Serghei Mizil intervine în scandalul momentului, dintre Anda Adam și Mara Bănică și îi ia apărarea artistei. Bărbatul, care a făcut echipă cu jurnalista în „Asia Express”, spune că aceasta își schimba complet comportamentul în fața camerelor de filmat și o acuză de perversitate.
Cuprins
Cuprins
Serghei Mizil, atac la adresa Marei Bănică
Între Anda Adam și Mara Bănică a izbuncit, la scurt timp de la încheierea fimărilor pentru „Asia Express”, un scandal de proporții. Cele două și-au aruncat cuvinte grele atât în presă cât și pe rețelele sociale. Acum, Serghei Mizil a decis să intervină și să îi ia apărarea, surpriză, Andei Adam și nu colegei sale de echipă. Mai mult, bărbatul susține că regretă amarnic că a decis să o ia cu el pe „Drumul Eroilor”.
Potrivit lui Serghei Mizil, în spatele camerelor de filmat, Mara Bănică avea un comportament urât, în timp ce imediat ce se aprindeau reflectoarele, aceasta se schimba complet.
„Scandalul a pornit pentru că într-un fel aveau cam același comportament. Pe Bănică a caracterizat-o perfect Anda. Exact așa este și ce mă oftica… dacă ați putea să vedeți comportamentul ei în afara camerei, uitătura, în ce stare de nervi m-a adus și cum m-a adus. Să vedeți râca, intriga pe care le-a făcut cu absolut toată lumea. Și când apărea în fața camerei era o schimbare de 180 de grade. Turba, înjura, dar avea un comportament care mă aducea pe mine într-o stare de isterie”, a povestit Serghei pe canalul său de Youtube.
„Nu poți să îți explice un om același lucru timp de o lună și jumătate și să faci invers și să dai vrăjeala aia la televizor că te fura competiția. Ce să o fure competiția? Că mă apucă nervii. Ea nu accepta nimic de la nimeni, ea se crede foarte inteligentă. Nu e. Eu spuneam că văd ceva și ea spunea că nu vede, numai să arate la cameră că ea e cea care vede totul și că eu sunt nimic”, a continuat concurentul „Asia Express”.
Citește și: Ce avere are Serghei Mizil. Câți bani primește din pensie lunar și care a fost onorariul de la Asia Express
Bărbatul, rugat să nu o ia pe Mara Bănică în „Asia Express”
Serghei Mizil a menționat că staff-ul „Asia Express” l-a rugat să aleagă pe altcineva pentru a merge în emisiune, însă el a insistat să parcurgă această călătorie cu jurnalista. Iar acum regretă amarnic decizia luată atunci. El spune că încă din aeroport și-a dat seama de greșeala făcută, însă ultimul episod difuzat al emisiunii i-a amintit de teroarea prin care a trecut din cauza colegei sale.
„A spus la toată lumea că ea m-a chemat acolo. Nu! Staff-ul m-a rugat 5 zile să nu o iau pe Mara Bănică. Încăpățânarea mea, imbecilitatea mea din cap și din creier au fost să zic: ‘Nu, o iau . Toți mi-au zis să nu o iau, din trustul ei. Când am venit, mi-au spus: ‘Ne pare rău că n-am insistat să nu o iei. Nu am vrut să spun până acum pentru că am zis că o închei, s-a terminat, am fost o echipă. Nu aș fi vrut să devoalez toate astea, dar cu cât mă întâlnesc dintre concurenți îmi spun niște chestii de rămân mut. În episodul de ieri (n.r. ediția de miercuri) s-a văzut 5% din ce a făcut. Eu n-am dormit toată noaptea de nervi”, a povestit Serghei Mizil.
Citește și: Monica Tatoiu se luptă de 40 de ani cu o boală grea. Femeia de afaceri riscă să ajungă în scaunul cu rotile
„De pe aeroport eu trebuia sa îmi dau seama și să termin această colaborare care mi-a stricat cea mai frumoasă emisiune din viața mea. Eu nu am avut nimic nici cu Anda. M-a terorizat în fiecare noapte că ăia mănâncă altceva, că o ajută pe Raluca să câștige, că sunt un dobitoc, că mă păcălesc. Băi, un tupeu… Anda a caracterizat-o perfect, perversitate rău de tot. Să vezi când venea camera cum punea capul pe mine și zicea: ‘Vai, ești ca tata și apoi zicea: ‘Schimbați-mi-l, dați-mi pe altul”, a mai spus Serghei Mizil.
Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Serghei Mizil și Mara Bănică în „Asia Express”
Sursă foto: Instagram, Facebook
Ultima modificare octombrie 3, 2025 12:05 pm