Mihai Albu, despre cum se înțelege fiica lui, Mikaela, cu actuala sa soție. „Există și niște limite, fiecare și le știe!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Mikaela, fiica fostului cuplu format din Mihai Albu și Iulia Albu, a împlinit 17 ani, ocazie cu care designerul de încălțăminte a oferit detalii despre dinamica din familia sa extinsă și despre parcursul profesional al adolescentei. Deși părinții ei au divorțat în urmă cu mai mulți ani, amândoi au rămas strâns implicați în creșterea fetei, menținând o relație bazată pe respect și cooperare.

Echilibru și limite clare în familia extinsă

Mihai Albu și-a refăcut viața alături de Elena, iar conviețuirea într-o familie extinsă s-a stabilit pe principii de respect reciproc. Designerul a explicat că relația dintre actuala sa soție și Mikaela este una foarte bună, fără ca vreunul dintre adulți să încerce să își depășească rolul de părinte.

„Mikaela și soția mea se înțeleg bine, se respectă. Elena nu se impune în fața ei, nici nu ar avea de ce, așa cum nici eu nu mă impun în fața fiicei soției, care locuiește cu noi. Fiecare dintre noi avem copii, din alte căsnicii, așa că noi, ca părinți, decidem ce este mai bine pentru ei. Prin urmare, da, există și niște limite, fiecare și le știe, în aceste relații. Mikaela este un copil bun, vorbește frumos, e respectuoasă, se înțelege bine și cu fiica soției mele, s-au împrietenit”, a declarat Mihai Albu, potrrivit click.ro.

Pregătiri intense pentru admiterea la Arhitectură

Pe lângă stabilitatea din viața de familie, Mikaela se concentrează pe viitorul său academic. Pasionată de desen și de domeniul creativ, adolescenta își dorește să calce pe urmele tatălui său și să urmeze cursurile Facultății de Arhitectură, un drum pentru care se pregătește deja temeinic.

Citeşte şi: Ce le transmite Oana Roman celor care îi spun că provine dintr-o familie privilegiată: „Nu mă invidiați. Sunt niște traume care nu trec”

Citeşte şi: Eva Măruță a semnat cu PRO TV. Filmările la noul serial au început deja: „Povestea merge mai departe” 

Citeşte şi: Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas: „Nu există operație pentru asta!”

„Este extrem de talentată la desen, are și câteva lucrări, la o expoziție din Italia, pare că ar dori să dea examen la Arhitectură. O mai pregătesc și eu la desen, are și un preparator, cu care lucrează și o ajută pentru examene. Vom vedea, mai sunt doi ani până atunci, mai are timp să decidă ce va studia”, a precizat designerul.

Căutările artistice și luptele invizibile din spatele aparențelor

Talentul Mikaelei s-a afirmat deja peste hotare, câteva dintre lucrările sale fiind selectate pentru o expoziție din Italia. Tânăra a explicat că seria sa de desene explorează concepte profunde legate de identitate, presiuni sociale și trăiri interioare pe care oamenii le ascund adesea.

„Această lucrare artistică vorbește despre evoluție, identitate și povara invizibilă pe care oamenii o poartă. În primul desen, chipul principal este înconjurat de alte persoane, aproape ca niște prieteni sau figuri care asistă la ceva ce începe să se întâmple. Acesta sugerează începutul unei transformări, un moment în care persoana este încă vizibilă și conectată cu cei din jur”, a explicat Mikaela.

Adolescenta a detaliat și semnificația celorlalte lucrări din serie: „În al doilea desen, același chip apare în centru, înconjurat de fețe și de personaje feminine care acționează ca «șoptitorii». Acestea reprezintă gândurile copleșitoare, vocile interioare, presiunea și nesiguranțele care încep să înconjoare persoana. În al treilea desen, chipul devine mult mai greu de găsit și apare aproape lipsit de suflet, ca și cum problemele ar fi ascunse sub suprafață. Compoziția devine din ce în ce mai aglomerată, ilustrând modul în care oamenii pot purta numeroase lupte interioare ascunse. Din exterior, aceste probleme nu sunt întotdeauna vizibile cu ochiul liber, însă în interior ele pot părea puternice, apăsătoare și haotice”.

Foto – Facebook

Ultima modificare octombrie 7, 2026 6:09 pm

    
Vedete din Romania Vedete internationale