(P) 5 metode sigure de îmbunătățire a dispoziției

De Unica.ro pe

Ai o zi proastă și parcă totul pare că merge pe dos? Nu te lăsa copleșită de stările neplăcute și ia atitudine! Există câteva mici trucuri prin care îți poți îmbunătăți starea de spirit, indiferent că te afli acasă sau la birou. În plus, multe dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de lipsa de chef nu te costă nimic, așadar ai toate motivele să le pui în aplicare. Dar haide să aflăm împreună ce poți face, concret, pentru a-ți schimba dispoziția!

Ia o gură de aer 

Probabil că în copilărie și părinții tăi te îndemnau să te joci în aer liber și să te bucuri de natură în pauzele dintre temele și proiectele de la școală. Din cauza ritmului alert în care ne-am obișnuit să trăim ca adulți cei mai mulți dintre noi, am pierdut, poate, contactul cu tot ceea ce înseamnă natura. Însă, trebuie să știi că plimbările scurte în aer liber pot fi extrem de benefice pentru a scăpa de stările negative care te acaparează. Fie că ești acasă sau la birou, ieși la aer și plimbă-te puțin. Îți va prinde extrem de bine și îți vei regăsi pozitivitatea!

Ascultă muzică 

Muzica ne acompaniază în momentele fericite și tot ea ne va fi alături în perioadele mai proaste din viața noastră. Chiar dacă ești acasă, prin oraș, la serviciu, nu uita să iei cu tine o pereche de căști. Fă-ți un playlist cu muzica preferată și îți garantăm că după doar 2-3 piese te vei simți mult mai bine! Nu te teme să fredonezi versurile acestora și, de ce nu, chiar să dansezi, dacă te afli într-un loc în care poți face acest lucru. 

Mergi la cumpărături 

Nu degeaba se spune că shoppingul funcționează ca o adevărată terapie pentru reprezentantele sexului frumos (și nu numai pentru ele)! Nu-i așa că te simți mai bine atunci când îți cumperi ceva doar pentru tine? Ei bine, folosește-te de aceeași tactică și când te simți lipsită de motivație sau tristă. O vizită la mall te-ar putea ajuta să găsești haine pe placul tău la reducere, iar o pereche nouă de cercei din argint pentru femei va funcționa de asemenea ca un boost de energie!

Distrage-ți atenția 

De fiecare dată când gândurile negative și anxietatea își pun amprenta asupra ta, apelează la un truc foarte eficient pentru a scăpa de ele: distrage-ți atenția desfășurând diverse activități. Nu ai inspirație? Ei bine, poți practica sport, poți viziona un film sau poți citi o carte. De asemenea, acum este un moment bun să te dedici hobby-ului tău, oricare ar fi acesta.  

Mânâncă ceva dulce 

Nu mai este un secret faptul că dulciurile ne fac să ne simțim mai bine de fiecare dată când le consumăm. Prin urmare, creează-ți un kit de bunătăți pentru zilele tale proaste! Atenție, însă, nu ar trebui să exagerezi cu consumul de zahăr, ci doar să guști pentru ca serotonina să își facă treaba! Probabil 2-3 cuburi de ciocolată sunt suficiente pentru a-ți recăpăta energia și cheful de viață.