Cum mi-am descoperit parfumul preferat din această vară cu ajutorul serviciului Try it First de la Notino

De Andreea Catrina, pe Ultimul update Joi, 14 iulie 2022, 13:34

Eram în căutarea unui parfum de vară, pentru vacanță, și a unei creme de ochi atunci când am descoperit opțiunea Try it First de la Notino. Mi s-a părut din primul moment o soluție foarte utilă, așa că am decis să mă folosesc de acest instrument pentru a afla clar cât de mult ajută sau nu. Prin serviciul Try it First poți comanda parfumul sau produsul cosmetic pe care ți-l dorești, la tine acasă, le poți testa în mod gratuit, iar dacă ceva nu ți se potrivește, poți returna produsul respectiv fără bătaie de cap și fără costuri suplimentare, printr-un curier. Notino îți rambursează banii, inclusiv costul de livrare.

Pe Notino găsești peste 80.000 de produse, atât parfumuri, cât și cosmetice, după cum probabil că știi deja, dar uneori poate fi dificil să îți alegi produsele potrivite, dacă nu le încerci înainte. Sigur, când vine vorba de parfumuri, ele pot fi testate în magazinele fizice, dar asta presupune drumuri în plus și nici atunci nu-ți poți da seama neapărat dacă parfumul respectiv ți se potrivește, după o singură aplicare.

Serviciul Try it First de la Notino funcționează pe un principiu simplu – comanzi acasă ceea ce crezi că ți s-ar potrivi, testezi produsele înainte de despachetare, pentru că primești o mostră gratuită, și vezi exact dacă parfumul respectiv sau produsul cosmetic ți se potrivește.

femeie care testeaza un parfum

Experiența mea cu serviciul Try it First de la Notino

Am comandat, așadar, două parfumuri care m-au atras prin notele lor și o cremă de ochi despre care citisem nenumărate recenzii înainte. Am pornit de la ideea că măcar unul dintre cele două parfumuri mi se va potrivi, așa că am ales să le testez pe ambele. Comanda Notino a ajuns la mine a doua zi după ce am plasat-o.

Parfumurile pe care le-am ales au fost Chloé Naturelle și Maison Margiela REPLICA Lazy Sunday Morning, unul dintre numeroasele parfumuri din colecția „Replica”, o serie de parfumuri care evocă amintiri și momente frumoase.

Despre „Naturelle” de la Chloé nu știam nimic, fiind un parfum destul de nou, lansat anul trecut, dar citisem în recenzia de pe Notino că are un puternic miros floral, e puțin amărui și rezistă până la 8 ore pe piele. Părea combinația perfectă de arome – coacăze negre, lămâie, trandafir, portocală amară și cedru – și abia așteptam să-l testez.

Imediat cum a venit comanda, am deschis eșantionul și l-am încercat! Adevărul e că mi-a depășit așteptările, din primul moment! Îmi doream un parfum de vară, de vacanță, și chiar l-am găsit. „Naturelle” de la Chloé te trimite direct cu gândul la o dimineață petrecută într-o grădină cu flori. Nota de trandafiri este prima pe care o simți, destul de puternic, însă se estompează în timp și se transformă într-o aromă dulce-amăruie. Pe piele, după 5-6 ore, îți rămâne mai ales nota fructată, de coacăze negre. Este clar un parfum de vară și va merge, fără doar și poate în colecția mea.

În plus, ce am mai aflat despre acest parfum este că are o compoziție vegană și 100 % naturală, ceea ce explică foarte bine aroma sa delicată, proaspătă.

Cel de-al doilea parfum, „Lazy Sunday Morning” de la Maison Margiela, mi-a demonstrat, de fapt, utilitatea serviciului Try it First de la Notino. Pe scurt, la prima aplicare nu mi-a plăcut acest parfum. Ceea ce m-a surprins, pentru că citisem foarte multe despre el și mă ajutaseră și recenziile de pe Notino să-mi formez o idee despre aroma lui – „un parfum care te duce cu gândul la vacanță, lejer, deloc dulce”, spunea o persoană care îl cumpărase.

Amintindu-mi de o experiență mai veche, de acum câțiva ani, cu parfumul meu preferat, „L’Extase” de la Nina Ricci, care nu mi-a plăcut deloc la prima aplicare, dar care m-a făcut să mă îndrăgostesc de aroma lui ulterior, am decis să-i mai dau o șansă, a doua zi, lui „Lazy Sunday Morning” de la Maison Margiela.

Și da, surpriză, mi s-a întâmplat exact același lucru! A început să-mi placă! Dacă nu aș fi profitat de mostra gratuită, pentru a-l testa și a doua oară, aș fi trecut cu vederea peste acest parfum care, între timp, m-a cucerit definitiv.

Este un parfum unisex total diferit de toate parfumurile pe care le-am mai încercat până acum. Miroase a proaspăt, a curat, fără să fie însă prea intens. Notele de flori albe și moscul se combină perfect într-o aromă pe care o să vrei s-o porți chiar și atunci când mergi la culcare, pentru că e pur și simplu confortabilă. Abia apoi i-am înțeles și denumirea. Da, acest parfum chiar miroase a dimineață leneșă de week-end, a așternuturi proaspete, și rezistă pe piele până la 8 ore.

Pe lângă cele două parfumuri comandate, îmi doream și o cremă de ochi, așa că mi-am îndreptat atenția și către categoria dedicată produselor de îngrijire a pielii, disponibilă în cadrul serviciului Try it First. Citisem despre efectele wow pe care „Benefiance” de la Shiseido le-ar avea asupra ridurilor fine și a pielii din jurul ochilor, însă abia după ce am aruncat o privire și peste recenziile de pe Notino – toate pozitive! – am decis că trebuie să o încerc.

M-a bucurat eșantionul gratuit primit prin opțiunea Try it First, pentru că rareori avem ocazia de a testa creme și produse de îngrijire, înainte de a le cumpăra.

Recunosc că am folosit crema de prea puține ori pentru a vedea vreun rezultat, cel puțin momentan, însă mi-a lăsat deja o impresie plăcută, de la prima aplicare. Textura ei densă, super hidratantă și faptul că nu are un parfum intens și nici nu lasă acea senzație lipicioasă pe piele, cum o fac multe alte produse pentru ochi, m-au convins să o folosesc în continuare.

Try it First de la Notino – avantaje și dezavantaje

O să-ți spun din start că nu am identificat niciun dezavantaj folosind această opțiune, ci doar avantaje. Singurul „dezavantaj”, dacă vrei, e că riști să-ți comanzi și mai multe parfumuri de acum înainte, odată ce vezi cât de bine ți se potrivesc aromele 🙂

Altfel, cred că era timpul să avem la dispoziție un astfel de instrument, pentru cumpărături mai eficiente și mai prietenoase cu bugetele noastre. De acum chiar nu mai avem scuze pentru parfumurile începute și abandonate pe măsuța de machiaj, pe motiv că nu ne mai plac, ori pentru produsele de îngrijire pe care le aruncam fără să le consumăm, după ce ne dădeam seama că, de fapt, nu ni se potrivesc.

Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!