Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
La 55 de ani, o femeie din Iași a stabilit un record pentru regiunea Moldovei, născând un băiețel sănătos la Spitalul „Elena Doamna”. Micuțul a primit nota 8 la naștere pentru că a venit pe lume înainte de termen, însă starea lui este bună.
O femeie din Iași a rescris istoria maternității din Moldova, devenind mamă la vârsta de 55 de ani. Ea a adus pe lume un băiețel sănătos, stabilind un nou record pentru regiune, potrivit Ziarului de Iași. Femeia a rămas însărcinată prin fertilizare in vitro.
La Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”, micuțul a fost adus pe lume prin cezariană, la 36–37 de săptămâni, cântărind 3.160 de grame și primind un scor Apgar de 8. Deși ușor prematur, medicii afirmă că starea sa este stabilă.
„La o astfel de sarcină există riscuri legate de hipertensiunea maternă, de faptul că fătul ar putea avea o greutate mai mică la naștere și pot apărea sângerări mai importante. Fiind născut puțin prematur, va rămâne cel puțin 12 ore sub supraveghere în incubator, după care vom evalua evoluția, care până în acest moment este una bună”, a declarat Dr. Răzvan Socolov, șeful secției de Obstetrică-Ginecologie a spitalului.
Femeia a rămas însărcinată prin fertilizare in vitro
Această naștere record a fost posibilă după ce femeie a apelat la o procedură de fertilizare in vitro efectuată într-o clinică privată din Iași. Dr. Socolov explică faptul că, pentru femeile peste 45 de ani, șansele de a rămâne însărcinate pe cale naturală sunt extrem de mici, de aproximativ 1%. În astfel de cazuri, majoritatea femeilor apelează la ovocite donate.
„Familia cumpără ovocitele, acestea sunt fertilizate cu spermatozoizii soțului, iar embrionii rezultați sunt transferați ulterior în uter. Embrionii supranumerari sunt crioconservați, ceea ce reprezintă un progres semnificativ al medicinei reproductive”, a explicat prof. dr. Mircea Onofriescu pentru Ziarul de Iași.
Sarcinile la vârste avansate implică riscuri sporite, atât pentru mamă, cât și pentru copil. Complicații precum hipertensiunea maternă, diabetul gestațional și nașterile premature sunt mai frecvente în astfel de cazuri.
Totuși, progresele din medicina reproductivă au făcut posibil ca aceste sarcini să fie monitorizate atent, reducând riscurile prin teste genetice și investigații prenatale avansate.
„În ultimele luni, am avut cel puțin două cazuri de paciente cu vârste între 40 și 45 de ani care au obținut sarcină prin fertilizare in vitro, dar care au dezvoltat forme de preeclampsie, cu valori tensionale ridicate și afectare severă a fătului intrauterin. Copiii au avut greutăți între 800 și 1.000 de grame și au supraviețuit, fiind externați ulterior împreună cu mamele lor”, a adăugat dr. Onofriescu.
În România, numărul femeilor care nasc după vârsta de 50 de ani este în creștere. Potrivit statisticilor, dacă în 2015 au fost înregistrate doar 11 nașteri la această categorie de vârstă, în 2024 numărul a crescut la 47. Bucureștiul este lider național, cu 16 astfel de cazuri în 2024, în timp ce județul Iași a raportat două nașteri în același an.