Home > Astro Fun > Neti Sandu, previziuni astrologice până pe 20 aprilie 2026. „Este foarte complicat!” Ce le așteaptă pe zodii
Neti Sandu, previziuni astrologice până pe 20 aprilie 2026. „Este foarte complicat!” Ce le așteaptă pe zodii
.
Actualizat 26.03.2026, 10:21
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Perioada 20 martie – 20 aprilie 2026 este una dintre cele mai dinamice ale anului, marcată de o migrare masivă a planetelor în zodia Berbec. Energia devine intensă, impulsivă, orientată spre acțiune și decizii rapide. În același timp, Venus intră în Taur, iar Mercur își reia mersul direct, aducând claritate, stabilitate și dorința de a construi ceva solid.
Neti Sandu descrie configurația astrologică drept una dintre cele mai aglomerate din ultima perioadă.
“Este foarte complicat, e o aglomerație de când a început anul. Planetele stăteau în Capricorn, după aceea s-au mutat în Vărsător, apoi în Pești, iar acum se mută, în grup, în Berbec.
Din 20 martie, Mercur nu mai este retrograd și își va continua mersul direct prin zodia Pești. Un alt eveniment important este intrarea lui Marte în Berbec, în domiciliu. Avem, așadar, prima planetă în domiciliu — Marte în Berbec. Apoi, pe 15 aprilie, intră și Mercur în Berbec.
Până atunci însă, trebuie menționat că Venus, care a traversat deja Berbecul, pe 30 martie intră în zodia Taur, unde se află, de asemenea, în domiciliu. Astfel, avem două planete în domiciliu: Marte în Berbec și Venus în Taur. E o periodă care conține și Paștele. Și chiar în perioada de Săptămână Luminată, Marte începe să facă prima dată conjuncție cu Neptun, apoi cu Saturn” – a explicat Neti Sandu, la Pro Tv.
Pentru Berbeci, perioada reprezintă un restart major. Tranzitele din Pești au scos la suprafață probleme vechi, iar acum energia Berbecului îi împinge să lase în urmă tot ce nu mai funcționează. Este o lună intensă, cu multă acțiune și cu posibilitatea de a deschide drumuri noi. Schimbările ar putea începe din 27 martie.
Taurii sunt favorizați de intrarea lui Venus în zodia lor, ceea ce le aduce farmec, stabilitate, dorință de socializare și chiar câștiguri financiare. Uranus se află încă în Taur, iar zona grupurilor și colaborărilor devine foarte activă, oferindu-le ocazia să iasă în față.
Gemeni
Pentru Gemeni, Jupiter susține câștigurile financiare, fie din afaceri, fie din colaborări. Totuși, influențele din Pești pot aduce întârzieri sau confuzii, iar succesul depinde de abilitatea lor de a comunica și de a negocia eficient.
Rac
Racii sunt sprijiniți de Jupiter, care îi încurajează să ceară mai mult și să lupte pentru ceea ce își doresc. Planetele din Berbec activează zona carierei, funcționând ca un impuls puternic pentru schimbări profesionale și asumarea unor riscuri calculate.
Leu
Leii trec printr-o perioadă de reașezare interioară. Energia Berbecului îi ajută să-și clarifice dorințele, iar Jupiter, care va ajunge în zodia lor în vară, pregătește terenul pentru un an plin de realizări. Este momentul să rezolve restanțe și să-și pună viața în ordine.
Pentru Fecioare, zona parteneriatelor rămâne intens activată. Marte și Mercur au adus tensiuni sau situații nerezolvate, dar odată cu mersul direct al lui Mercur, apar șanse reale de împăcare și de rezolvare a problemelor profesionale și personale.
Balanță
Pentru Balanțe, casa parteneriatelor este foarte încărcată. Apar oferte profesionale, negocieri și oportunități noi. În cuplu, tensiunile pot duce fie la rupturi, fie la clarificări definitive. Este o perioadă în care deciziile trebuie luate împreună cu partenerul.
Scorpion
Scorpionii primesc sprijin în relații datorită lui Venus în Taur, dar zona muncii devine aglomerată. Pot apărea tensiuni, schimbări de colegi sau situații care cer adaptare rapidă. Este esențial să ia decizii pe loc și să proceseze rapid informațiile.
Săgetător
Săgetătorii se armonizează perfect cu energia Berbecului. Devine o perioadă creativă, activă, cu dorință de socializare, călătorii și inspirație. Se activează zona iubirii și a copiilor, iar planurile de vacanță sunt foarte probabile.
Capricorn
Pentru Capricorni, relațiile sunt în prim-plan. Jupiter analizează zona parteneriatelor și poate aduce atât consolidări, cât și tentații. Planetele din Berbec activează zona locuinței, generând tensiuni sau nevoia de acțiune. Este importantă prudența și evitarea impulsivității.
Vărsător
Vărsătorii trec printr-o perioadă de transformare profundă datorită lui Pluto. Comunicarea este intens activată, apar întâlniri, proiecte și colaborări. Venus în Taur aduce cheltuieli pentru casă, iar lunile următoare deschid perspective excelente în plan personal și profesional.
Pești
Pentru Pești, perioada marchează o eliberare importantă. După retrogradarea lui Mercur și influențele lui Saturn și Neptun, au fost obligați să rezolve probleme vechi, mai ales financiare. Urmează o perioadă de recuperare a banilor și de reevaluare a contractelor. Jupiter rămâne un aliat puternic.