(P) Canapele şi comode – corpuri de mobilier cheie pentru livinguri moderne

De Unica.ro, pe

Amenajarea livingului poate fi o sarcină dificilă, dar să recunoaştem că poate fi una extrem de plăcută.

Cu atâtea stiluri şi cu atâtea corpuri de mobilier selectarea pieselor perfecte poate fi o adevărată provocare. Şi totuși dacă iei în considerare câteva aspecte legate de dimensiunea livingului, luminozitate şi corpuri centrale în jurul cărora dorești să creionezi amenajarea, lucrurile pot fi mai mult decât simple. De fapt, te poţi focusa asupra canapelelor şi asupra comodelor, şi în jurul acestora poți amenaja livinguri primitoare cu bun gust. Iată câteva idei de amenajare.

Canapele şi comode,  ambient în stil nordic

Știi bine ca stilul nordic este unul minimalist, creionat în jurul obiectelor practice şi a culorilor neutre. Poți alege canapele tip colţar, în cazul în care încăperea este una generoasă. Aceste piese sunt versatile pentru că oferă spațiu valoros pentru depozitare şi pot fi transformate cu uşurinţă în spaţiu de dormit. Deci poți folosi livingul pentru lounge, dar şi acomodarea oaspeţilor. Comoda trebuie să fie minimalistă şi să dețină culorile naturale ale lemnului. Dacă totuși iubeşti nuanţele de alb, bej sau gri, nu ezita să le utilizezi. Pentru a completa decorul poţi adauga un covor cu peri lungi şi o măsuţă de cafea din lemn. Vei beneficia de un ambient desăvârşit.

Canapele şi comode  – un living industrial

Stilul industrial a reușit să capteze şi atenția românilor care doresc să se bucure de farmecul şi nonconformismul pe care-l aduce. Când vine vorba de canapele singurul lucru care primează este confortul. Canapele potrivite pentru stilul industrial pot fi originale, inedite, colorate sau dimpotrivă excentrice, însă este esenţial ca modelele selectate să fie confortabile. Comodele pe de altă parte trebuie să aibă personalitate. Detaliile metalice, accentele de lemn natural şi finisajele aparente sunt câteva dintre trăsăturile care dau farmec acestor comode în stil industrial.

Canapele şi comode pentru livinguri vintage

Un living romantic este unul primitor, prietenos, cald. Este dominat de flori, culori blânde şi accente delicate. Canapelele potrivite pentru  un living vintage pot avea imprimeuri florale, pot fi simple şi acoperite cu pleduri împletite, însă trebuie să fie acompaniate de perne decorative. Comodele pe de altă parte trebuie să deţină aerul romantic caracteristic acestui stil. Finisajele antice, liniile curbe şi elementele decorative rafinate sunt câteva dintre elementele caracteristice stilului vintage.