Reţete raw: Tacos de ciocolată cu îngheţată de banane fără foc

De Diana Zagrean pe

Dacă tot vine weekendul, putem să ne răsfăţăm simţurile cu o reţetă inedită, dar incredibil de gustoasă. Deşi este destul de complexă şi necesită mulţi paşi, rezultatul final este spectaculos, delicios şi sănătos. Iată cum să faci tacos de ciocolată cu cremă de banane fără foc.
Ingrediente tacos ciocolată:
½ ceaşcă seminţe de in
½ ceaşcă apă
2 banane coapte
4 linguri pudră de cacao sau roşcove
Un praf de sare
Râşneşte seminţele de in şi lasă pulberea la înmuiat circa 20 de minute, până se face gelatinoasă. Pasează bananele într-un blender, adaugă crema de in, cacaua şi sarea şi amestecă puţin. Turnaţi pasta astfel obţinută pe foi cerate, ca nişte clătite. Lăsaţi la deshidratat în deshidrator circa o oră, la temperatură medie. Dacă nu aveţi deshidratator, adăugaţi 2 ceşti de migdale tocate fin şi presaţi în forme de tarte medii, apoi daţi la rece până se întăresc.
Ingrediente îngheţată de banane:
4 banane
4 linguri pudră de cacao
1/4 linguriţă esenţă de vanilie
Un praf de sare
Amestecaţi toate ingredientele într-un blender şi daţi la congelator. Amestecaţi din 30 în 30 de minute, pentru a obţine o îngheţată cremoasă, fără cristale de gheaţă.
Ingrediente cremă de nuci:
½ ceaşcă nuci sau alune de pădure
¼ ceaşcă apă
1 lingură sirop de agave
½ linguriţă esenţă de vanilie
Reţete raw: Tacos de ciocolată cu îngheţată de banane fără foc
Amestecaţi toate ingredientele într-un blender şi daţi la frigider. Crema se va întări de la temperatura scăzută.
Ingrediente sos de ciocolată raw:
2 linguri pudră de cacao sau roşcove
2 linguri sirop de agave sau arţar
2 linguri ulei de cocos topit
Amestecaţi toate ingredientele într-un bol. Dacă doriţi un sos mai lichid, înlocuiţi uleiul de cocos cu ulei de susan raw sau ulei de măsline presat la rece.
Pentru ornat: câteva nuci şi/ sau felii de banană, căpşuni, afine, etc.
Poftă bună!
Foto: Thinkstockphotos, Facebook
 
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"

EXCLUSIV. Sfaturi vestimentare pentru femeile cu forme de la Raluca Bădulescu, jurata emisiunii "Bravo, ai stil!"