Secretul rețetei clasice de pizza, dezvăluit de un bucătar italian. Care-i cea mai bună făină pentru blatul perfect

De Raluca Vițu pe

Cui nu-i place pizza? Cu blat subțire sau pufos, cu multă, multă brânză, cu salam picant sau fâșii savuroase de prosciutto, cu legume sau cu fel de fel de alte ingrediente delicioase și mirodenii îmbietoare, pizza este unul dintre cele mai apreciate preparate culinare de gurmanzii din întreaga lume.

Pizza (“pissa” – termen latin, însemană “pâine plată”) pe care o știm și o îndrăgim atât de tare astăzi își are originea în Napoli, Italia, iar dacă v-ați întrebat vreodată cum reușesc bucătarii italieni să facă pizza perfectă, avem o veste bună pentru dumneavoastră. Un bucătar italian, pe nume Michele Leo, a dezvăluit pentru publicația huffpost.com care este cel mai important lucru atunci când vrei ca pizza pe care o prepari acasă la tine să iasă ca la carte. Poate vă gândiți că o pizza nu poate fi autentică dacă nu este coaptă într-un cuptor cu lemne sau dacă nu este asezonată cu sosul acela special al cărei rețetă nu-l dezvălui niciun bucătar profesionist. Dar nu este așa.

Michele Leo: secretul nu stă nici în modul de coacere, nici în topping-uri, ci în aluat

“Ingredientele de bază sunt cheia. Cum aluatul de pizza se face doar din apă, făină, sare și drojdie, este evident că totul se rezumă la calitatea acestor ingredient simple, dar și la timpul pe care suntem dispuși să-l alocăm pregătirii acestui preparat. Cu cât făina este mai bogată în gluten, cu atât aluatul are nevoie de un timp mai îndelungat pentru dospire, pentru ca pizza sa fie ușor de digerat. Așadar, trebuie să aflați cât de mult gluten conține făina pe care o folosiți. De aceea există anumite tipuri de făină speciale pentru pizza, care au un conținut optim de gluten. În plus, aluatul trebuie lăsat la crescut între 8 și 10 ore. După acest timp, nu va mai exista problema intoleranței la drojdie, o problemă des întâlnită când aluatul este băgat în cuptor înainte ca drojdia să-și ‘termine’ treaba”, a spus bucătarul.

Michele Leo are și o reteță simplă, dar perfectă pe care o folosește pentru a prepara cea mai bună pizza. Din câte se pare, acel gen de făină de care vorbea mai devreme se poate găsim cu ușurință și în magazinele noastre.

Ingrediente:

  • 4 g drojdie de bere
  • 1 litru apă
  • 1.4 kg făină tip „0”
  • 30 g sare
  • 30 ml ulei
  • Roșii decojite
  • Mozzarella
  • Busuioc proasopăt
  • O mână de griș/mălai

Citește și: Pizza la tigaie – rețeta simplă și rapidă pentru acasă

Mod de preparare:

Drojdia se dizolvă în apă. Se adaugă făina, sare și uleiul și se amestecă totul până obțineți un aluat potrivit, care să nu se lipească de degete. Aluatul se lasă să se odihnească peste noapte, în frigider. A doua zi, se scoate aluatul de la rece și se lasă o oră sau două să ajungă la temperatura camerei. În acest timp, se zdrobesc roșiile decojite și se asezonează cu un pic de sare. Se încinge cuptorul. Aluatul întins se așează pe o tavă pe care s-a presărat grișul (mălaiul). Peste el se pune sosul de roșii și se pune la copt, în partea cea mai de jos a cuptorului pentru 13-15 minute, până când aluatul prinde o nuanță rumenie. Se scoate blatul, se adaugă mozzarella (rasă, ruptă în fâșii sau feliată) și se mai pune pizza la cuptor pentru 2 minute. Când timpul expiră, se scoate pizza, se presară busuiocul proaspăt și se servește fierbinte. Poftă bună!

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro