Nadia Comăneci s-a alăturat juriului pentru sezonul 2027 al emisiunii „Românii au talent”, iar prezența ei a schimbat atmosfera de pe platou. Într-un interviu recent, Andi Moisescu a vorbit despre primele ore petrecute alături de marea campioană.
Cuprins
Cuprins
Mărturisirea emoționantă făcută de Andi Moisescu despre Nadia Comăneci
Prezența Nadiei Comăneci la masa juriului „Românii au talent” a stârnit o emoție puternică în rândul echipei, iar colegii de platou sunt deja cuceriți. Andi Moisescu a vorbit la superlativ despre marea campionată, mărturisind că experiența filmărilor alături de ji este de-a dreptul onorantă.
„Atmosfera la filmări este senzațională pentru că Nadia e senzațională! Ea este mult mai mult decât își imaginează oamenii pentru că nu au avut ocazia să o vadă într-o astfel de postură, cum este la Românii au talent. O să fie o surpriză pentru toți. Eu și colegii mei suntem dintre cei care o văd înainte să apară la TV (zâmbește). Încerc să găsesc cuvântul potrivit pentru ea…
Pentru mine este extrem de onorant să fiu la aceeași masă cu ea și admirația mea pentru Nadia după primele ore de filmare este ori 10”, a declarat Andi Moisescu pentru Viva.
Deși se mai întâlniseră la diverse evenimente, ritmul în care Nadia s-a integrat în echipă i-a uimit pe colegi:
„Când o s-o vedeți, o să înțelegeți, se schimbă total datele problemei. Eu am avut ocazia s-o mai întâlnesc în niște campanii, ne-am văzut și pe aceleași scene, am mai făcut interviuri. Încă un detaliu: ea a intrat în povestea asta atât de bine și atât de repede, încât zici că este la al zecelea sezon de Românii au talent. Nu se va simți că e nouă în echipă. Este incredibilă! De aia ea e cine e! Noi, ceilalți din juriu, simțim dimensiunea Nadiei”, a explicat el.
Citeşte și: Romanița Iovan, adevărul despre operațiile estetice. Cum se menține în formă la 62 de ani
De ce le-a fost greu juraților să se apropie de Nadia Comăneci în prima zi de filmare
La debutul filmărilor, ceilalți jurați au fost rezervați în fața unei legende a sportului mondial:
„În prima zi ne-a fost și foarte greu să ne apropiem prea mult de ea, pentru că ni se părea că nu se cuvine. Ce a făcut Nadia este unic în istoria omenirii, este irepetabil. Mie asta mi se pare cel mai tare, că oricine, presupunând prin absurd că va reuși cineva să-i egaleze recordurile, o să fie A DOUA PERSOANĂ din istoria omenirii. Prima va rămâne forever Nadia”, a punctat Andi Moisescu.
Dincolo de performanțele legendare care au scris istorie în sportul mondial, Nadia Comăneci impresionează prin calități umane rare. Andi Moisescu s-a arătat profund cucerit de modestia și eleganța cu care marea gimnastă vorbește despre trecutul ei și despre figurile importante care i-au marcat viața, dezvăluind și detalii neștiute despre legătura cu antrenorul Béla Károlyi:
„Dar ea este un om modest și pentru că modestia vine odată cu măreția. Și cu educația! Se văd și anii de acasă, anii de antrenament. Chiar o întrebam acum câteva zile despre Béla Károlyi și vorbea așa frumos despre el. Zicea: «Nu era dur decât când încercam noi să chiulim sau să facem prostii». Atât de frumos vorbește despre toți oamenii cu care a interacționat de-a lungul vremii! Sunt realmente cucerit”, a încheiat juratul.
Foto – Facebook / Instagram
Ultima modificare noiembrie 13, 2026 1:09 pm