Marea durere pe care o poartă în suflet zodia Vărsător

De Amelia Matei, pe
Vărsătorul are pe suflet o mare durere care îl macină și din cauza căreia nu se poate bucura pe deplin de iubire.

Nativul acestei zodii este foarte sociabil, prietenos, inteligent, o persoană care știe să se facă plăcută. Are tendința să-și găsească foarte repede parteneri, însă se teme de angajamente. Preferă aventurile, și nu iubirea adevărată. Și nu este de mirare, pentru că Vărsătorului îi place să experimenteze. Și de unde își poate lua doza, dacă nu din mici flirturi, aventuri, încercări, cuceriri…

Un al doilea motiv pentru care nativii din Vărsător preferă să aibă aventuri este faptul că aceștia doresc să-și păstreze independența. Este destul de greu să-l faci pe Vărsător să se așeze la casa lui. Iar persoana care va reuși asta, va reprezinta pentru el totul. Trebuie să fie nu doar o persoană atrăgătoare, dar să-i înțeleagă angoasele, nevoia de independență, temperamentul visător, din cauza căruia poate trece deseori drept iresponsabil (ă).

Persoana pentru care nativii din Vărsător vor nutri sentimente de iubire va fi ridicată pe un piedestal și venerată. Și va avea în permanență dovezi în ceea ce privește sentimentele reprezentanților acestei zodii. Însă, la rândul lor, persoanele născute în Vărsător vor avea nevoie constantă de dovezi de iubire.

Citește și: Marea durere a zodiei Fecioară

Dacă nu le vor primi, vor crede că iubesc mai mult decât sunt iubiți. De altfel, aceasta este marea durere din sufletul Vărsătorului. Indiferent ce ar face persoana de lângă el, ce dovezi i-ar aduce, nativul din Vărsător va crede că nu sunt suficiente. Se va întreba tot timpul cu ce a greșit, de ce persoana de lângă el nu îi oferă suficient.

Deși este conștient că două persoane nu pot iubi la fel, totuși nu se poate abține să nu gândească astfel. Egalitatea în privința sentimentelor pentru el este esențială într-o relație. Astfel, el va face un compromis cu sine și va accepta doar acea persoană care bifează toate ”cerințele”, cu excepția uneia singure: să îl iubească atât cât iubește el.

Citește previziunile astrale ale zodiei Vărsător

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!