Babs traversează o perioadă de transformare personală, după ce a confirmat că relația începută după despărțirea de Dorian Popa a ajuns la final. Deși a ales mult timp discreția în viața sentimentală, influencerița vorbește acum deschis despre motivele care au determinat-o să pună punct și despre standardele pe care le are pentru viitor.
La mai bine de un an de la separarea de Dorian Popa, Babs a încercat să-și ofere o nouă șansă în iubire. Relația în care s-a implicat însă nu a evoluat în direcția dorită, iar ea a decis să se retragă. Spune că a ajuns într-un moment al vieții în care își poate da seama rapid dacă un parteneriat are potențial sau dacă doar îi consumă energia. Pentru ea, timpul a devenit cea mai valoroasă resursă, iar o relație fără perspectivă nu își mai găsește locul în viața ei.
”Sunt foarte fericită și liniștită. Lucrurile s-au așezat foarte frumos, așa cum trebuiau să fie. Pe plan sentimental, Babs este singură pentru că așa a ales. Am fost cu cineva, nu mai sunt. Din păcate, când ajungi la o vârstă, proiectezi foarte mult în viitor relațiile și nu are rost să-ți mai pierzi timpul dacă simți că nu va fi ok și pe viitor.
Vreau să cred că am inteligența emoțională să-mi dau seama că nu mai trebuie să pierzi timpul cu oamenii”, a spus Babs, potrivit Spynews.
Deși este din nou singură, Babs nu exclude posibilitatea unei noi relații. Totuși, recunoaște că este mult mai selectivă decât în trecut. Nu o interesează aspectele materiale, ci caută un bărbat cu inteligență emoțională, capabil să construiască alături de ea o legătură stabilă și matură. Și nu mai vrea să-și risipească energia pe oameni nepotriviți și că își dorește un partener care să merite implicarea ei.
”Sunt deschisă unei noi relații, doar că sunt foarte pretențioasă și nu mă refer la lucruri materiale, ci din punct de vedere emoțional. Am nevoie de cineva cu inteligență emoțională, pentru că pe viitor despre asta este vorba. Nu vreau să-mi mai pierd timpul, timpul este cel mai prețios lucru al meu și nu mai vreau să-l pierd cu nimeni. Nu vreau să-mi mai consum energia pe nimeni. Doar pentru mine și pentru un om care merită” – a mai spus ea, pentru aceeași sursă.
Recent, Babs și-a sărbătorit ziua de naștere, însă a tratat-o ca pe o zi obișnuită de muncă, așa cum îi este stilul. Totuși, prietenele ei i-au pregătit o surpriză la miezul nopții, venind cu un tort și transformând momentul într-unul emoționant. Mai târziu, urma să petreacă câteva ore alături de ele, într-un cadru restrâns, fără fast, dar cu multă căldură.
„La 12 noaptea au venit prietenele mele peste mine, m-au surprins, chiar m-au impresionat până la lacrimi. Au sărit gardul, a fost super drăguț. Eu mă simt cel mai bine muncind. Pentru mine, munca nu este o povară, este starea mea de spirit. Îmi place ceea ce fac. Îmi doresc să fie măcar un an la fel de bun ca anul care a trecut” – a mai dezvăluit fosta parteneră a lui Dorian Popa.
Foto – Instagram / Facebook
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.