Reţete raw: Tort de ciocolată cu cocos şi vişine fără foc

De Diana Zagrean pe

Nimic nu e mai bun în weekend decât un tort cu ciocolată. Dacă reţeta este una raw, sănătoasă şi delicioasă, cu atât mai bine. Iată cum să prepari un tort de ciocolată cu cocos şi vişine fără foc.

Ingrediente crustă:

 
½ ceaşcă nuci
¾ ceaşcă curmale fără sâmburi
¼ ceaşcă smochine deshidratate
1 linguriţă cacao sau pudră de roşcove
Un praf de sare de Himalaya
Amestecaţi nucile într-un blender, adăugaţi restul ingredientelor şi procesaţi până se formează un aluat omogen. Dacă este prea sfărâmicios, adăugaţi o linguriţă de apă de la curmale.
Presaţi într-o formă de tort şi daţi la rece.

Ingrediente cremă de ciocolată:

 
1 ceaşcă alune caju înmuiat în prealabil
1 ceaşcă curmale fără sâmburi şi coajă, înmuiate în prealabil pentru 4 ore
½ ceaşcă ulei de cocos topit
½ ceaşcă pudră de cacao sau roşcove
¼ ceaşcă apă de la curmale
1 linguriţă extract de vanilie raw
1 ceaşcă vişine sau fructe de pădure
1 ceaşcă fulgi mari de cocos
Amestecaţi alunele caju înmuiate cu apa de la curmale într-un blender până obţineţio o pastă fină. Adăugaţi şi restul ingredientelor, mai puţin vişinele şi cocosul şi procesaţi până la omogenizare.
Scoateţi sâmburii de la jumătate din vişine şi presăraţi-le peste crustă. Turnaţi crema peste fructe şi daţi la rece, până se întăreşte.
Înainte de servire, presăraţi fulgii de cocos deasupra torului de ciocolată şi adăugaţi restuld e vişine întregi pe deasupra.
Poftă bună!
Foto: Facebook
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"