Home > Știri > Crima din Teleorman. Tatăl victimei, amendat de mai multe ori de poliție pentru că a sunat la 112 să ceară ajutor. „Nu luau măsuri. Că n-au ce să-i facă!”
Crima din Teleorman. Tatăl victimei, amendat de mai multe ori de poliție pentru că a sunat la 112 să ceară ajutor. „Nu luau măsuri. Că n-au ce să-i facă!”
Tragedia din Teleorman, în care o tânără de 26 de ani a fost ucisă de soțul de care se separase, scoate la iveală o realitate dureroasă: autoritățile au ignorat semnalele de alarmă, iar tatăl victimei a fost sancționat pentru că a cerut ajutor. Mihaela a murit cu ordinul de protecție în mână, într-un caz care ridică semne grave de întrebare asupra eficienței sistemului de protecție a victimelor violenței domestice.
Tatăl victimei a cerut ajutor, dar a fost pedepsit
Tatăl Mihaelei a sunat de mai multe ori la 112, disperat că fiica sa era în pericol. În loc să primească sprijin, a fost amendat de trei ori pentru apeluri considerate abuzive. „Mi-au spus în felul următor: dacă sun mereu la 112, mă sancționează. Am fost bătut de taică-său. Am coastele rupte aici. Am chemat poliţia. Nu luau măsuri. Că n-au ce să-i facă”, a declarat bărbatul, citat de Observator News. Într-o lună, a fost sancționat de mai multe ori pentru tulburarea liniștii publice, după ce a aruncat cu pietre în mașina ginerelui, și a fost bătut de tatăl agresorului, fără ca poliția să intervină. Ucigaşul nu a păţit nimic atunci pentru încălcarea ordinului de protecţie.
Mihaela, ucisă cu 15 lovituri de cuțit în fața copilului
Mihaela se mutase în casa părinților din Beciu, Teleorman, împreună cu fiul ei de doi ani, încercând să scape de violențele soțului. Pe 22 septembrie, obținuse un ordin de protecție, după ce fusese bătută crunt. Patru zile mai târziu, a fost răpită și violată de același bărbat. Sâmbătă seară, în timp ce mergea cu copilul să viziteze o vecină, a fost atacată în plină stradă. „Am auzit țipând. Când am ieșit la poartă, ea efectiv era aici căzută, în balta de sânge. Copilașul era lângă ea, plângea: mama, mama”, a povestit o vecină pentru Antena 1.
Agresorul, în vârstă de 42 de ani, a fugit după crimă și a încercat să-și ia viața. A fost găsit în casa tatălui său, cu răni la gât și la mâini, și este internat în stare gravă.
Autoritățile nu au luat măsuri preventive
Deși fusese deschis un dosar penal pentru viol, autoritățile nu au dispus nicio măsură preventivă. „În urma cercetărilor efectuate împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu-Măgurele, nu au rezultat date care să conducă la dispunerea unor măsuri preventive”, a declarat Nicoleta Iacov, purtător de cuvânt al IPJ Teleorman.
Primarul localității Beciu, Marius Manea, a recunoscut că întreaga comunitate se simte vinovată: „Ori ei nu și-au făcut datoria, ori legislația e slabă și nu o putem pune în aplicare. Aceste ordine de protecție se pare că sunt inutile. Ne așteptam la ce este mai rău.”
Foto – arhivă
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.