Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Născut la data de 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti (Botoşani), Mihai Eminescu va rămâne un poet genial al României, dar şi al lumii, care nu de puţine ori şi-a extras muzele pentru versurile sale din zbuciumul sufletesc al iubirii, prin care trece orice om.
Al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe şi Raluca Eminovici, o familie înstărită şi cu dare de mână din Moldova, Eminescu a simţit primul fior al iubirii până la împlinirea vârstei de 16 ani, când s-a îndrăgostit de Elena, o fată cu trei ani mai mare decât el.
Din păcate pentru el, moartea timpurie a acesteia i-a demonstrat viitorului poet că viaţa are părţile ei dure. Dispariţia muzei sale l-a inspirat pe Eminescu pentru versurile din poezia „Mortua Est”.