul Nou, la 12 noaptea sau cel pe care pui mâna imediat dupa ora 12 va fi cel mai important plan al vieții tale în anul care vine. De aceea, e important să îți știi prioritățile. Dacă ții bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îți ții iubita/ iubitul de mână, îți va merge bine cu dragostea tot anul, dacă vei avea paharul în mână, va fi un an vesel. 

Când ceasul bate 12 fix, îmbrățișează-i și pupă-i pe cei dragi. Se spune că dacă faci asta cu oamenii care sunt în jurul tău de Revelion vei avea parte de înțelegere și afecțiune tot anul.

Anul Nou trebuie să te prindă cu haine noi pentru ca în următoarele 365 de zile să te înnoieşti din toate punctele de vedere. De asemenea, pentru un an norocos şi plin de iubire sunt de preferat hainele roşii, roşul fiind considerat culoarea veseliei şi a dragostei.

Pentru dragoste, prosperitate şi sănătate, este bine ca la miezul nopţii să dansaţi în aer liber, cel mai bine în jurul unui copac.

Superstiții în întreaga lume

În unele țări din America Latină, la 12 noaptea se poartă o anumită culoare pentru a avea parte de noroc. Despre culoarea galbenă se spune că este semn de bani, în timp ce despre culoarea roșie se crede că aduce noroc în dragoste.

Femeile nemăritate din Belarus aşteaptă noaptea de Anul Nou ca să afle dacă se vor căsători. Ele ţin în mână câteva boabe de porumb, cu care ademenesc un cocoş. Potrivit tradiţiei, fata căreia îi dă târcoale cocoşul, se va căsători în anul următor.

În Irlanda, fetele singure își așază vâsc sub pernă în noaptea dintre ani ca să-și găsească adevărata dragoste.

Brazilienii obișnuiesc să-și ia lenjerie intimă cât mai colorată de Anul Nou pentru a atrage norocul și dragostea.

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat