Poeta Tatiana Ernuțeanu: “La mine este firesc să simt disproporționat, așa a fost întotdeauna”

Ultimul update Vineri, 05 august 2022, 17:08

Cu naturalețe, Tatiana Ernuțeanu  transformă în poezie pură orice trăire, glisând cu grație, ludic, senzorial, uneori dureros, prin propriile-i amintiri, experienţe. Întâlnirea cu autoarea volumului „Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra” este cu siguranță una care emoționează și intrigă. Mai jos, vă invităm să o descoperiți, într-un interviu inedit oferit pentru unica.ro.

Tatiana, cum e să trăiești atât de firesc transformând realitatea din jurul tău în poezie?

Acest firesc e relativ. Ceea ce tu numești firesc la mine pentru altă persoană ar putea fi foarte simplu numit nefiresc. La mine este firesc să simt disproporționat, așa a fost întotdeauna, fie că vorbim de lucruri bune, fie de cele neplăcute. Altora cu siguranță că acest firesc nu le-ar conveni și probabil că ar face yoga, ar lua ceai de habar n-am ce, ar practica meditația, oricum ar încerca să-și aplatizeze emoțiile.

De asta zic că ceea ce vedem la altul ca firesc poate că pe noi ne-ar inconforta și nu l-am accepta ca firesc. Eu nu mă opun emoțiilor mele, și nu mă refer aici la emoțiile poetice, ci în genere, dar simt că vreau uneori să le scot din abstractizare, într-o formă. Așa se naște, în cazul meu, poezia. Dar fac asta și prin dans, prin colaje sau alte mici chestii experimentale.

Este poezia  pentru tine un mod de viață?

Nu, nu este un mod de viață, este doar un mod de exprimare. Nu trăiesc doar pentru a scrie.

Cum vine inspirația către tine? Sau cum o chemi?

Nu sunt genul de scriitor care poate scrie dacă și-a propus asta. Ce apare e spontan, e ca un comportament, o reacție la ceva ce văd/simt/ percep în acel moment. Așa se face că am telefonul plin de notițe de pe unde apuc, din drumurile mele. Nu sunt un scriitor prolific. Nu pot scrie cu normă, cu ore fixe, cu tabieturi… Dacă nu simt să spun nimic, nu mă apuc să scriu doar ca să pot spune că am scris și azi.

Care a fost primul tău contact cu poezia, în ce perioadă a vietii tale, în ce context?

Cu poezia ca lectură, în școală, cu poezia ca scriere, în studenție. Am simțit nevoia de a așterne câteva gânduri pe o foaie, într-o seară, în căminul din Regie. Nu-mi propusesem nimic, pur și simplu starea de atunci a condus spre aceasta manifestare, să îi spunem. Apoi, aveam perioade când scriam, intercalate de altele în care nu. Mergeam, însă, des în barul de la mezaninul Universității, unde pe atunci se citea poezie. Apoi, am tot scris, dar fără să am ca scop publicarea. Acum doi ani, am simțit acest impuls și am dat curs. Și așa a apărut volumul „Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra”. La începutul verii, am terminat cel de-al doilea volum de poeme, ce probabil va fi publicat în această toamnă.

În ce mod te-a influentat mediul în care ai trăit în a deveni poetă, a consuma poezie? Unde ai crescut, care sunt  amintirile tale cele mai puternice care au legătură și cu modul tău de a percepe și de a transmite mesaj prin intermediul poeziei?

Am crescut într-un mediu în care lectura aparținea unui cotidian deloc burghez. Bunicii materni și mama au fost cei trei ambasadori ai acesteia. De cultivarea propriilor emoții a fost responsabilă doar mama.

Tata, dacă a făcut ceva, a încercat să anuleze acest aspect, în formarea mea. Nu știu nici acum și nu voi putea să mai aflu dacă tata a fost un tip sensibil și a ascuns asta, aproape perfect, sau a fost lipsit complet de sensibilitate.

Cât despre faptul dacă ceva la mine se prefigura în copilarie o posibilă legătură cu poezia de acum, ai mei îmi spun că eram foarte senzorială de mică și foarte reactivă la ce se întâmpla în jurul meu. Îmi amintesc una dintre angoasele copilăriei, când undeva după prânz, în general vara, simțeam o teamă stranie, pe care acum aș putea-o denumi angoasă, dar atunci spuneam doar că simt că mă apasă cerul. Nu-mi plăcea să merg la grădiniță, mă plictiseau acei timpi morți de acolo, în care nu făceam nimic. Anumiți oameni îmi inspirau teamă, pentru că îi asociam în mintea mea cu o poveste fictională, în mare parte, dar care pleca întotdeauna de la un ceva adevărat/ auzit/dezbătut… Mă speria foarte tare dacă în casă era genul ăla de lumină slabă, de bec chior, cum e cunoscută în limbaj popular. Pe atunci, desenam mult și aproape tot ce simțeam puneam în acele desene. Îmi imaginam multe, de cele mai multe ori, chestii neplăcute, sufeream pentru orice cuvânt, gest al celorlalți și zâmbeam foarte rar străinilor. Nu s-au schimbat prea multe la nivel de perceptie, de atunci.

Poeta Tatiana Ernuțeanu: “La mine este firesc să simt disproporționat, așa a fost întotdeauna”

Crezi că hainele spun și ele o poezie? Cât contează pentru tine stilul, ceea ce transmiți prin intermediul vestimentației, bijuteriilor?

Hainele, în opinia mea, ar trebui, întotdeauna, să spună o poveste, povestea fiecăruia. Dar nici pe aia nu mai apucă să o facă, pentru că oamenii au devenit atât de tributari modei, încât, dacă o să ai curiozitatea să privești pe stradă, din această perspectivă, o să vezi 6 perechi de pantofi sport la fel, 6 topuri în aceeași culoare a sezonului și 6 perechi de jeans zdrentuiți, de la același brand. Ce să-ți mai spună asta ceva despre purtători? Nimic. Ecran alb. Că n-ai cum să mai întelegi dacă a ales culoarea, modelul, pentru ca i-au placut lui, ca o decizie ce a ținut cont exclusiv de preferințele personale sau le-a ales pentru că așa a statuat primăvara/ vara 2022. Ca atare, nu mai pot afla nimic despre posesor: dau un exemplu banal, ar putea fi o fire romanțioasă, să spunem, și ar fi ales un pastel, dar a ales o culoare neon că, deh… are și colega de birou sau poartă niște bocanci pentru că e cu adevărat un spirit mai necovențional sau pentru că i-a purtat Rihanna. Singura certitudine este că moda șterge și anulează tot ce ești tu ca individ și toată unicitatea ta care, la o primă vedere, nu se poate percepe decât prin hainele pe care le porți. Să spună poezie e și mai complicat, dar cunosc și mulți oameni al căror stil e poezie, e creativitate, e cultură, e inedit și nu seamănă cu al nimănui. Un nume din această categorie este Carmen Goldenberg.

Cât despre mine, eu nu-mi cumpăr haine decât dacă mă reprezintă completamente și asta se poate întâmpla și cu un item no-name, dar și cu unul cu pedigree. Și fac asta, sub sloganul egoist: o viață am și vreau să port ce am eu chef, nu alții. Nu am putut fi niciodată un „fashion afficionado”, din postura unui manechin viu, care se lasă îmbrăcat fără discernământ, de marketingul brandurilor, cultivând în mine/noi ideea de statement, de cale spre succes sau activând în cumpărător orgoliul, bucuria perfidă, pe care ar putea-o cineva simți când ceilalţi îl privesc. Port doar ceea ce îmi place, și când spun îmi place este o acțiune, pe care o fac în minte, epurând cât pot de mult ceea ce am primit ca informație despre acel produs. Vreau, am nevoie să știu clar cât îmi place mie, Tatiana, acea haină, independent de orice mi s-a transmis subliminal sau nu.

Care este orașul care te inspiră cel mai mult din țară sau de afară și în ce mod o face?

Fără a sta pe gânduri, spun Berlin. Eu nici nu l-aș numi oraș, este mai degrabă un spațiu, a contemporary powerhouse of art, culture and entertainment, care aparține oricui și unde oricine ai fi îți poti găsi aici scopul, visul, vocea artistică sau nu, libertatea de a fi așa cum ești, fără nicio îngrădire din partea societății, pentru că diversitatea este o trăsătură de la care nimeni nu și-a dorit să abdice în Berlin. Un punker e la fel privit ca un corporatist, un tip încălțat în papuci și geacă de făș, iarna sau unul cu fes în iulie, nu vor fi niciodată priviți altfel decât doamna cu deux-piece și stilletos sau adolescenta cu soșete albe în pantofi barbătești și fustă plisată. Mă refer la aspectul vizual, pentru că mi se pare suficient de relevant, chiar de la o primă și simplă privire a unui oraș pe care nu-l cunoști încă, în a-ți vorbi despre mentalitatea sau spiritul locuitorilor. Berlin ştie să adune şi să „hranească” și artiști cu reputație, și artiști emergenți, și muzicieni, și gameri, și aventurieri, dar și pe cei inadaptați, și oameni care corespund unor norme de frumusețe de moment, și pe cei care nu; iar berlinezii nu sunt atât de „exlusiviști”, merg și la film, dar și la cabaret, și în cele mai sleazy baruri underground, dar și la operă, se bucură și de un picnic în parc, dar nu spun nu unui program de varietăți. Pe scurt, în Berlin există acea multiculturalitate despre care nouă ne place doar să vorbim și să o aplicăm spre deloc, iar, dacă sunt unii care încearcă cu obstinație să schimbe aerul din capitală, sunt priviți în mod refractar, cu suspiciune.

În afară de poezie, ce îți mai oferă bucurie?

Plăcerile mele sunt placeri la îndemâna oricui. Citesc, ascult muzică, mult mai mult decât citesc, văd filme, scriu, îmi place solitudinea, îmi place să gătesc ceva bun, să dansez.

Ai fost profesor de limba și literatura română, om de PR, ești în prezent publicist, scriitor? Ce ar mai putea fi Tatiana?

Dansatoare, DJ, gradinăreasă….de-astea.

Te-ai mai întoarce în învățământ? Cum erai ca profesor? Dar în PR?

Nu. Am predat doar doi ani. A fost maximum de timp pe care l-am putut investi în învățământ. Nu am stofă pentru așa ceva. Nu știu acum dacă mai este la fel, dar amintirea mea de acum mulți, mulți ani este una despre un sistem mult prea închistat și mult prea restrictiv. Habar n-am cum eram, știu că eram simpatică elevilor. Eu sunt o structură empatică și atunci comportamentul meu este unul tolerant, impunător când e nevoie, dar altfel, eu privesc oamenii cu îngăduință, încercând să înțeleg și circumstanțele și neșansa și trecutul. În PR am activat o bună perioadă de timp și cu plăcere, până când noțiunea de PR s-a deformat atât de mult, încât clienții veneau dorind doar o componentă din tot ceea ce înseamnă un plan, o strategie, ca și cum ar cere la piață o sută de grame de branză, dar cu pretenția să le iasă din asta o ditamai budinca. Nu mai am nici răbdarea, nici disponibilitatea de a pierde timpul, explicând ceva basic. Și acum fac PR, dar doar pentru acei clienți, cu care împart niște afinități.

Ai tabieturi?

Oh, da. Multe. Ziua începe cu ritualul cafelei, un timp mai îndelungat decât cel poate firesc, stând și uitându-mă pe pereți, bând cafeaua mereu în același loc. Nu -mi place să vorbesc până pe la prânz, nu ies din casă până la ora 14.00, refuz orice întâlnire care nu are loc seara, șterg praful din casă zilnic, am tot timpul flori în casă, dacă e soare afară, nu pot scrie nimic, spre exemplu. Citesc în fiecare zi ceva, am luni, câteodată, când ascult același playlist și tot așa.

Cum a apărut prima carte de versuri? Și la ce să ne așteptăm în viitor ?

Niciodată nu am știut să dau răspuns acestei întrebări. Pur și simplu, ca toate lucrurile care la un moment dat apar. Se poate datora unei nevoi, unei dorințe de a încapsula o stare, un story, se poate la fel de bine ca ceva neidentificat, încă, la nivel conștient, să fi operat. Sunt un om impulsiv, iar pentru această categorie de oameni este foarte greu să facă o analiză obiectivă a demersurilor lor.

Există o comunitatea activă de tineri scriitori, cum vezi tu acest val de talente? Vă simțiti încurajați sau dimpotriva ? E dificil să fii în atenția consumatorilor de carte, de poezie?

Acest fapt pe mine mă bucură, dar fără a mă încuraja în vreun fel sau a mă descuraja în vreun fel. Pe unii îi citesc, pe alții nu. Nu mă oblig la ceva anume. Nu citesc un autor pentru că s-a spus ceva de bine despre el sau pentru că nu s-a spus. Selecția cărților îmi apartine, de-asta nici nu sunt o tipă care e la curent cu toate noile apariții, citindu-le. Așa fac și cu filmele.

Poeta Tatiana Ernuțeanu: “La mine este firesc să simt disproporționat, așa a fost întotdeauna”

În atenție, e dificil, în general, să fii. Nu e plăcut să fii disecat/analizat/observat, dar face parte din naturalul pe care îl presupune ideea însăși de a scrie sau orice altă formă de expresie, prin care alegi să te expui. Dar pentru mine scrisul nu e o miză, nu am orgolii, nu sunt demonstrativă, nu mă încântă atât de mult validarea sau recunoașterea. Nu spun că e bine sau rău asta, e doar felul meu de a fi.

Care sunt autorii care te-au marcat în mod deosebit, cu care ai evoluat?

Fiecare vârstă a avut starurile ei literare. Mi-au plăcut și simboliștii și suprarealiștii și realismul murdar și infrarealismul. Apoi s-a produs o decantare. Unii îmi plac în continuare, alții, nu. O să pun aici niște nume de autori, fără vreo ordine,  pe care îi citesc/recitesc cu aceeași plăcere a first date-ului: Roberto Bolano, Frank O’Hara, Bukowski, E.E.

Cummings, John Donne, Wiliam Carlos Williams, André Breton, Ioan Es.

Pop, Cristian Popescu, Razvan Țupa, Theodor Dună, Gellu Naum, Bacovia, G.Bogza și lista ar putea continua.

Dacă ar fi să ne faci o recomandare de lectură de vacanță care ar fi aceea?

Recomandări nu fac, din principiu, dar am să vin cu câteva propuneri, fără a avea ca și criteriu noutatea. So, „Ultima vară în oraș” – Gianfranco Calligarich, „Fără un șfanț prin Paris și prin Londra” – George Orwell, „L’Hotel”- Sophie Calle.

“mă gândesc că sfărșitul lumii va avea sunetul pescărușilor

sfășietor strigăt al libertății, al distanței care nu va mai exista

între ezitare si fapt

mai mult strâmbe decat drepte mai mult apăsătoare decât insesizabile

mai mult I want you decât nu

întânirile noastre par să se fi petrecut într-un tuk-tuk

condus de un șofer beat care ținea cu tot dinadinsul

să devină memorabil fără să știe că unele urmări te pot transforma

într-un canibal sau un sexy cyborg depinde de cât ești carne

cu toate că studiile spun că fiecare om emană energia unui bec de 100W

au rămas cuvintele ca niște căzi fierbinți pe care s-a uscat spuma

te cuprind ca o ascuțitoare și rotirea

îți face inima un boiler sub presiune

ar trebui să mă anime ziua de azi cu soare și perspective

napolitane crocante făuritoare de serotonină contextuală

da’ nu, eu ma întreb

mai  vrei sa faci cele mai frumoase ierbare pentru mine?” (fragment din „Carne, visuri si oase triste uitate in Hydra)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!