Ea este vedeta care a pozat GOALĂ şi a scăpat de FALIMENT

De pe

Anul trecut nu a fost unul de bun-augur pentru controversata Lindsay Lohan. Pe lângă faptul că a fost condamnată la închisoare, actriţa a ajuns şi în pragul falimentul, după ce imaginea ei a avut de suferit, fiind nevoită să arunce cu banii pe la avocaţi.
Cu toate acestea, situaţia ei financiară s-a schimbat radical în prezent, reuşind să devină una dintre cel mai bine plătite vedete de la Hollywood.
Potrivit site-ului american TMZ.com, Lindsay Lohan a ajuns din falită milionară, şi asta într-un timp extrem de scurt, urmând ca înainte de finalul lui 2012 să încaseze chiar şi peste două milioane de dolari.
Pictorialul incendiar pe care actriţa l-a realizat pentru celebra revistă Playboy SUA, în decembrie anul trecut, dar pentru care a fost plătită abia anul acesta, i-a rotunjit contul cu nu mai puţin de un milion de dolari. De asemenea, apariţiile ei în numeroase filme, cât şi promovarea pentru anumite companii îi vor mai aduce cel puţin încă un milion de dolari, fapt pentru care actriţa din „Mean Girls” poate dormi liniştită.
Citeşte mai multe despre Lindsay Lohan pe Libertatea.ro.

Indiciul de pe 14 august este: RELATIE

 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro