Fenomenul care ne va afecta pe toți în 2016

În 2016 vom avea parte de patru perioade de Mercur retrograd. Asta înseamnă, conform specialiștilor, probleme de comunicare, afecțiuni medicale, situații imprevizibile și eșecuri. Iată cum poți să faci față acestui fenomen care ne va afecta pe toți!

În medie, Mercur retrogradează de trei ori pe an. Pasionații de astrologie știu să se ferească de acele perioade deloc plăcute, iar unii dintre ei ajung chiar să-și facă programul în funcție de Mercur. Poate ți se pare exagerat, însă specialiștii spun că fenomenul de Mercur retrograd chiar ne influențează negativ viețile, așa că e bine să nu luăm nicio decizie importantă în astfel de perioade.

Ce înseamnă Mercur retrograd

Planeta Mercur, la fel ca toate celelalte planete, este într-o mișcare continuă pe orbita ei. Totuși, din când în când, Mercur pare că începe să se miște în sens invers. Atunci are loc fenomenul pe care noi îl numim Mercur retrograd, dar care de fapt este o iluzie optică, deoarece nicio planeta nu se mișcă în sens invers.

Cum ne afectează perioadele de Mercur retrograd

Din punct de vedere astrologic, Mercur este planeta comunicării, a sincerității și chiar a călătoriilor. Cei care cred în puterea negativă a lui Mercur retrograd, cred de fapt în ghinionul pe care această perioadă îl aduce cu sine. Acest ghinion se poate materializa sub diverse forme – de la probleme de comunicare, mici probleme de sănătate, certuri în relații, pierderi de bani și până la eșecul în afaceri sau destrămarea unei relații.

Specialiștii spun despre această perioadă că este ideală pentru o analiză interioară. Mai exact, să încercăm să ne regăsim pe noi înșine, să analizăm situații, emoții, fără să luăm totuși decizii majore.

După cum spuneam, în 2016 vom avea parte de patru perioade de Mercur retrograd. Prima a început la scurt timp de la intrarea în noul an, pe 6 ianuarie, și are data finală pe 26 ianuarie. Cea de-a doua va fi între 29 aprilie și 23 mai, cea de-a treia între 31 august și 22 septembrie, iar ultima va fi între 19 decembrie 2016 și până la începutul lui 2017, pe 28 ianuarie.

Ce să faci pentru a nu avea probleme aceste perioade

  • Stai departe de prietenii tăi gemeni sau fecioare, pentru că nu vor face altceva decât să se plângă, având în vedere că ambele zodii stau sub semnul lui Mercur.
  • Pentru că Mercur își pune amprenta pe comunicare și călătorii, e bine să eviți cât poți de mult certurile și să nu pleci la drum lung în aceste perioade.
  • Ai grijă să salvezi orice proiect important la care lucrezi, pentru că nu ne-ar mira ca în această perioadă să ți se strice și calculatorul.
  • Nu semna contracte importante – daca poți, amână orice decizie care îți influențează direct viața pentru perioada imediat următoare.
  • Verifică toate informațiile pe care le primești din cel puțin două surse.
  • Relaxează-te! Partea bună e că această perioadă imprevizibilă are și o dată de sfârșit.

Citește și – 5 sfaturi ca să scapi cu bine de Mercur retrograd

Foto: 123rf

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Glamour
Elle
Libertatea
Realitatea
Avantaje
Sfatul Medicului
Mai multe din Astro Fun